Primele ore de libertate le-a trait in Piata Universitatii alergand printre ranitii de pe strazile Bucurestiului pentru a le acorda primul ajutor. Incepand din decembrie 1989, doctorul Camelia Doru si-a dedicat viata acordarii de asistenta medicala victimelor torturii regimului comunist. In 2002, fundatia ICAR, infiintata de Camelia Doru, a mai facut un pas, si-a indreptat atentia catre strainii care fugeau din tarile de origine din cauza represiunilor politice sau a razboiului.
- Cu o experienta de 13 ani in asistarea refugiatilor din Romania, dr. Camelia Doru vorbeste in cadrul unui interviu acordat Hotnews.ro despre munca si experienta ei, despre conditiile din centrele pentru refugiati si asistenta medicala pe care statul ar trebui sa o ofere strainilor ajunsi la noi in tara in cautarea unui adapost.
“Doctorul refugiatilor” sustine ca statul a delegat responsabilitatea asistentei medicale acordate refugiatilor catre organizatiile neguvernamentale si atrage atentia asupra unei situatii care ar putea crea probleme din punct de vedere medical la preluarea si introducerea solicitantilor in centre. Medicul sustine ca nimeni nu face un screening medical al strainilor atunci cand sunt preluati. Screeningul medical consta examinarea initiala si identificarea unor eventuale boli, anomalii sau a unor factori de risc, cum ar fi cazurile de TBC, hepatita B, HIV sau SIDA, in scopul prevenirii raspandirii acestor boli.
Reporter: Practic, dumneavoastra cu ce ii ajutati pe acesti oameni? Dincolo de serviciile medicale pe care le oferiti.
Camelia Doru: Foarte practic, eu zic ca asta este esential. Sunt oameni care vin obositi, epuizati. In primul rand, sunt fugariti si haituiti, acum, vedeti foarte bine ce se intampla peste tot. Este mai degraba un curent care vine din partea societatii civile care incepe sa cuaguleze in mod surprinzator, avand in vedere orientarea politica a Europei, mai mult spre dreapta, si care incearca sa-i primeasca asa cum se cuvine, pentru ca sunt oameni in nevoie. Incearca sa-i primeasca cu o sticla cu apa, cu bisuciti...
La suprafata ies acum o multime de frustrari care isi gasesc expresia in acest context. Sunt atitudini populiste spendide care prind extraordinar de bine la o populatie needucata.
Camelia Doru, medic
Rep.: O parte a Europei, o alta parte a Europei ii respinge.
C.D: Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt limpezi, nu poti sa nu iti manifesti solidaritatea cu niste oameni in nevoie, indiferent unde si cand. (...) La suprafata ies acum o multime de frustrari care isi gasesc expresia in acest context. Sunt atitudini populiste spendide care prind extraordinar de bine la o populatie needucata. In Romania se stie destul de putin despre acesti oameni, au fost putini. Au fost mai multi probabil inainte de 1989 cand veneau la studii in Romania. (...) Acum lucrurile sunt putin diferite si in acesta discutie este implicata intreaga societate, ceea ce nu e rau de altminteri, ceea ce este deranjat este ca informatiile de baza lipsesc. Pentru ca daca la televizor, vine cine vine, niste personaje care si azi si maine, pe diferite canale incep si spun “o sa vina acesti indivizi care o sa ne cucereasca, o sa ne islamizeze, o sa ne taie gatul, o sa ne ia locurile de munca, o sa ne ia femeile, copii si mai stiu eu ce”, evident ca se creeaza un curent de opinie defavorabil. Si aici astept ca macar o parte din media sa incerce sa vorbeasca nu numai cu politicienii care au agenda lor, dar sa mai vorbeasca si cu oamenii care lucreaza direct. Eu va spun un lucru, colegii mei medici, pe care i-am solicitat sa ma ajute pentru a oferi servicii acestui grup de oameni, in marea majoritate m-au refuzat.
Rep: De ce?
