Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu s-a nascut in munti si avea 2 ani cand, in 20 mai 1958, ultimii membri ai Grupului de la Nucsoara au fost prinsi. Toma si Petre Arnautoiu au fost arestati de Securitate, Maria Plop s-a predat ca sa-si salveze fetita, iar tanarul Constantin Jubleanu a deschis focul si a fost ucis. Dupa ce au fost anchetati un an de zile, fratii Toma si Petre Arnautoiu, impreuna cu 14 oameni care ii ajutasera in cei noua ani de urmarire au fost executati la Jilava in noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Maria Plop a murit in inchisoarea de la Miercurea Ciuc, in 1962, la varsta de 35 de ani.

Fiica lui Toma Arnautoiu si a Mariei Plop a publicat recent la Editura Vremea editia a doua, mult imbogatita, a volumului „Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu, Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei”. In 2009 s-au implinit 50 de ani de la distrugerea Grupului de la Nucsoara, prilej cu care la Sala „Irina Nicolau” de la Muzeul Taranului Roman e deschisa pana in 7 noiembrie o expozitie cu fotografii si documente din arhivele C.N.S.A.S.

Printre acestea o fotografie cu Maria Plop coborand scara de funie din adapostul de la Rapele cu Brazi, cu fetita la subrat, pentru a se preda. Tot in arhiva C.N.S.A.S. sunt si fotografiile facute fratilor Arnautoiu, Mariei Plop si micutei Ioana in arestul de la Pitesti. Si ele sunt expuse la MTR.

Rep: Cred ca ati auzit de multe ori aceasta intrebare imposibila, dar ati reusit sa pastrati o cat de mica amintire mamei sau tatalui dvstra?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Nu am amintiri de la varsta de 2 ani. Nici din leaganul de copii, unde am stat pana la 4 ani, nu am decat putine amintiri. In schimb, imi sunt vii in minte scene din copilaria petrecuta dupa infiere, la Bucuresti.

Rep: Ati fost tentata sa recurgeti, nu stiu, la hipnoza, ca sa deblocati niste posibile amintiri?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Nu, niciodata. Felul in care am reusit sa le reconstitui personalitatile parintilor m-a apropiat foarte mult de ei.

Rep: Noi, restul lumii, avem o imagine as spune literara despre Toma Arnautoiu, Maria Plop si rezistenta din munti, pentru ca se bazeaza pe ce am citit si pe ce ne-am imaginat. Dvstra cum ii percepeti? Le puteti reconstitui ADN-ul din ADN-ul Dvstra?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Si eu am o imagine tot “literara”, cum spuneti dumneavoastra. Dar imaginea pe care o am eu este conturata dupa documentele din dosarele facute de Securitate. In documente am gasit descrieri ale infatisarii lor, ale imbracamintii si, bineinteles, fotografii. Iar pe bunicii mei, parintii tatalui meu - Ion si Laurentia Arnautoiu -, i-am “cunoscut” datorita existentei celor peste 1000 de pagini care contin transcrieri ale convorbirilor lor de zi cu zi.

Dupa prima lor perioada de detentie (1949-1955), Securitatea le-a montat microfoane in jumatatea de casa in care li s-a permis sa locuiasca, jumatatea cealalta fiind transformata in post de militie. Din 1955 si pana la arestarea parintilor mei, in 1958, tot ce s-a vorbit in casa lor a fost ascultat si notat.

Rep: Ati fost trimisa la orfelinat dupa ce mama Dvstra a murit la Miercurea Ciuc, in 1962, sau in 1959, cand ati fost prinsi?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Cursul evenimentelor a fost urmatorul: la 20 mai 1958 au fost arestati tatal meu si fratele lui, Petre Arnautoiu, la marginea satului Poenarei, in urma unei tradari comise de un prieten din copilarie, Grigore Poenareanu, racolat de Securitate. Imobilizati de un narcotic pus intr-o bautura, cei doi nu s-au mai putut opune arestarii. Au fost dusi la Rapele cu Brazi unde, in ascunzatoarea in care traiau, mai erau mama mea cu mine si tanarul Constantin Jubleanu. Somati fiind sa se predea, mama a coborat din ascunzatoare cu mine in brate, apoi Constantin Jubleanu a tras asupra trupelor de Securitate si a fost impuscat in schimbul de focuri. Am fost dusi cu totii la penitenciarul din Pitesti, unde pentru ei a inceput calvarul anchetelor. Am stat o perioada cu mama, apoi autoritatile au hotarat sa fiu trimisa la un leagan din Campulung.

Rep: Ce senzatie aveti cand va priviti in acea fotografie extraordinara de la 2 ani, facuta in arestul de la Pitesti?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: In general, atunci cand vrei sa afli adevarul din surse cum sunt documentele de Securitate, trebuie sa le privesti cu obiectivitate si mare atentie, pentru a le putea intelege cat mai bine. Patima si subiectivismul nu te ajuta sa treci peste grozaviile pe care le citesti. Parcurgerea documentelor nu are nimic comun cu parcurgerea unei carti in care situatiile intrec de multe ori - ca si in documente -, orice imaginatie. Revenind la intrebare, eu privesc fotografia aceea ca pe fotografia unui copil dragalas si putin speriat. Nu ma gandesc niciodata ca este a mea.

Rep: La orfelinat va vizita cineva? Avea cine?

Ioana-RalucaVoicu Arnautoiu: Parintii mei nefiind casatoriti, autoritatile mi-au facut act de nastere pe numele mamei, asa ca am putut fi infiata si, spre norocul meu, am stat numai doi ani in orfelinat. In leagan nu avea cine sa ma viziteze pentru ca bunicii si sora tatalui meu, Elena Ion, erau arestati. Bunicii au murit, de altfel, in inchisoare. Ca si mama.

Rep: O falsa legenda spune ca ati fost infiata de violonistul Ion Voicu, de aici si cariera Dvstra muzicala.

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Familia care m-a infiat nu are nicio legatura cu violonistul Ion Voicu si nici cu lumea muzicala. E doar o coincidenta de nume. Parintii adoptivi nu erau din zona Muscelului si, neavand copii pana la 40 de ani, au dorit sa infieze unul.

Rep: Puteti sa rememorati imprejurarile in care ati aflat ca sunteti fiica Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Am descoperit acest lucru pas cu pas dupa 1990, incercand sa aflu ce a putut determina o femeie matura sa-si abandoneze copilul intr-un orfelinat. Intai am mers la leagan, crezand ca aici voi gasi o arhiva si voi afla mai multe date despre mama mea, date care sunt in actele de adoptie.

Legea dupa care se faceau adoptiile in anii ‘60, nu stiu daca s-a schimbat intre timp, nu permitea accesul la date despre parintii naturali. In toate cautarile de inceput, omul care m-a ajutat in mod salvator a fost dr. Elisabeta Moisescu, directoare a leaganului peste 30 de ani. Cred ca am fost primul copil adus de Securitate, la putin timp dupa ce fusese numita directoare, asa ca nu a uitat intamplarea.

Rep: O a treia editie a cartii Dvstra de la Editura Vremea ar veni cu si mai multa informatie decat cea cuprinsa in 900 de pagini si care depaseste ca informatie prima editie?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Nu va mai fi o a treia editie, ci o carte noua. Editia a doua, aparuta chiar zilele acestea, aduce fata de cea precedenta o parte din documentele din arhiva pe care le-am putut studia dupa infiintarea C.N.S.A.S. Cea mai mare parte a documentelor studiate in ultimii ani va face subiectul unei carti noi.

