​Sfarsitul unui an declanseaza mereu intrebarea care este problema care s-ar putea dovedi cea mai importanta in anul care vine. E o intrebare simplista, avand in vedere ca multe lucruri se petrec an de an si oricare ar putea fi important pentru fiecare dintre noi. Dar merita de vazut care este chestiunea care ar putea produce cele mai multe schimbari la nivel global, iar din punctul meu de vedere locul care trebuit cu cea mai mare atentie, in 2013, este Europa, potrivit unei analize semnate de George Friedman, fondator Stratfor.

Luata ca entitate geografica, Europa are cea mai mare economie din lume. Daca ar dori, ar deveni un rival militar al SUA. Europa este unul dintre pilonii sistemului global, iar ceea ce se intampla in Europa va defini felul cum functioneaza luma - iar din 2013 vom incepe sa vedem clar viitorul Europei, scrie analistul in materialul citat.

Potrivit lui Friedman, intrebarea este daca Uniunea Europeana se va stabiliza, va inceta sa se fragmenteze si va incepe sa se pregateasca pentru o mai mare integrare si expansiune. Sau, in cazul in care tensiunile se vor intensifica, daca institutiile si vor pierde in continuare din legitimitate, iar statele membre vor mari pasul in promovarea propriilor politici, interne sau externe.

Perspectiva lui George Friedman asupra dificultatilor cu care se confrunta proiectul european:

  • Au trecut mai bine de patru ani de la criza din 2008 si doi ani de cand problemele de atunci au provocat o criza a datoriilor suverane si o criza bancara in Europa. In acest rastimp, criza financiara s-a transformat intr-una economica, Europa intrand in recesiune, iar rata somajului pe continent depasind 10%. Si mai important este faptul ca in aceasta perioada aparatul decizional creat odata cu intemeierea Uniunii Europene a fost incapabil sa ofere solutii larg acceptate si posibil de implementat. Tarile UE s-au confruntat intre ele mai putin ca membre ale unei entitati politice decat au facut-o individual, ca state-natiune care isi promoveaza propriile interese nationale.
  • Situatia aparuta are doua dimensiuni. Prima are in vedere tarile care ar trebui sa poarte povara financiara a stabilizarii eurozonei. Tarile cu o situatie financiara mai sanatoasa au dorit ca tarile mai slabe sa suporte aceasta povara prin austeritate, pe cand cele din urma au dorit ca cele mai puternice sa poarta povara continuand sa imprumute in pofida riscului ridicat de a nu-si recapata in totalitate banii. Rezultatul a fost o serie continua de incercari de a ajunge la un compromis, incercari care nu au functionat. A doua dimensiune tine de clasa - aceasta povara ar trebui sa fie purtata de clasa mijlocie si cea saraca, prin reducerea cheltuielilor guvernamentale care vin in sprijinul lor, sau de elite, printr-o fiscalitate si reglementari mai pronuntate?
  • Cand discuti cu europeni care sustin ideea ca Europa este pe cale sa-si rezolve problemele, intrebarea devine: ce problema rezolva ei - cea a bancilor, cea a somajului, cea a incapacitatii tarilor de a gasi solutii comune? Oficialitatile europene, unele dintre cele mai luminate din lume, lucreaza la aceasta chestiune de ani de zile, iar inabilitatea lor de a elabora o solutie nu tine de lipsa unor idei bune sau de nevoia sa se gandeasca mai mult la problema. Ea tine de faptul ca nu exista un acord politic in privinta celor care trebuie sa plateasca pretul, geografic si social. Tensiunile nationale si de clasa au impiedicat elaborarea unei solutii care sa fie acceptata si onorata.
  • Daca europenii nu ajung la o astfel de solutie in 2013, e vremea sa-si puna problema serios daca nu cumva o astfel de solutie este imposibila si, drept urmare, sa se gandeasca la viitorul Europei fara Uniunea Europeana sau cu o Uniune foarte slabita. Daca, totusi, Europa ajunge la un plan care sa aiba sustinerea generala si avantul necesar, atunci am putea spune ca Europa incepe sa iasa din criza sa, lucru care ar fi cel mai important pentru anul 2013.
  • Spre deosebire de SUA, care se confrunta cu probleme economice diferite, dar la fel de serioase, UE are, in forma sa actuala, o istorie de doar 20 de ani, iar aceasta este prima sa criza semnificativa. Daca o comparatie este posibila la nivel financiar, ea nu este valida la nivel politic: SUA nu se confrunta cu disolutia din cauza unor politici contradictorii si in ultimele doua veacuri a trecut prin probleme mult mai grave, inclusiv Razboiul Civil si Marea Depresiune. Consecintele unei proaste administrari a sistemului financiar american sunt cel putin semnificative. Dar, spre deosebire de Europa, aceste consecinte nu reprezinta o amenintare existentiala imediata.