C.D: Pentru ca nu au lucrat cu acest grup si au zis exact cum se spune acum in media “pai vin cu boli tropicale, cu boli exotice, nu o sa le recunoastem, nu imi asum aceasta responsabilitate; doi, nu vorbesc limba, trebuie sa mai fie un interpret, deci nu mai ai actul medical tipic intre doua persoane, mai vine si a treia, plus ca traducerea inseamna timp. Tot felul de scuze care vin din necunoasterea grupului. In final, se poate lucra cu acesti oameni si prin interpreti, mai citesti un pic pentru ca in fond meseria medicala cere acest lucru de la inceput pana la sfarsit.
Rep.: Dumneavoastra le ofereati vreun fel de remuneratie colegilor sau trebuiau sa lucreze voluntar?
C.D: Ca sa o faci serios, sistematica, timp de 20 de ani, sa nu va inchipuiti ca meseria medicala poate fi sustinuta prin voluntari, care astazi vin, maine nu vin. Tie pacientii iti vin la usa in functie de program, in fiecare zi. Daca nu esti acolo, atunci te duci acasa si iti vezi de altele, iti faci treaba in spital si asa mai departe. Deci, nu se poate asa ceva. Ceea ce este remarcabil pentru organizatia noastra este in acesti 22 de ani de existenta a avut tot timpul proiecte si am platit, asa cum am putut, nu extraordinar, dar am platit niste oameni care sa ofere servicii, sa fie motivati sa lucreze cu acest grup, sa-i cunoasca incet, incet si sa aiba o atitudine normala. (...)
Rep.: Ati spus putin mai devreme ca sunt anumite lucruri de baza care nu se spun. Care sunt acestea? Daca imi puteti da un exemplu, care poate vine din teren, pe care media nu il spune?
C.D: Mai degraba eu va pot spune ce spune media si nu ar trebui sa spuna. Ce nu spune media de exemplu? Ca nu o sa gasesti in randul acestor oameni o rata a infractionalitatii pe care o gasesti in randul populatiei autohtone. Ati auzit cumva de migranti ca au spart case, care au furat? In ciuda faptului ca stiti cat primesc pe zi ca asistenta financiara, 3 lei si..
Rep.: 3 lei si 60 de bani.
C.D: In ciuda acestei sume, care le ofera un stil de viata foarte modest, nu cred ca ati auzit de astfel de cazuri. Atata ar fi astept autoritatile, sa aiba astfel de cazuri pe care sa le mediatizeze la maxim. Nu au fost, nu ati auzit de ele. Acesti oameni vin realmente sa caute singuranta si adapost. Sigur ca si eu, daca ar trebui sa plec undeva si as fi in stare sa ma informez unde e mai bine, as alege intre Romania si Germania, Germania. Dar daca nu as putea sa ajung in Germania, decat sa ma intorc inapoi si sa imi cada bomba in cap, stau si in Romania ca este sigur. Incet, incet sunt si aici niste conditii de primire si de continuare a existentei. Nu se spune faptul ca acesti oameni nu sunt niste asistati la ei in tara. Oamenii astia au si ei familii, au case, muncesc, isi castiga existenta. La noi exista aceasta atitudine a europeanului superioara, cinica - "noi suntem deasupra, astia sunt cetateni de rangul doi". Nu este deloc adevarat! Numai in momentul in care incerci sa-i cunosti, sa stai de vorba cu ei, iti dai seama ca nu este asa. De exemplu, Irakul, cand veneau multi refugiati in timpul conflictului. Irakul avea o populatie extrem de educata, erau foarte educati si erau priviti tot asa ca niste oameni care vin sa cerseasca. Nu vin sa cerseasca. In momentul in care vin din zone de conflict, din zone de razboi, ei au o protectie legislativa internationala, se bucura de niste drepturi in legislatia pe care noi o avem, pe care noi in spirit umanitar am promovat-o si pe care acum suntem primii care am vrea sa nu o mai respectam. Este vorba despre valorile noastre. Sa nu lasam un seaman in suferinta, fara ca noi sa-l ajutam. In fond, sistemul medical asta face. Noi contribuim cu un procent din venitul nostru la aceste asigurari de sanatate, pentru ca la un moment s-ar putea sa avem nevoie, dar s-ar putea sa nu avem nevoie...si totusi contribuim. De ce? Din solidaritate pentru cei care au nevoie in momentul asta.
sursa foto: icarfoundation.ro
Rep.: Va pregatiti in vreun fel pentru primirea noului val de refugiati?
