Cu o zi înainte ca România să preia președinția Consiliului Uniunii Europene, Le Monde publică un amplu și semnificativ articol pentru percepția pe care occidentul o are asupra actualei guvernări, arată Europa Liberă. Cotidianul francez vorbește despre "derivele partidului aflat în prezent la putere la București" și despre "asalturile repetate ale PSD și, în special, ale liderului său, Liviu Dragnea, împotriva sistemului judiciar".

Foto:

Autorul articolului, trimisul special Jean-Baptiste Chastand, spune că evenimentul care promitea să fie un simbol al integrării reușite a României în UE va atrage, în mod contrar, atenția asupra "derivelor partidului aflat în prezent la putere la București".

"În cauză sunt: asalturile repetate ale PSD și, în special, ale liderului său, Liviu Dragnea, împotriva sistemului judiciar, într-o manieră aproape continuă de la căderea lui Ceaușescu în 1989. Oficial de stânga, virajul său recent național-conservator, trezește temerea că România, mult timp printre statele cele mai pro-europene ale continentului, se alătură acum taberei vecinilor suveraniști, unguri și polonezi".

Pentru trimisul cotidianului Le Monde, accesul României la conducerea UE în acest moment se transformă într-un "simbol stânjenitor la ora la care prejudiciile aduse statului de drept se multiplică în Răsăritul continentului". De aici și întrebarea dacă România va fi capabilă să înscrie pe ordinea de zi a Consiliului Europei procedura de sancționare a Varșoviei și a Budapestei, în condițiile în care omul forte al puterii de la București, Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudă electorală și acuzat de corupție în alte dosare, s-a lansat într-o cursă frenetică pentru a scăpa de justiție și închisoare.

Rezumând pentru cititorii cotidianului Le Monde acțiunile liderului PSD, corespondentul francez se oprește îndelung asupra "discursului cu accente naționaliste" ținut în 16 decembrie de Liviu Dragnea, arată Europa Liberă. "Timp de o oră și jumătate, el a luat ca țintă veritabilă UE, care «ne tratează ca pe o țară de clasa a doua», «multinaționalele», cu băncile lor «nesătule», și existența unui așa-zis «stat paralel» al cărui scop ar fi să destabilizeze guvernul". Vizat a fost, se amintește în Le Monde, și miliardarul american de origine maghiară, George Soros, "după modelul discursurilor ultraconservatoare la modă la Budapesta și Varșovia".

Articolul din Le Monde se încheie cu un capitol intitulat "o retorică anti-europeană oportunistă", jurnalistul francez apreciind că această retorică va avea în final "un impact asupra opiniei publice române". "Pluralitatea mediilor de informare rămâne încă asigurată, chiar dacă televiziunile apropriate puterii au adoptat și ele accente complotiste și eurosceptice. Președintele liberal Klaus Iohannis, îndeosebi, a reușit să frâneze mai multe măsuri, chiar dacă nu are puterea de a le bloca complet".