Rep: Cum v-a ajutat statul roman in munca de a scoate la lumina si de a face cunoscut Grupul de la Nucsoara?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: La inceputul anilor ’90 am ajuns la primele documente in urma unui episod al „Memorialului Durerii”, in care doamna Lucia Hossu-Longin semnala ca ministrul Justitiei de atunci nu raspundea memoriilor prin care solicitam sa studiez dosarele procesului parintilor mei.

Apoi, demersurile insistente facute de Editura Vremea, care intentiona sa realizeze o carte despre Grupul de la Nucsoara - probabil cel mai longeviv dintre grupurile de partizani anticomunisti (1949-1958), mi-a facilitat accesul la cele 120 de volume ale dosarului. Infiintarea C.N.S.A.S. a creat posibilitatea consultarii si altor categorii de documente, iar pentru mine a inceput o noua perioada de studiu.

Rep: Exista documente importante despre grupul de la Nucsoara si rezistenta anticomunista din munti care au fost distruse inainte de 1989?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Au fost documente distruse sau reindosariate. Marturie sunt numerotarile multiple pe care le au majoritatea paginilor pe care le gasim in dosare. Daca paginile sau dosarele care nu mai sunt au fost sau nu importante cum mai putem afla? Trebuie sa le parcurgem pe cele care exista pentru a putea trage concluzii.

Rep: Oamenii stiu azi tot ceea ce trebuie sa se stie despre ce au facut parintii Dvstra si tovarasii lor?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Lupta de rezistenta in general - nu numai cea din munti -, nu este cunoscuta suficient. In afara studiului facut de istoricul Dorin Dobrincu, nu stiu prea multe cercetari intr-adevar serioase care sa aiba grupurile de partizani ca subiect. Probabil ca s-au publicat mai multe carti cu interviuri ale fostilor lideri comunisti decat carti despre rezistenta anticomunista.

Rep: Anul trecut l-am intervievat pentru HotNews pe Constantin Popescu, autorul filmului "Portretul luptatorului la tinerete", un film despre gruparea lui Ion Gavrila Ogoranu asteptat pe ecranele romanesti. Regizorul si-a manifestat intentia de a continua cu un film despre fratii Arnautoiu si cu un altul despre Elisabeta Rizea. Ce parere aveti despre aducerea pe ecran a parintilor Dvstra?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Imi amintesc ca am citit un interviu al lui Constantin Popescu. Continea cateva lucruri care m-au mirat, la fel cum m-au mirat afirmatiile facute intr-o emisiune de televiziune de actorul care urmeaza sa fie Toma Arnautoiu in film (n.red. – Andi Vasluianu). Sper ca filmul sa fie facut cu onestitate, pe baza unei documentari serioase.

Rep: De ce casa familiei Arnautoiu de la Nucsoara este in prezent sediul Politiei? De ce nu va e retrocedata?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Autoritatile - care au hotarat sa nu fie retrocedata casa urmasilor fratilor Arnautoiu si sa ramana sediu de Politie - va pot raspunde la aceasta intrebare.

Rep: L-ati cunoscut pe generalul Plesita, care era in 1958 loctiitorul sefului Directiei Securitatii Pitesti si care a contribuit la distrugerea Grupului de la Nucsoara ?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Din documentele de Securitate care ii poarta semnatura, din paginile revistei „Lumea Magazin”, care timp de cateva luni i-a publicat in foileton un lung interviu unde vorbea despre partizanii din Nucsoara in termeni suburbani, si din emisiunile interminabile ale postului OTV, unde vorbea nestingherit despre opozantii regimului comunist ca despre niste infractori de drept comun si povestea cum ii maltrata (dand ca exemplu felul in care l-a anchetat pe Paul Goma).

Rep: Va simtiti parintii aproape in momentele dificile?

Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu: Ii port in gand, asa cum cred ca m-au purtat si ei pana in ultima clipa. Cel putin, despre mama, stiu asta din marturiile celor care i-au ajutat sau care au stat cu ea in inchisoare.