Coalitia de guvernare a propus asumarea raspunderii pe Codul Muncii, a declarat luni premierul Emil Boc, care a precizat ca guvernul va lua o decizie in acest sens dupa ce se va consulta cu grupurile parlamentare.

El a precizat ca UNPR a propus reglementarea contractelor colective de munca prin lege speciala.

Emil Boc a adaugat ca in perioada urmatoare guvernul ca continua dialogul cu partenerii sociali si va tine cont de amendamentele parlamentarilor.

Marile confederatii sindicale au criticat dur noul Cod al Muncii si ameninta cu actiuni in forta, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, caracterizandu-l drept o forma de sclavagism.

Birourile Executive ale federatiilor membre ale celor cinci confederatii sindicale se intalnesc luni, la ora 15:00, pentru a stabili calendarul de actiuni comune.

Sindicalistii acuza Guvernul ca refuza sa tina cont de punctul lor de vedere si ca forteaza modificarea legislatiei muncii in sensul dorit exclusiv de Consiliul Investitorilor Straini si a Camerei de Comert romano-americane.

Guvernul sustine insa ca flexibilizarea pietei muncii este esentiala pentru sustinerea relansarii economice si pentru a usura accesul oamenilor la locuri de munca.

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham) a anuntat recent, intr-un comunicat, ca sustine initiativa Guvernului de modificare a legislatiei muncii.