C.D: Noi putem sa ne pregatim la nivel individual. Ca organizatie ce putem sa facem noi, mai mult decat eventual la nevoie sa recrutam mai mult staff, mai mult personal care sa ne ajute, ar fi sa recrutam voluntari si sa-i instruim. In lucrul cu acesti oameni - care vin din alta zona, cu alta cultura, cu alte traditii - sigur ca presupune un anumit grad de instruire.
Rep.: Dumneavoastra va ocupati exclusiv de strainii care sunt cazati in centrele pentru refugiati sau si de cei care au o casa, dar se descurca mai greu?
C.D: Am avut proiecte diferite. Noi am asistat toate categoriile de migranti, cu focus principal asupra solicitantilor de azil si a refugiatilor pentru ca sunt cei mai vulnerabili. Solicitantii de azil sunt in stand-by, viata lor este pusa intre paranteze. Asteapta pana cand situatia lor se lamureste, raman aici sau sunt trimisi in tara de origine. Este o perioada foarte dura de asteptare. Majoritatea sunt fara familii, stiu sau nu stiu ce se intampla in tarile de origine. Noi ne-am indreptat atentia catre aceste grupuri, insa in masura in care au existat fonduri am luat si proiecte pentru celelalte grupe de migranti care au nevoie de asistenta (....).
Rep.: Fundatia dumneavoastra este prezenta in toate centrele din tara de azilanti...
C.D: Da, insa aceste centre evident sunt ale Ministerului de Interne, ei gestioneaza problema strainilor in Romania. Avem conventii de colaborare cu aceste centre.
Rep.: Ce presupun aceste conventii?
C.D: In primul rand, ne dau acces in centrele respective. Nu poti sa intri acolo oricum, adica nu este ca in gara “buna ziua, am intrat si am plecat”. Noi in aceste centre avem nevoie de un spatiu in care sa ne desfasuram activitatea, pe care sa-l dotam, sa avem un program despre care ei (n.r.:reprezentantii ministerului) sa stie. Acest lucru bineinteles ca este stipulat in aceste acorduri de colaborare pe care le avem cu Ministerul de Interne cam din 2002-2003, chiar daca nu am avut intotdeauna proiecte. Pentru ca am fost solicitati sa acordam asistenta, am avut aceste proiecte de colaborare cu ei. In afara centrelor, noi avem propriile noastre sedii. Ma refer in principal la sediul din Bucuresti, unde avem cabinete medicale, cabinete de psihoterapie, unde ei (n.r.: refugiatii) pot sa vina de asemenea. Noi avem un circuit dublu, ne ducem si asistam si in cadrul acestor centre ale Ministerului de Interne, dar ei pot sa vina in Bucuresti si la sediul nostru.
Rep.: Cati beneficiari aveti anual? Aveti o statistica pe acest grup al refugiatilor, al persoanelor care solicita azil.
C.D: Dintr-un grup de 400-500 de oameni exista un procent, sa zicem in jur de 11-12%, depinde de momentul politic, de anul respectiv si de zona din care vin. In medie cam 11-12%. Acum, de cand vin din Siria, toate statisticile sunt date peste cap. Nu se mai intampla ce se intampla in anii trecuti, mai vin dintr-o zona de conflict, de post-conflict cand scapau, cand se schimbau regimurile dictatoriale, sunt de ordinul sutelor. Noi nu putem sa substituim statul, pentru ca statul are obligatii la randul lui fata de acesti oameni in toate domeniile. Noi complementam intr-un fel serviciile statului si uneori facem mai mult decat atat. Spre exemplu, asistenta medicale pe care o acorda statul acestor oameni se apropie destul de bine catre zero.
Rep.: Acesta este un alt aspect asupra caruia voiam sa ne oprim. M-am uitat pe legislatie si, din punct de vedere legal, statul ar trebui sa le asigure acestor oameni toata asistenta medicala de care au nevoie. De ce mai este nevoie de serviciile dumneavoastra?
C.D: Pe partea de medical stau si mai prost pentru ca in aceste centre nu exista personal, nu exista psihologi, nu exista medici. Exista cred intr-un singur centru un medic, daca mai exista, si vreo doi asistenti. Psihologi nu exista deloc. Deci, toata asistenta aceasta este acordata de noi.
