“Prietenul meu e mort”, spune Oleksandr, un tanar soldat uncrainean cu parul saten dechis privind spre ce pare a fi o pisica verde de plus agatata de vesta sa antiglont. Jucaria arata ca si cum ar fi trecut prin multe. Si vesta la fel. De fapt, majoritatea echipamentului soldatilor arata mai degraba ca recuzita unui film de razboi turnat acum cateva decenii decat harnasamentul unor militari din ziua de azi.
Acest conflict costa Ucraina mai mult decat o tara confruntata deja cu recesiune economica isi poate permite. Guvernul ucrainean a facut in repetate randuri apel la ajutorul comunitatii internationale si realitatea de la fata locului arata ca Ucraina se zbate din greu sa duca acest razboi neasteptat.
Oleksandr este unul dintre cei 12-15 soldati ucraineni care au in grija punctul militar de control din Luganskoie, regiunea Donetk. Luganskoie este situat la capatul a 19 km de autostrada pornind din Debalteve, hub-ul feroviar din estul Ucrainei acum sub controlul fortelor separatiste, dupa ce lupte crancene s-au abatut asupra lui in luna februarie a acestui an. Deci cam la 15 km de linia frontului.
Odata cu apropierea de linia frontului, autoturismele propietate privata se pot numara pe degete, iar singurele pe langa care mai treci sunt vehiculele militare. Asfaltul este atat de stricat din cauza tancurilor, incat ce a fost odata autostrada pare acum nimic mai mult decat un drum de tara plin de hartoape. Punctele de control devin din ce in ce mai numeroase, iar soldatii, ironic, tot mai prost echipati.
“Auzim foc de artilerie in fiecare noapte. Ultimele bombardamente au avut loc acum trei saptamani (n.a. a doua saptamana din iunie 2015), dar focurile se aud toata noaptea” spune Serghei, un tanar de 24 de ani din Kiev, stationat in Luganskoie. Sergei este unul dintre miile de tineri ucraineni mobilizati in armata ce dispunea de doar 6000 de trupe gata de lupta la momentul inceperii conflictului din Donbas. In urma intensificarii razboiului, Ucraina a fost nevoita sa instituie mobilizarea partiala ca sa acopere golurile din randul fortelor sale armate. In data de 18 iunie, guvernul ucrainean lansa oficial cel de-al saselea si ultimul val de mobilizari pentru serviciu activ in razboiul din estul Ucrainei.
“Vreau sa mi se termine anul si sa ma intorc acasa. Sunt avocat, nu soldat”, mai spune Serghei. Doar cativa dintre soldatii stationati aici sunt militari de meserie. Serghei s-a inrolat in iunie 2014 si ii lipseste sa profeseze avocatura. “Cel mai urat moment a fost cand rebelii trageau cu tancurile in noi”, isi aduce el aminte de momentele cand erau in pozitie la 1 km distanta de punctul de control. “Atunci a fost cel mai rau.”
Soldatii din Luganskoie locuiesc acum in casa unui fost delicvent local. Zvonurile care circula spun ca era implicat in prostitutie si contrabada. Cladirea cu ferestrele sparte de langa era un bordel. “Inainte traiau in zona peste 70000 de oameni, cu tot cu orasele invecinate”, incearca Serghei sa justifice cumva existenta unui bordel in Luganskoie, care nu pare acum altceva decat un sat abandonat. Sunt micile povesti ca aceasta care ii ajuta pe soldati sa nu se mai gandeasca la razboi. Macar atunci cand nu sunt in bataia focului.
Anexata punctului de control este o cladire cu un singur etaj, asemanatoare unei magazii. Soldatii o folosesc pe post de bucatarie si depozit pentru alimente. Pe jos, cateva lampi cu gaz zac rasfirate. Prin spartura unui zid se trece intr-un fel de curte interioara unde sta parcat un camion militar. Pregatirea pranzului nu merge tot timpul ca unsa. Lampile cu gaz trebuie pregatite timp de vreo 15 minute, astfel incat sa furnizeze caldura optima ca mancarea sa nu se arda. Totusi, primele „beliaș” - un fel de placinte umplute cu carne tocata - au iesit un pic prea rumenite. ’’Eu sunt la dieta’’, recunoaste Serghei. ’’Mancarea asta accesibila in armata, cu prajeli si coca multa, nu e tocmai buna pentru mine.’’
’’E carne de caine’’, glumeste Vasili. ’’Armata nu are foarte multi bani, asa ca ne da carne de caine.’’ Rad toti cu pofta. Umorul e de mare pret pentru soldatii ucraineni. La fel si rasul si zambetele. Probabil sunt mai mult decat necesare pentru a-si putea pastra moralul macar pe linia de plutire. Mai ales ca situatia in Ucraina prezinta o caracteristica aparte in ce priveste soldatii: multi dintre ei sunt la cateva ore de mers cu masina sau trenul de familie si prieteni si totusi nu se vad cu lunile.
Asa ca hazul de necaz e ridicat la rang de arta printre camarazii de razboi. In ciuda acordului de incetare a focului agreat prin acordul de la Minsk, ce-i drept din a doua incercare, luptele de-a lungul liniei frontului par sa nu fi incetat deloc. Armata ucraineana continua sa piarda soldati aproape in fiecare zi. Drept urmare, continua sa aiba nevoie de barbati ca Serghei sau Vasili sau Oleksandr sau Vladimir sa-i apere teritoriul si poporul.
19
1