Perspectiva lui George Friedman asupra celorlalte costuri ale crizei europene

  • Dimensiunea politica, nu cea financiara a devenit cea mai importanta. Poate ca UE este pe cale sa-si rezolve problemele bancare si sa evite alte probleme legate de datoriile suverane, dar pretul platit ramane - o recesiune, dar, si mai grav, o rata a somajului mai ridicata decat cea din SUA, in unele tari chiar enorm de mare.
  • Putem imparti UE in trei categorii, comparativ cu rata somajului din SUA (7,7%). Cinci tari UE au o rata semnificativ mai mica (Austria, Luxemburg, Germania, Olanda si Malta). In sapte tari, rata somajului este similara celei din SUA (Romania, Republica Ceha, Belgia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie si Suedia). Celelalte 15 tari au o rata a somajului peste cea din SUA - 11 au o rata de 10-17% (inclusiv Franta - 10,7%, Italia - 11,1%, Irlanda - 14,7% si Portugalia - 16,3%); alte doua au un nivel mult mai ridicat - Grecia cu 25,4% si Spania cu 26,2%, nivel asemanator cu cel inregistrat de SUA in timpul Marii Depresiuni.
  • Pentru tarile industrializate - unele dintre cele mai puternice din Europa - acestea sunt cifre uluitoare. E relevant sa vedem ce inseamna aceste cifre din punct de vedere social, mai ales ca rata somajului este mai mare in cazul tinerilor. In Italia, Portugalia, Spania si Grecia, peste o treime din forta de munca avand varste de pana la 25 de ani este neocupata. Va trece o generatie pana cand rata somajului ar reveni la un nivel acceptabil in Spania si Grecia. Chiar si pentru tari care raman la nivelul de 10% pentru o perioada mai lunga, intervalul va fi substantial, iar Europa este, inca in recesiune.
  • Ganditi-va la un tanar de 20 si ceva de ani, eventual absolvent de facultate, fara loc de munca. Cifrele de mai sus inseamna sanse foarte mari ca el sa nu poata niciodata sa urmeze cariera aleasa si, foarte probabil, sa obtina o slujba la nivelul social pe care il anticipa. In Spania si Grecia, tinerii - dar si batranii - se confrunta cu o catastrofa personala. In alte tari, procentul celor care se confrunta cu o catastrofa personala este mai mic, dar palpabil. Si amintiti-v ca somajul nu afecteaza o singura persoana, ci si familia, parintii, poate alte rude. Efectul nu este doar financiar, ci si psihologic: creeaza un sentiment al esecului si teama.
  •  Un alt efect este aparitia unui tineret dezradacinat, plin de energie si manie. Somajul este o sursa a miscarilor antistatale de standa si de dreapta. Cei care sunt someri o lunga perioada si si-au pierdut speranta au putin de pierdut si gandesc ca ar avea de castigat destabilizand statul. E greu de cuantificat ce nivel al somajului alimenteaza astfel de tulburari, dar fara indoiala ca Spania si Grecia sunt in acea zona, in care s-ar putea afla si alte tari.
  • Interesant de observat ca, in timp ce in Grecia s-a dezvoltat o miscare radicala de dreapta de oarece dimensiuni, sistemul politic din Spania, desi supus presiunilor dintre centru si regiunile autonome, ramane relativ stabil. Ar spune ca acea stabilitate se bazeaza pe credinta ca va exista o solutie pentru situatia somajului. Dar proportiile sale si faptul ca acest nivel al somajului nu poate fi solutionat rapid nu au fost absorbite pe deplin. Este o problema profund structurala. Rata somajului din SUA, in timpul Marii Recesiuni, a fost diminuata intr-o oarecare masura de "New Deal", dar numai prin restructurarea produsa de cel de-al doilea razboi mondial a putut fi abordata cu adevarat.
  • De aceea este 2013 un an critic pentru Europa. A facut multe lucruri pentru a rezolva criza bancara si pentru a stinge criza datoriilor suverane. Pentru aceasta, a provocat o slabire grava a economiei si a produs somaj masiv in unele tari. Distributia inegala a costurilor, la nivel national si social, este amenintarea cu care se confrunta acum Uniunea Europeana. Nu este doar o problema a natiunilor care se indreapta in directii diferite, ci si una a miscarilor politice care apar mai ales din randul segmentelor societatii care sunt cele mai afectate economic, miscari nationaliste si lipsite de incredere in elite. Ce se mai poate intampla in tarile care trec prin catastrofe sociale? Chiar daca limitele dezastrului sunt restranse intr-o oarecare masura de economia subterana si de reducerea somajului prin emigratie, cifrele sunt ingrozitoare pentru 14 dintre economiile Europei.

Rascrucea Europei, din perspectiva lui George Friedman:

  • Uniunea Europeana s-a concentrat atat de mult asupra crizei financiare incat nu-mi mai e clar daca realitatea somajului a ajuns in atentia oficialilor si birocratilor Europei, in parte si din cauza distantei tot mai mari intre elitele europene si cei pentru care experienta Europei a devenit amara. O cauza partiala este si cea de natura geografica: tarile cu o rata scazuta a somajului tind sa fie cele nord-europene, inima UE, pe cand cele cu o rata catastrofal de mare a somajului se afla la periferie - si este usor sa ignori lucruri care se petrec departe.
  • Dar 2013 este anul in care definirea problemei europene trebuie sa treaca de criza financiara la consecintele sociale ale acestei crize. Cel putin un progres, daca nu o solutie, trebuie sa devina vizibil. Este dificil de evaluat cum pot dura inca un an stagnarea continua si situatia somajului aflat la un asemenea nivel, fara ca ele sa genereze o opozitie politica semnificativa ce va duce la formarea unor guverne sau va forta guverne actuale sa sfasie tesatura europeana. Iar aceasta nu este suficient de veche, uzata sau solida pentru a face fata provocarilor. Oamenilor nu li se cere sa moara pe campul de lupta pentru Uniunea Europeana, ci sa-si traiasca viata in suferinta si dezamagire. De multe ori, acest lucru e mai dificil decat sa dai dovada de curaj. Si avand in vedere ca promisiunea esentiala a UE a fost prosperitatea, esecul in livrarea acestei prosperitati - inlocuita cu livrarea saraciei, distribuita inegal - nu poate fi suportat. Daca Europa e in criza, cea mai mare economie a lumii e in criza, financiara si politica deopotriva. Iar aceasta conteaza pentru intreaga lume poate mai mult decat orice altceva.

Vezi analiza lui George Friedman pe site-ul Stratfor