Rep: Statul nu le ofera nimic?
C.D: Statul a delegat cumva aceasta responsabilitate catre organizatiile neguvernamentale. Sigur ca asistenta ar fi mult mai completa daca s-ar colabora intradevar. Noi zicem ca suntem complementari, dar sunt zone care raman descoperite. Spre exemplu, nimeni nu face un screening medical al acestor oameni. Nu se face. Din punct de vedere al sanatatii publice ar trebui sa existe niste investigatii care sa se faca si sa se depisteze, spre exemplu cazurile de TBC, de hepatita B, bolile infectioase cu risc mare raspandire HIV, SIDA si asa mai departe. Acest screening medical nu se face si am avut situatii in care.... Sa va dau un exemplu: am avut cazuri de boli psihice care nu au fost depistate, neexistand personal de specialitate. Nefiind tot timpul in locurile respective sa facem screeningul, unii oamenii au creat probleme, au devenit violenti, au aparut conflicte din lipsa de tratament. Noi avem psihiatri, au intrat in niste scheme de tratament...sa nu ma intrebi cum am facut rost de medicamente si cine le-a platit, pentru ca tratamentele din psihiatrie sunt in general foarte scumpe. In sfarsit, ne-am descurcat in mod informal, dar este limpede ca este nevoie de o formalizare a acestei retele de servicii care trebuie acordate. Nu poti sa apelezi la infinit la colegii care sunt in spital si care pot sa te ajute in mod benevol. Trebuie facuta o retea serioasa de servicii care sa mearga, sa fie pusa la punct, sa aiba un anumit flux si eficienta.
- Nota: screeningul este examinarea initiala, aplicata “in masa”, care consta in aplicarea unui ansamblu de procedee si tehnici de investigatie unei populatii in scopul identificarii prezumtive a unei boli, anomalii sau a unor factori de risc.
Rep.: Oamenii acestia cand sunt preluati, nu sunt analizati din punct de vedere medical sa se vada daca sufera de vreo boala contagioasa?
C.D: Iata ca nu se face.
Rep.: Din pacate, nu este prima oara cand aud ca realitatea din teren nu este aceeasi cu cea legislativa, daca putem spune asa, in acest sector al asistentei refugiatilor...
C.D: Asta pot sa va spun si eu.
Rep.: Daca este o urgenta si ajung la spital, oamenii acestia cum sunt primiti? Va intreb acest lucru pentru ca am luat legatura recent cu un strain, care locuieste in aceste centre, si ne-a spus ca nu a primit medicatia necesara la spital si ca a primit mai degraba asistenta medicala si medicamente din partea organizatiilor neguvernamentale.
C.D: Da, pentru ca nu se stie. E o lipsa acuta de informatie. Noi nu avem capacitatea sa facem si munca asta de a informa personalul sanitar in legatura cu ce trebuie sa faca atunci cand au de a face cu anumite categorii de populatii, asigurate, neasigurate. Aceste sunt niste lucruri care nu tin de noi, nu este datoria noastra si nici nu avem capacitatea. Cum as putea eu sa fac instruirea populatiei medicale din Romania in legatura cu drepturile solicitantilor de azil?
Rep.: Bun, dar practic vorbind medicii din spitale de ce se tem? Ca vor acorda asistenta medicala si vor da medicamentele necesare fara ca aceste servicii sa fie decontate de la buget?
C.D: In mod normal ar trebui sa beneficieze de gratuitate. De la teorie pana la implementarea acestui drept este iarasi o diferenta. Toata lumea zice ca au asigurata asistenta medicala si cand incepi sa-i intrebi asa pe bucatele: unde, cand, cum si cine - o sa vezi ca nu e chiar asa. Sigur ca da, au asigurate gratuitati pentru urgenta, nu e intotdeauna asa. Sistemul nu raspunde, este foarte mult in urma acestor reglementari.
Rep.: Se poate observa un tipar din punct de vedere medical? Oamenii acestia vin cu un anumite probleme specifice zonei?
