Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat miercuri ca senatorii PNL intentioneaza sa sesizeze Curtea Constitutionala asupra neconstitutionalitatii legii privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, transmite Agerpres. CCR a decis vineri ca reducerea pensiilor cu 15 la suta este neconstitutionala, insa masura de reducere a salariilor bugetarilor a ramas in vigoare. Legile privind masurile necesare pentru restabilirea echilibrului bugetar au fost promulgate marti de presedintele Traian Basescu.

"Grupul parlamentar al PNL din Senat a decis sa atace la CCR legea pe care recent Guvernul Boc si-a angajat raspunderea si care in prevederile sale referitoare la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor incalca articolul 41, alineatul 5 din Constitutie, si anume, citez: 'dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate'. E nevoie de minim 25 de senatori. Avem doar 21. Fac apel la senatorii din opozitie sa se alature senatorilor PNL pentru a intreprinde si aceasta ultima incercare de a impiedica aceasta masura nedreapta care va afecta foarte multe persoane", a declarat Antonescu.

Liderul liberal a precizat ca nu se reia vechiul atac, ci este vorba de un alt articol, iar demersul este justificat de faptul ca nu a fost respectat termenul legal pana la promulgare in care legea poate fi contestata la Curte.

"Legea se contesta constitutional inainte de promulgare. Dupa votul de ieri, din plenul reunit al Parlamentului, nu s-a lasat termenul constitutional de cinci zile, sau in situatii exceptionale de 48 de ore macar pentru a se face sau nu atacul de neconstitutionalitate. Vreau sa precizez ca nu e vorba de reluarea vechiului atac la CCR, ci de atacarea unui alt articol, articolul 41, alineatul 5, care garanteaza dreptul la negociere colectiva si conventiile colective. E dreptul nostru sa atacam. Trebuia sa ni se respecte acest drept. In opinia noastra, conducerea Parlamentului a facut o eroare in acest caz. Punerea de acord cu decizia CCR se referea la un atac pe alte articole", a explicat Antonescu.

Presedintele Traian Basescu a semnat, marti seara, decretul pentru promulgarea Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, informeaza Administratia Prezidentiala.

Tot marti, plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a pus in acord cele doua legi pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea cu deciziile CCR privind neconstitutionalitatea unor articole din aceste acte normative.

Senatorii si deputatii au votat rapoartele comisiilor juridice reunite, prin care s-a stabilit eliminarea articolelor declarate neconstitutionale de CCR.

Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, vinerea trecuta, ca articolul 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, este neconstitutional. Acest articol prevedea ca pensiile si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I se diminueaza cu 15 la suta.

De asemenea, Curtea a declarat neconstitutional articolul 1, litera c din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor. Astfel, pensiile magistratilor nu vor fi recalculate.