Inaltpreasfintitul Ioan Selejan, ales de Sfantul Sinod in functia de mitropolit al Banatului, a fost intronizat, duminica, la Catedrala mitropolitana din Timisoara, in prezenta Patriarhului Daniel si a peste o mie de credinciosi care au indurat frigul si zapada viscolita ca sa participe la eveniment, informeaza Mediafax.

Ceremonia de intronizare a mitropolitului Banatului, IPS Ioan Selejan, a inceput cu o liturghie, apoi patriarhul BOR, PF Daniel, i-a inmanat acestuia colanul si sceptrul de mitropolit al Banatului.

PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a spus, apoi, in cuvantul sau, ca viata ortodoxa a fost impulsionata prin castigarea libertatii in decembrie 1989. Cu toate acestea, a afirmat acesta, viata ortodoxa trebuie intensificata.

"Libertatea castigata in decembrie 1989 a impulsionat viata ortodoxa. A fost o dezvoltare ampla a activitatii bisericii care in Banat a fost sustinuta de IPS Nicolae Corneanu si de catre credinciosi. Cu toate acestea, activitatea din aceasta zona trebuie intensificata. Depopularea parohiilor din mediul rural din cauza economiei - sunt multe parohii sarace - se poate rezolva prin infratirea lor pentru a se sustine reciproc. In 2003, am infiintat in satul natal, la Dobresti (judetul Timis - n.r.), o manastire. Banatul a avut multe biserici si manastiri de dinainte de stapanirea otomana. Acestea au fost fie reparate, fie s-au construit altele noi, dupa Revolutie. Trebuie intensificata cateheza ortodoxa, de accea, slujbele trebuie savarsite corect si complet. IPS Ioan, prin intelepciune si curajul de pana acum, va va fi de folos acum", a spus patriarhul Daniel.

El a mentionat si buna convietuire intre etnii in Banat si a spus ca Timisoara este o punte de legatura a Romaniei cu restul Europei.

"Buna convietuire cu alte etnii va va fi de folos in Banat, unde sunt multe etnii. Timisoara este cel mai important oras din vest, e o punte de legatura cu Europa", a spus patriarhul BOR.

Peste o mie de credinciosi s-au inghesuit in Catedrala Mitropolitana din Timisoara pentru a participa la ceremonia de intronizare a mitropolitului Banatului, iar alte aproximativ 200 de persoane au urmarit evenimentul in fata Catedralei, pe doua ecrane imense, in ciuda ninsorii viscolite si a frigului de afara.

De asemenea, la ceremonie au participat ministrul Apararii Mircea Dusa, ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, ministrul Comunicatiilor, Sorin Grindeanu, senatorul Vasile Blaga, precum si mai multi membri ai administratiei publice locale si judetene.

La finalul ceremoniei de intronizare a fost organizata o agapa, o masa festiva in cinstea prelatilor. Cu acest prilej, presedintele Consiliului Judetean i-a inmanat PF Daniel, patriarhul BOR, titlul de cetatean de onoare al judetului Timis, precum si stema judetului si un colan de argint.

Scaunul de mitropolit a ramas vacant dupa moartea IPS Nicolae Corneanu, in varsta de 90 de ani.

Sfantul Sinod l-a ales in functia de mitropolit al Banatului pe Inaltpreasfintitul Ioan Selejan.

Potrivit Patriarhiei Romane, pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului au candidat Inaltpreasfintitul Ioan Selejan, episcopul Covasnei si Harghitei, Preasfintitul Lucian Mic, episcopul Caransebesului, si Preasfintitul Sofronie Drincec, episcopul Oradiei. Acestia au fost desemnati, prin vot secret, in 6 si 7 noiembrie, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului, in consultare cu Adunarea eparhiala a Arhiepiscopiei Timisoarei.

La sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, prezidata de Patriarhul Daniel, dupa primul tur de scrutin, nicunul dintre cei trei candidati nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi ales, respectiv jumatate plus unu din numarul total de voturi valabil exprimate, astfel ca a fost organizat un al doilea tur de scrutin, intre Inaltpreasfintitul Ioan Selejan si Preasfintitul Lucian Mic.

In cele din urma, Sfantul Sinod a ales, prin vot secret, pe Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan in scaunul vacant de Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului, cu 26 din 45 de voturi valabil exprimate.

Inaltpreasfintitul Ioan Selejan s-a nascut la data de 16 noiembrie 1951, in localitatea Pietrani, judetul Bihor. A absolvit liceul "Constantin Brancusi" din Oradea si Facultatea de Instalatii si Automatizari din Bucuresti, promotia 1976. In anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar in anul 1990 Facultatea de Teologie din Sibiu La 15 august 1990 a fost hirotonit preot si intre anii 1990-1994 a fost staret al Manastirii Lainici. In 25 septembrie 1994 a avut loc la Miercurea Ciuc instalarea sa ca prim episcop al Covasnei si Harghitei.