Parchetul Tribunalului Bucuresti face cercetari pentru ucidere din culpa in cazul politistului Bogdan Gigina si a cerut Ministerului Afacerilor Interne, Politiei Capitalei si Politiei Romane informatii despre coloana oficiala a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului, primind deocamdata doar "partial" informatiile solicitate, se arata intr-un comunicat al Parchetului, remis duminica.

"Până în prezent au fost efectuate cercetarea la faţa locului, autopsia medico-legală şi au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte poliţistul decedat. Totodată, au fost audiate persoane care aveau cunoştinţă despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv poliţiştii din coloană şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori oculari aflaţi în zonă", precizeaza Parchetul, in comunicatul citat.

Reprezentantii Parchetului Capitalei arata ca "Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent ne-au fost furnizate parţial informaţiile solicitate."

De asemenea, "A fost solicitată şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice). Au fost solicitate datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei", informeaza Parchetul.

Politistul Bogdan Gigina, care facea parte din coloana oficiala a vicepremierului Gabriel Oprea, a murit marti seara, dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa sapata pe Strada Stirbei Voda din Bucuresti.