Ministerul Apararii Nationale a lansat o licitatie pentru achizitia de platforme telecomandate echipate cu mitraliera de calibru 12,7 mm pentru a fi montate pe fregatele romanesti. Licitatia vizeaza achizitia de capabilitati pentru misiuni antipiraterie pe mare, are o valoare de circa 4,4 milioane de lei fara TVA si ia in calcul achizitia a maxim patru astfel de platforme.

Platforma telecomandata cu mitraliera AGIL-V127NFoto: Resboiu.ro

Cele patru platforme telecomandate si echipate cu mitraliera cal. 12,7 mm au o valoare estimata de 4,416,000 LEI fara TVA si ar urma sa fie instalate pe navele tip fregata pentru combaterea amenintarilor asimetrice de tip pirateresc.

Platformele trebuie sa poata sa fie operate de catre o singura persoana de la distanta printr-o consola speciala, dar si manual, potrivit documentatiei tehnice publicata in SEAP.

Potrivit portalului resboiu.ro, Fortele Navale deja au achizitionat un numar de platforme similare, de tipul AGIL V127N, cumparate de la firma Digital Bit, in vederea participarii la misiunea Active Endeavour.

In prezent, MApN deruleaza si o licitatie pentru modernizarea fregatelor de tip 22, F-221 Regele Ferdinand si F-222 Regina Maria, contract cu o valoare estimata la circa 840 de milioane de lei, si care este in etapa de evaluare a ofertelor.

Licitatia pentru initierea programului de modernizare a fregatelor din clasa T22R - etapa a II-a a fost lansata in luna martie, iar contractul este estimat la 839 mil. lei, fara TVA (circa 188 milioane de euro).

Fregatele "Regele Ferdinand" si "Regina Maria" vor fi dotate cu sisteme de rachete antiaeriene, de rachete antinava si sisteme de tunuri si/sau rachete pentru aparare contra rachetelor antinava, dar si cu senzori cu performante superioare (radare, electronooptici si sonar tractat).

"Acestea vor fi integrate intr-un Sistem de Conducere a Luptei computerizat, modern, care va permite indeplinirea intregii game de misiuni specifice fregatelor", se scrie intr-un comunicat al MApN. Modernizarea navelor se va realiza, in mod obligatoriu, in Romania.