C.D: Sunt diverse, sunt amestecate, patologia este la fel de diversa ca si patologia noastra. Nu va inchipuiti si nu preluati aceste clisee pe care le-am intalnit si la colegii mei, ca vin cu boli exotice, tropicale si vai nu o sa stim sa le diagnosticam. Nici vorba de asa ceva, au boli ca si noi, au acelasi bucurii si suferinte.
Rep.: Din cate am inteles de la dumneavoastra statul nu le acorda asistenta medicala refugiatilor. Ce imi puteti spune despre celelalte conditii din centre? Au unde sa isi prepare mancare, au conditii de igiena, de trai?
C.D: Sa stiti ca depinde foarte mult de locul in care ne aflam si de persoane care sunt responsabile de centrele respective. Sunt locuri in care sunt oameni omenosi si sunt oameni care sunt mai putin omenosi. Si asta se vede imediat dupa felul in care e organizat centrul, cat e de curat, cat sunt oamenii de multumiti, ce s-a facut. Acum nu as vrea sa dau exemplu pentru ca va puteti interesa si sa aflati si singur, aveti oameni pe teren, sunt 6 centre mari si late. Sunt centre in care conditiile de cazare sunt foarte bune si sunt centre in care conditiile sunt mult mai modeste ca sa zic asa. E ca si intr-o casa, unii oameni sunt mai gospodari si cu aceeasi bani pot sa traiasca decent, altii nu.
Papa a facut un apel catre comunitatea catolica si sunt convinsa ca o sa aiba raspuns. La noi nu se aude nici o voce, ne e frica.
Camelia Doru, medic
Rep.: Legea spune ca azilantii ar trebui sa aiba asigurata o norma de hrana echivalenta a 3.600 si ceva de calorii. Li se mai ofera, pe langa cei 3 lei, un bonus de hrana in cadrul centrului?
C.D: Ei oricum nu au cum sa isi asigure necesarul de calorii. Nu e chiar 3600 de calorii ca nu fac cine stie ce activitati in perioada asta. Una dintre probleme este sa le gasesti o ocupatie. Pentru ca niste oameni care stau si asteapta un rezultat si se gandesc “oare ce o sa fie? oare ce fac cei de acasa?” ajung foarte repede sa cada in depresie. In mod cert ca nu se poate supravietui cu suma asta. Mai sunt donatii, sunt oameni care fac donatii din comunitatile lor, din comunitatea noastra, insa nu o sa ma auziti ca o sa va spun ca biserica a facut vreo donatie in aceasta zona. Bisericile in general, fie ca este noastra, fie ca este a lor, isi construiesc acesti monstri fabulosi, catedrala neamului si nu stiu ce moschee. Niste enormitati care costa niste sume fabuloase. Cu banii aia ai putea sa asisti mii si mii de oameni. Din punctul acesta de vedere, Papa a facut un apel catre comunitatea catolica si sunt convinsa ca o sa aiba raspuns. La noi nu se aude nici o voce, ne e frica “noi, vai, crestinii practicanti sa nu cumva sa fim in pericol”, dar pe de alta parte crestinismul noastru se manifesta cum? Unde este solidaritatea, unde este ajutorul aproapelui? Este o tacere totala. Eu nu prea sper mare lucru. Sunt comunitatile, sunt oamenii care doneaza ce au in plus, de la copii, de la ei, si noi donam hainele noastre, jucariile copiilor, tot ce avem in plus donam.
Rep.: Din punct de vedere al igienei care este situatia? Ati intalnit persoane care sa se fi imbolnavit din cauza unei igene necorespunzatoare?
C.D: Primesc produse de igiena personala si pentru intretinerea spatiilor in care locuiesc Acum sigur saltelele acelea mai trebuie si ele schimbate, se caseaza sau nu se caseaza. Stiti ca la noi exista tot felul de reguli, apropo de materialele astea. La ce perioada se schimba si asa mai departe. Aici legislatia nu este deloc flexibila. Daca oamenii aia, ar vrea sa zicem sa schimbe saltelele pentru ca nu mai au fost folosite de 2-3 ani si sunt pline de purici sau mai stiu eu ce, nu au cum sa le scada. Am aflat si eu lucrurile acestea pentru care ne-am lovit de niste aspecte practice. De data asta nu de reaua vointa a celor care gireaza aceste centre, ci de niste constrangeri legislative pentru ca altminteri daca este saltele care sunt de nefolosit vor fi arse...nu stiu, niste aberatii incredibile.
Daca vrei sa cunosti acesti oameni trebuie sa interactionezi cu ei, sa nu iti inchipui ca musca si iau carotida primului individ care le iese in cale
Camelia Doru, medic
Rep.: Ce puteti spune in general despre criza refugiatilor care a cuprins Europa?
C.D: Nu este o problema care sa aiba o solutie universala ca dovada ca toata lumea cauta o solutie. E o problema in care interesele politice sunt extrem de vizibile si din cauza asta exista si atitudini atat de diferite in rezolvarea problemei, in functie de coloratura politica. Pana la urma cred ca o implicare mai mare a oamenilor, a societatii civile este cheie, este importanta. Noi am facut, in provincie, nu in Bucuresti, tot felul de intalniri in care oamenii din localitatile respective au venit, au gatit, dupa aia au venit solicitantii, au schimbat retete, au jucat fotbal. Pana la urma, daca vrei sa cunosti acesti oameni trebuie sa interactionezi cu ei, sa nu iti inchipui ca musca si iau carotida primului individ care le iese in cale. In momentul in care incepi sa intri in relatii cu ei, ai sa vezi ca nu ai decat de castigat. Este o experienta umana extraordinara, asta v-o spun fara nici un fel de rezerva. (...) Astept sa existe o comunicare intre actorii care sunt implicati in acest domeniu, pe deoparte autoritatile statului care au in responsabilitate strainii, Ministerul de Interne, prin Inspectoratul pentru Imigrari, Ministerul de Externe, al sanatatii, al muncii si organizatiile care lucreaza de ani de zile pe teren si care vin cu o experienta extrem de valoroasa. Aici ar trebui sa existe comunicare, apropo ca fac strategii: pe noi nu ne-a invitat nimeni. Va spun drept ca pe noi nu ne-a invitat nimeni. Vorbesc ei cu ei si in general se uita frumos in calculator, scriu intr-un motor de cautare solicitanti de azil si refugiati si incep sa citeasca. Aici e problema - sunt complet deconectati de la realitate.(...) Sunt o multime de lucruri care se pot face cu bani putini. Si sa fii omenos, e o problema de atitutine, care nu costa bani. Sa te porti normal, omeneste cu acesti oameni iti aduce un raspuns normal, omenos si din partea lor. Deci, in final, noi dam tonul, noi facem muzica.
sursa foto: icarfoundation.ro
Prezenta in Piata Universitatii, dupa evenimentele care au precedat revolutia din 1989, medicul Camelia Doru a fost contactata de o echipa de doctori danezi care au invitat-o la o vizita de instruire in Danemarca. Ajunsa acolo, ea a vizitat printre altele si un centru de refugiati cilieni, moment in care partenerii danezi au intrebat-o daca infiintarea unui astfel de centru ar fi oportuna in Romania. Medicul le-a raspuns ca “nici vorba de asa ceva”, tara noastra fiind la momentul respectiv un furnizor de imigranti catre restul Europei. In drum spre casa, in mintea medicului s-a aprins scanteia care a dus la infiintarea Fundatiei ICAR: Romania avea dupa revolutie propriile victime persecutate si haituite de fostul regim comunist roman. Astfel, in 1992, Camelia Doru a parasit sala de operatie si a inregistrat Fundatia ICAR, pentru a le acorda sprijin fostilor detinuti politici si familiilor acestora. Avand sustinerea unor personalitati marcante ale perioadei postdecembriste, cum ar fi Corneliu Coposu, si ajutorul colegilor danezi, in anul 1993 reuseste sa obtina primul grant de la Uniunea Europeana, in valoare de 20.000 de euro. In anul 2002, Fundatia ICAR face un pas inainte prin includerea in programele de asistenta a refugiatilor, a solicitantilor de azil si a celorlalte grupuri vulnerabile de migranti. Strainii ajunsi in Romania au urmarit cu fidelitate zonele de conflict care au marcat lumea in ultimii 13 ani, sustine medicul. “Acum, este evident pentru toata lumea, nu mai e nevoie sa facem vreo statistica, majoritatea acestor oameni vin din Siria, ei sunt majoritari.”
3
9
