Germania și câteva state ale Uniunii Europene nu pot continua să absoarbă o cotă disproporționată de refugiați care ajung pe continent, astfel ca restul tarilor membre ar trebui sa faca mai multe eforturi in acest sens, a declarat duminică Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, potrivit Agerpres. Germania se confruntă cu un val fără precedent de refugiaţi si se așteaptă ca numărul solicitanților de azil pe teritoriul sau sa creasca, in acest an, la aproximativ 800 de mii. "Germania și alte doar câteva țări sunt de departe cele care primesc cei mai mult refugiați. În contextul în care sunt 28 de state membre, acest lucru nu poate să continue. Trebuie să existe o distribuire echitabilă a refugiaților, cu mai multă solidaritate", a declatat oficialul german.

Miniștrii de interne din Uniunea Europeană urmeaza sa se reuneasca de urgență pe 14 septembrie la Bruxelles, blocul comunitar fiind in cautare de soluții in contextul agravării crizei imigranților, relatează AFP și DPA, citate de Agerpres. "Pentru a evalua situația de pe teren și acțiunile politice în desfășurare și pentru a discuta despre noi inițiative de consolidare a răspunsului UE, ministrul luxemburghez pentru imigrație și azil, Jean Asselborn, a decis organizarea unui Consiliu JAI (Justiție și Afaceri Interne - n.r.) extraordinar", a precizat, într-un comunicat, Luxemburgul, care asigură președinția rotativă a Uninii Europene. "Fenomenul migrației în afara și în interiorul Uniunii Europene a luat recent proporții nemaiîntâlnite", subliniaza președinția luxemburgheză a UE.

Discuțiile de la consiliul extraordinar din 14 septembrie ar urma sa se axeze pe procedurile de expulzare a imigranților in cazurile cand solicitarile lor de azil sunt respinse, pe cooperarea cu țări terțe și pe măsuri de prevenire a traficului cu imigranți.

Miniștrii de interne francez, german și britanic cerusera anterior organizarea unui Consiliu Justitie si Afaceri "în următoarele două săptămâni", pe fondul crizei imigranților.

Unele guverne europene au refuzat să primească refugiați și s-au opus propunerilor UE de stabilire a unui plan comun de acțiune în contextul acestei crize, care se intensifică pe fondul afluxului tot mai mare de imigranți ce fug din cauza războaielor și a sărăciei din Africa, Asia și Orientul Mijlociu.

Potrivit lui Seibert, Europa are nevoie de o nouă abordare, în contextul în care numeroase țări nu mai respectă Regulamentul Dublin, care prevede trimiterea majorității solicitanților de azil înapoi în țara prin care au intrat în UE până când aplicația lor va fi procesată.

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a declarat sâmbătă că actuala politică europeană pentru rezolvarea crizei imigranților este "o rușine". "Europa riscă să eșueze din cauza modului dezastruos de administrare" a situației, a adăugat el.

Miercuri, cancelarul german Angela Merkel a ales Heidenau, un mic oraş cu 16.000 de locuitori situat la câţiva kilometri sud de Dresda, pentru prima sa vizită la un centru de refugiaţi. Huiduită de manifestanţi de extremă-dreapta, Merkel a afirmat că în Germania nu există "toleranţă pentru cei care pun sub semnul întrebării demnitatea altora".