Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a precizat marti, la Timisoara, ca realizarea interceptarilor se va face dupa publica motivarii deciziei Curtii Constitutionale de catre procurori sau politisti judiciari, cu infrastructura SRI.

Raluca PrunaFoto: Agerpres

"Eu ca ministru, alaturi de toata societatea plec de la premisa ca o decizie a CCR trebuie respectata, dar pe de alta parte voi promova neintarziat o Ordonanta de Urgenta, care este singura modalitate prin care putem sa ne asiguram ca nu vor exista sincope. Am discutat deja cu reprezentantii Parchetelor, cu Ministerul Public in general. Nu DNA-ul este afectat in primul rand, ci si DIICOT si parchetele regulate. Am avut discutii cu intreaga conducere a Ministerului Public si cu SRI-ul pentru ca SRI-ul are aceasta infrastructura", a declarat, la Timisoara, ministrul Raluca Pruna, citat de cotidianul Adevarul.

Aceasta a argumentat ca aceasta infrastructura costa un miliard de euro si nu poate fi inlocuita intr-un timp foarte scurt: "Aceasta este solutia care va fi avuta in vedere prin ordonanta de urgenta pentru ca asemenea infrastructura, si daca am avea un miliard de euro, nu am putea sa o cumparam in 24 de ore. Aceasta va fi solutia tranzitorie pentru a raspunde unei situatii de urgenta, urmand sa avem o dezbatere in care sa decidem ca societate daca vrem sa dublam aceasta infrastructura sau vrem doar sa ne asiguram ca numai organele care fac urmarire penala pot accesa aceasta infrastructura la momentul la care o avem acum. Evident ca ordonanta de urgenta va privi folosirea infrastructurii asa cum este ea acum".

"Eu ma astept sa urmeze o dezbatere de societate care trebuie sa decida daca are resursele financiare, pe care le estimam la un miliard de euro, pentru a duplica aceasta infrastructura sau daca se poate folosi in continuare infrastructura SRI - ului, asigurandu-se eliminarea oricaeri interventie umana decat a celor care fac prin efectul legii cercetare penala: politistul si procurorul judiciar", a explicat Raluca Pruna.

Intrebata de ziaristi ce solutie se va gasi pentru filajele realizate pana in prezent de SRI, Raluca Pruna nu a putut oferi un raspuns.

Promovarea actului normativ care sa permita continuarea interceptarilor se va face prin ordonanta de urgenta, a precizat aceasta.

Plenul Curtii Constitutionale a admis la jumatatea lunii februarie, cu majoritate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor din Codul de procedura penala care prevad ca supravegherea tehnica dispusa de procuror poate fi efectuata nu doar de "organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei", ci si de "alte organe specializate ale statului".

"In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma 'ori de alte organe specializate ale statului' din cuprinsul dispozitiilor art.142 alin. (1) din Codul de procedura penala este neconstitutionala. Curtea a constatat ca textul criticat contravine prevederilor constitutionale cuprinse in art.1 alin. (3), conform carora Romania este stat de drept, in care drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor sunt garantate", se precizeaza intr-un comunicat al CCR.

Curtea a constatat, totodata, ca sintagma supusa controlului nu respecta conditiile de calitate ale unei norme legale sub aspectul claritatii, preciziei si predictibilitatii, intrucat "nu permite subiectilor de drept sa determine care sunt organele specializate ale statului abilitate sa realizeze masurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnica, masuri cu un grad ridicat de intruziune in viata privata a persoanelor".

Decizia este definitiva si general obligatorie si se va comunica Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat CCR, respectiv Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala.