Perioada de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului ar putea fi modificata, dar cuantumul va ramane neschimbat, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botis, citat de Mediafax. Variantele luate in calcul pentru reducere sunt 12, 14 sau 18 luni, de la 2 ani cat este in prezent. Ioan Botis a declarat pentru HotNews.ro ca Ministerul Muncii va realiza un document de politici publice privind asistenta sociala, ce va fi supus dezbaterii publice, aprobarii Guvernului si apoi inaintat Parlamentului.

MaternitateFoto: Agerpres

"Exista 3-4 variante de lucru. Eu vreau sa duc spre piata muncii aceste persoane (mamele aflate in concediu de crestere a copilului). In compensatie, vom propune facilitati fiscale pentru investitiile in crese", a mai declarat ministrul Muncii pentru HotNews.ro.

Una dintre variantele luate in calcul se refera la injumatatirea perioadei de acordare a indemnizatiei, de la doi la un an, potrivit unor surse citate de Mediafax.

O alta propunere a Ministerului Muncii prevede o indemnizatie de 400 lei/luna, pana la implinirea perioadei legale de concediu de maternitate, pentru mamele care se intorc mai devreme la serviciu, a spus Botis vineri, potrivit Agerpres. Pana in prezent, mamele care se intorceau mai devreme la serviciu primeau o indemnizatie de 100 de lei lunar.

Propunerea prevede ca aceasta indemnizatie de 100 de lei sa se acorde in cazul revenirii la serviciu cu sase luni mai devreme, si, daca aceasta perioada depaseste sase luni, pentru lunile suplimentare se vor acorda 400 de lei.

In bugetul pe 2010 a fost prevazuta suma de 1,8 miliarde de lei pentru plata indemnizatiilor de crestere a copilului.

Premierul Emil Boc spunea in 20 septembrie, ca Guvernul intentioneaza sa regandeasca indemnizatia de crestere a copilului, reducand "generozitatea" unor astfel de plati.

Curtea Constitutionala a validat, in 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizatie pentru cresterea copilului cu 15%, care nu va putea, insa, sa scada mai jos de 600 de lei.

Anterior reducerii, indemnizatia pentru cresterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se platesc contributii la bugetul asigurarilor sociale, realizate in ultimul an.