Procesul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu a fost amanat pentru luni, 10 ianuarie, dupa aproape sapte ore de dezbateri. In cursul dezbaterilor Judecatoarea de sedinta a explicat cum a constatat ca documentele medicale depuse de avocatii lui Vintu, care atestau o afectiune cardiaca, au fost semnate de un ginecolog. Judecatoarea a facut o simpla investigatie pe Internet si a descoperit un alt aspect: medicul ginecolog Peter Husslein nici nu lucreaza la clinica din Viena indicata de Vintu la termenul precedent. Tot la termentul de vineri 7 ianuarie au fost audiate inregistrarile audio ale discutiilor lui Vintu cu Nicolae Popa si cu alte personaje.

Sorin Ovidiu Vintu la tribunalFoto: Hotnews

UPDATE luni 10 ianuarie: Tribunalul Bucuresti a transmis un comunicat de presa in care mentioneaza ca specialistul IT a parasit sala de sedinta cu aprobarea completului de judecata si a asigurat suportul tehnic pentru un alt proces aflat in derulare. Reporterul HotNews.ro a transmis eronat ca specialistul IT ar fi parasit sala de judecata pentru i s-a tareminat programul de munca.

Ora 12:00 Sorin Ovidiu Vintu a ajuns la sediul Tribunalului Bucuresti, unde s-a judecat un nou termen in dosarul in care este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa, care a fost condamnat in scandalul FNI.

Ora 12:30 Sedinta de judecata a inceput cu o intarziere de 30 de minute timp in care a fost asteptat sa ajunga la tribunal Ovidiu Turcan co-inculpat in dosarul lui SOV.

In deschiderea sedintei, Sorin Ovidiu Vintu a cerut instantei scoaterea presei din sala de judecata: "D-na judecator, as dori sa discutam in absenta presei. Este o problema personala".

Instanta a respinsa insa cererea omului de afaceri.

Ora 12:45 Judecatoare pune in discutie ascultarea CD-urilor cu inregistrarile convorbirilor telefonice din dosar. Avocatii sustin ca CD-urile sunt clasificate si ca ar fi nevoie de o Hotarare de Guvern pentru a declasifica CD-urile cu inregistrari.

Ora 13:15 Judecatorul de sedinta a dispus ca vineri sa fie audiate inregistrarile audio, dar avocatii lui SOV s-au impotrivit, argumentand ca "daca audiem azi in sedinta publica inregistrarile vom comite o incalcare a legii".

Unul dintre avocatii omului de afaceri, Viorel Ros, a cerut ca procesul sa fie amanat pana cand inregistrarile vor fi declasificate, in conditiile in care acestea ar contine informatii secrete. Vintu comenteaza: “Se pare ca doreste sa ma bage in boxa”

Instanta a decis insa ca CD-urile cu inregistrarile audio de la dosar nu contin informatii secrete si pot fi audiate in sedinta publica fara nicio problema.

Ora 13: 20 Avocatul Marian Nazat solicita instantei ca Vintu sa paraseasca sala de judecata pentru ca se simte rau. Se cere sendinta secreta pentru a prezenta motivele medicale. Vintu isi expune cauza direct judecatoarei in sedinta secreta.

Dupa cateva minute omul de afaceri paraseste sala de judecata. Intrebat de jurnalisti daca s-a terminat procesul acesta raspunde: “Pentru mine da”

Ora 13: 50 Se reia sedinta publica si incepe audierea CD-urilor cu inregistrarile. Procurorii au trimis la instanta 4 CD-uri cu inregistrari. Sun prezentate doua filmulete de la filaje. Din imagini reiese ca anchetatorii au filmat casa lui Vintu de pe strada Paris. Sunt audiate zeci de inregistrari. Judecatorul decide sa nu audieze integral fisierele audio ci doar sa le inventarieze si sa stabilieasca daca sunt conforme cu redarile din dosar.

Ora 15:20 Specialistul IT al instantei cel care ar fi trebuie sa deruleze inregistrarile ii explica judecatorei ca programul sau s-a terminat si paraseste sala de judecata. Audierea decurge greu pentru ca grefierea care deruleza pe calculator inregistrarile audio nu este familiarizata cu softul de redare.

