Firma presedintelui Comisiei Tehnice de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei, Sorin Gabrea, face Planuri Urbanistice Zonale pentru doi dintre cei mai controversati oameni de afaceri din Romania, legati de interese, proiecte si relatii actionariale stufoase: Puiu Popoviciu si Radu Dimofte.

La sedinta Comisiei de urbanism din data de 27 ianuarie 2010, firma lui Sorin Gabrea - Western Outdoor - a venit sa obtina avizul de oportunitate un Plan Urbanistic Zonal pentru un teren de circa 9.000 mp, de pe bd Expozitiei, nr. 22-30, chiar in spatele Romexpo. Prin respectiva documentatie de urbanism se cerea construirea unui bloc de birouri de 46 de metri. Fiindca mai erau alte doua proiecte in zona, Comisia a decis ca proiectantii sa mai studieze zona si apoi sa revina.

Beneficiarul acestui proiect este nimeni altul decat Zerlin Dimofte, in varsta de 86 de ani, tatal lui Radu Dimofte. Acesta din urma este cel mai important partener al lui Puiu Popoviciu. Fugit in SUA inainte de 1989, Dimofte s-a intors in Romania, unde a pus pe picioare mai multe afaceri alaturi de Puiu Popoviciu.

In 2003, revista „Capital“ ii estima averea la 100 de milioane de dolari, parte din bani provenind de la compania Parc Hotels, proprietara hotelurilor Best Western Parc si Turist din Capitala. Clar e ca Zerlin Dimofte este numele-paravan pentru afacerile familiei Dimofte, asa cum Popoviciu isi pusese o buna parte din afaceri pe numele soacrei, Maria Badea. Dimofte si Popoviciu conduc, in fapt, unul si acelasi grup de afaceri, fapt pus in evidenta de nenumarate asocieri, precum rau-famata afacere Baneasa Shopping Center, dar si de anchetele de presa ce le-au vizat afacerile.

In urma cu o saptamana, firma lui Sorin Gabrea a venit la Comisia de urbanism pentru a solicita avizul de urbanism pentru un Plan Urbanistic Zonal pe un teren de 1135 de mp din Bulevardul Primaverii nr. 30. Aici, prin documentatia de urbanism se cere construirea unei cladiri de 5 etaje, lucru cu care Comisia a si fost de acord. Beneficiarul acestui proiect este societatea Wellkept Imobiliare. Actionari la aceasta firma sunt: Andrei Mihai Bejenaru (10%) si Tatika Investments Limited (90%).

Daca in privinta off-shore-lui nu se pot spune multe lucruri, actionarul minoritar este cunoscut ca un interpus al lui Puiu Popoviciu. Avocat de profesie, Bejenaru a fost pus sub acuzare alaturi de Puiu Popoviciu in ancheta „Baneasa Shopping Center”.

In actul de acuzare intocmit de procurorii DNA se mentiona ca semnatura lui Bejenaru aparea pe controversatul contract de asociere in participatiune a dezvoltatorilor imobiliari cu Universitatea Agronomica. Bejenaru era reprezentant atat al firmei lui Popoviciu, cat si al Universitatii Agronomice. In baza acelui contract, ferma Baneasa a Universitatii Agronomice a fost pusa la dispozitie pentru construirea complexului imobiliar din nordul Capitalei.

De la inceputul anului, Sorin Gabrea a mai facut un Plan Urbanistic Zonal, pentru firma Doamnei Imobiliare, la care sunt actionari Bejenaru si of-shore-ul Tatika Investments Limited. PUZ-ul cerea construirea unei cladiri de 37 de metri peste banca Marmorosch, din centrul Istoric.

Info plus

Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului de pe langa Primaria Capitalei este un for consultativ unde se iau primele decizii referitor la Planurile Urbanistice Zonale care se aproba in oras. Practic, acesta este primul pas in aprobarea marilor proiecte imobiliare. Pe baza deciziilor Comisiei, arhitectul sef semneaza avizele de urbanism, care reprezinta punctual de vedere oficial al Primariei, vizavi de proiectele respective. Comisia nu poate semna avize, deoarece nu are personalitate juridica. Membrii Comisiei sunt arhitecti si urbanisti, majoritatea activi din punct de vedere profesional (birourile lor de proiectare fac PUZ-uri, PUD-uri). Legislatia actuala le permite membrilor Comisiei de urbanism sa faca Planuri Urbanistice Zonale si sa vina cu ele, spre aprobare, in Comisia din care fac parte. Singura restrictie este ca atunci cand se discuta proiectul unui membru al Comisiei, acesta sa se abtina de la vot. Majoritatea membrilor din Comisia de Urbanism vin cu proiecte la avizare si practic, le avizeaza intre ei.

Baneasca Shopping City, magazinul IKEA, francizele KFC si Pizza Hut, hotelul Howard Johnson - acestea sint doar citeva dintre afacerile controlate in Romania de Puiu Popoviciu, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri autohtoni. Apropiat de Adriean Videanu, partener de afaceri cu Nicolae Badea (presedinte Dinamo, si el ginere al lui Ion Dinca), cu Radu Dimofte si Sorin Creteanu, Puiu Popoviciu a intrat in atentia presei odata cu aparitia proiectului Baneasa. Pina la urma, chiar afacerea Baneasa este cea care l-a adus pe Popoviciu in fata procurorilor. In martie 2009, DNA a anuntat retinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave.