Premierul elen Alexis Tsipras s-a declarat increzator in finalizarea unui acord cu creditorii internationali privind plata datoriei Greciei, transmite BBC, citat de Agerpres. Intr-o declaratie acordata Bloomberg, oficialul elen a afirmat ca nu a intentionat niciodata sa actioneze unilateral. Datoria Greciei se ridica la 315 miliarde de euro - aproximativ 175% din PIB. Cancelarul german Angela Merkel a exclus o anulare a datoriei Greciei, afirmand ca deja creditorii internationali au facut concesii.

Alexis TsiprasFoto: Agerpres/Xinhua

Alexis Tsipras sustine ca Atena isi va achita datoriile fata de BCE si FMI si va ajunge la un acord cu statele din zona euro care au finantat cea mai mare parte a pachetului de asistenta financiara acordat Greciei.

"Dezbaterea cu partenerii nostri europeni tocmai a inceput. Chiar daca exista diferente de perspectiva, sunt absolut sigur ca vom reusi in curand sa ajungem la un acord favorabil si Greciei si Europei", a declarat premierul elen.

Seful ministrilor de Finante din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a salutat declaratiile lui Alexis Tsipras. 'Este la latitudinea Guvernului elen sa stabileasca cum vor continua negocierile. Alte decizii vor fi luate impreuna in Eurogrup in urmatoarele saptamani', a afirmat Dijsselbloem.

Intr-un interviu acordat sambata publicatiei germane 'Hamburger Abendblatt', Angela Merkel a declarat ca inca doreste ca Grecia sa ramana in zona euro, dar 'nu preconizeaza o noua anulare a datoriei'.

"A existat deja o anulare voluntara a unei parti din datoria Greciei, realizata de creditorii privati, bancile deja au redus miliarde de euro din datoria Greciei", a explicat oficialul german.

Si comisarul european pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici, a declarat pentru BBC ca Executivul elen trebuie sa respecte angajamentele asumate anterior.

"Credem ca locul Greciei este in zona euro, euro are nevoie de Grecia si Grecia are nevoie si vrea sa fie in zona euro", a afirmat oficialul european.

Premierul elen a anuntat ca saptamana urmatoare va vizita Ciprul, Italia si Franta dar nu are inca planuri de a se deplasa in Germania.

Ambele parti sunt motivate sa ajunga la un acord, pentru ca urmatoarea transa de 7,2 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara sa poata fi acordata, in pofida declaratiei premierului elen ca va renegocia conditiile impuse Greciei in schimbul ajutorului financiar de 240 miliarde de euro (270 miliarde de dolari), estima recent agentia de evaluare financiara Fitch.

Noul guvern elen al premierului Alexis Tsipras a promis sa renunte la reducerile bugetare si la reformele severe si se opune cererilor creditorilor de a continua masurile de austeritate in schimbul ajutorului financiar. Liderii UE au avertizat Atena ca trebuie sa-si indeplineasca angajamentele asumate in schimbul asistentei internationale.

Creditorii internationali au impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, masuri de restructurare si privatizare.