UPDATE: Tribunalul Bucuresti a transmis un comunicat de presa in care mentioneaza ca relatarea reporterului HotNews.ro a fost eronata, specialistul IT al instantei a parasit sala de sedinta cu acordul completului si a asigurat asistenta tehnica pentru alte procese aflate in derulare. Iata comunicatul Tribunalului Bucuresti:

"Pentru o bună informare a publicului, precizăm că prezenţa în sala de şedinţă a unui reprezentant al Biroului IT din cadrul Tribunalului Bucureşti a fost asigurată strict pentru a sprijini grefierul de şedinţă din punct de vedere tehnic până la familiarizarea acestuia cu operaţiunile de deschidere/închidere a fişierelor ce conţineau înregistrările care urmau să fie prezentate în şedinţă.

Acelaşi informatician asigura în paralel suportul tehnic pentru toate celelalte şedinţe de judecată aflate în desfăşurare, sens în care, după ce s-a convins că grefierul de şedinţă stăpânea operaţiunile necesare continuării audierii înregistrărilor în dosarul nr.49702/3/2010, acesta a părăsit sala de şedinţă, cu acordul preşedintelui de complet, îndreptându-se spre un alt complet de judecată care îi solicitase asistenţă tehnică. Până la ora 17:30 personalul IT a fost prezent în instanţă, context în care afirmaţiile reporterului Attila Biro sunt total nesusţinute şi de natură să contureze o imagine nereală în legătură cu organizarea administrativă şi conduita personalului auxiliar din cadrul Tribunalului Bucureşti." Descarca aici comunicatul Tribunalului Bucuresti

Ora 17:40 Dupa aproape patru ore este finalizata procedura de audiere a inregistrarilor. Sunt luate in dicutie solicitarile avocatilor formulate la termenele anterioare: solicitare de intrerupere a interdictiei de parasire a tarii pentru un consult la o clinica din Viena si o expertiza IML pentru Sorin Ovidiu Vintu.

La precedentul termen judecatoarea a cerut avocatilor lui Vintu sa prezinte documentele in original trimise de clinica din Viena. La precedentul termen tot judecatoarea a constata ca documentele medicale depuse de avocatii lui Vintu prin care era constata o afectiune cardiaca erau semnate de un medic ginecolog.

Ora 17:55 In cadrul dezbaterilor judecatoarea a povestit si cum a constat ca problemele cardiace de care sustine Vintu ca sufere au fost constatate si certficate de un medic ginecolog. Judecatoarea a facut o mica investigatie pe site—urile de specialitate austriece si a cautat detali chiar pe pagina web a clinicii din Viena indicata de Vintu.

Judecatoarea a mentionat in cursul sedintei ca facand documentare a constat si un alt aspect: la precedentul termen Vintu a mentionat ca medicul ginecolog Peter Husslein este seful clinicii Rudolfinerhaus. “Pe pagina de internet a clinicii Rudolfinerhaus domnul Peter Husslein nu figureaza ca sef al clinicii asa cum a sustinut inculpatul Sorin Ovidiu Vintu le precedentul termen. Nici in CV-ul public al doctorului Peter Husslein nu se mentioneaza ca ar fi directorul clinicii respective.”. Judecatoarea a indicat si paginile de Internet unde pot fi accesate informatile www.rudolfinerhaus.at si CV-ul medicului Husslein care poate fi vazut aici http://www.obgyn.net/meet.asp?page=/all_advisors/P_Husslein

Ora 18:10 Judecatoarea respinge cererile avocatilor lui Vintu de parasi tara pentru a merge la Viena.

In final procesul este amana pentru luni 10 ianuarie pentru ca instanta sa trimita o serie de cereri la Inalta Curtea de Casatie si Justitie si pentru ca avocatii sa poata copia CD-urile cu inregistrari. CD-urile nu puteau fi copiate vineri pentru ca specialistul IT al instantei a plecat mult inainte ca sedinta sa se incheie.

NOTA REDACTIEI: Specialistul IT al instantei nu a parasit sala pentru ca i s-ar fi terminat programul de lucru. Dintr-o erroare de relatare reporterul HotNews.ro a mentionat ca specialistul IT a parasit sala de sedinta pentru ca i s-ar fi termnat programul. Tribunalul Bucuresti a transmis un comunicat de presa in care mentioneaza ca specialistul IT a parasit sala de sedinta cu aprobarea completului de judecata si a asigurat suportul tehnic pentru un alt proces aflat in derulare. Ne cerem scuze pentru erroare din relatare.