Universitatea din Bucuresti a luat pozitie, in cadrul Consiliului de Administratie de miercuri, fata de Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei, afirmand ca schimbarea repetata si masiva a Legii dauneaza sistemului si exprimandu-si 'contrarietatea' fata de faptul ca nu a fost consultata. In finalul comunicatului semnat de rectorul UNIBUC, prof. dr Mircea Dumitru, se cere Ministerului Educatiei rediscutarea chestiunilor mentionate si remedierea problemelor.

Referindu-se la eliminarea incompatibilitatii dintre functiile de conducere si demnitatile publice, UNIBUC remarca faptul ca aceasta duce la "o si mai puternica politizare a invatamantului superior romanesc, contrara incercarilor de disociere a politicului de academic din legislatia actuala si susceptibila de a compromite valorile fundamentale ale universitatilor."

In ceea ce priveste organizarea Bacalaureatului, UNIBUC considera ca "posibilitatea organizarii unei sesiuni speciale de bacalaureat, la latitudinea Ministerului Educatiei, greveaza asupra credibilitatii si importantei acestei evaluari nationale".

In finalul comunicatului semnat de rectorul UNIBUC, prof. dr Mircea Dumitru, se cere Ministerului Educatiei rediscutarea chestiunilor mentionate si remedierea problemelor.

Fragmente din comunicatul Universitatii

  • Universitatea din Bucuresti isi exprima contrarietatea privind faptul ca nu a fost consultata nici in privinta elaborarii OUG 49/2014, nici in privinta redactarii comunicatului referitor la aceasta Ordonanta din partea Consiliului National al Rectorilor, organism care se pozitioneaza in calitatea de "reprezentant al mediului universitar". Avem tot dreptul sa ne intrebam daca cele circa 3000 de cadre didactice titulare si asociate din comunitatea academica a Universitatii din Bucuresti sunt considerate un segment irelevant al mediului universitar romanesc.
  • Consideram nedemocratica si daunatoare sistemului de invatamant modificarea masiva si repetata a Legii Educatiei Nationale, lege organica, prin Ordonanta de Urgenta, fara o dezbatere publica prealabila a modificarilor propuse si fara consultarea prealabila a institutiilor marcante de invatamant, cum este Universitatea din Bucuresti.
  • Apreciem totusi ca actuala OUG aduce si o serie de clarificari si de detalieri binevenite, parte dintre ele semnalate in comunicatul amintit al Consiliului National al Rectorilor: posibilitatea oferita universitatilor de a infiinta unitati de invatamant preuniversitar proprii, de a acorda ajutoare propriilor angajati aflati in dificultate, de a creste cu pana la 10% cifrele de scolarizare stabilite de ARACIS in beneficiul studentilor internationali, posibilitatea studentilor de a opta, la inscrierea la un al doilea program de studii in cadrul aceluiasi ciclu de invatamant, pentru care dintre cele doua - cel efectuat anterior sau cel de al doilea - sa plateasca scolarizarea s.a.
  • Universitatea din Bucuresti isi exprima insa nedumerirea si ingrijorarea fata de alte prevederi din actuala OUG, care, in loc sa limpezeasca legislatia educationala in vigoare, o fac inca si mai confuza, lasand loc unor abuzuri, in niciun caz profitabile pentru buna functionare a sistemului sau care par mai degraba solutii de expedient, cu miza imediata, pentru probleme grave cu care se confrunta educatia din Romania.
  • Se creeaza premisele eliminarii incompatibilitatilor dintre functiile de conducere in universitati si demnitatile publice, deschizand calea cumularii functiilor de rector si senator, deputat, ministru etc., ceea ce duce inevitabil la o si mai puternica politizare a invatamantului superior romanesc, contrara incercarilor de disociere a politicului de academic din legislatia actuala si susceptibila de a compromite valorile fundamentale ale universitatilor - autonomia, libertatea de gandire si de expresie etc. - , perspectivele de dezvoltare institutionala durabila si de profesionalizare a managementului educational.
  • Universitatea din Bucuresti considera inadecvata contextului actual romanesc suspendarea legala a limitarilor temporale pentru exercitarea functiei supreme intr-o universitate, cu atat mai mult atunci cand actuala OUG pare sa fie destinata obtinerii acesteia prin mijloace discutabile - suspendarea temporara a mandatului etc.
  • Universitatile particulare: Specificarile privind statutul legal si organizarea institutiilor private de invatamant superior ridica semne de intrebare referitoare la favorizarea acestora ca entitati strict comerciale, degrevate de responsabilitatea publica a misiunii asumate.
  • Este neclara formula de reorganizare a invatamantului postliceal. Se stipuleaza ca se pot infiinta scoli postliceale in colegii din cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate. Universitatile nu mai organizeaza, dupa implementarea sistemului Bologna, invatamant superior de scurta durata prin colegii. Daca se intentioneaza oferirea acestei oportunitati (infiintarea de scoli postliceale) pentru universitati, atunci nu se justifica precizarea existentei colegiilor. Prevederea e importanta deoarece din anul universitar 2015-2016 universitatile pot solicita finantare de la buget pentru aceste scoli postliceale (invatamant tertiar non-universitar). Organizarea programelor de invatamant postliceal in contexte institutionale diferite - scoli postliceale, licee, colegii din universitati - decredibilizeaza deopotriva aceasta forma de instruire cat si institutiile care o patroneaza.
  • Despre Bacalaureat: Posibilitatea organizarii unei sesiuni speciale de bacalaureat, la latitudinea Ministerului Educatiei, greveaza asupra credibilitatii si importantei acestei evaluari nationale.
  • Despre doctorat: O decizie de schimbare a politicilor in domeniul programelor doctorale oferite, in sensul deschiderii oportunitatilor pentru studiu in regim cu frecventa redusa (cu argumentarea cresterii accesului la studii doctorale pentru categorii mai largi de candidati aflati in plina dezvoltare a carierei) creste riscurile unor interpretari mult prea informale date studiilor doctorale si diminueaza componenta de cercetare avansata pe care orice program doctoral trebuie sa o presupuna. O universitate europeana de cercetare avansata trebuie sa promoveze, in raport cu standardele specifice, programe doctorale si chiar postdoctorale de elita care sa dea un sens ascendent misiunii institutionale a acesteia. Universitatea din Bucuresti propune in acest sens analizarea conditiilor nationale pentru proiectarea si adoptarea unui sistem de doctorat profesional care ar putea sa se adapteze mai usor cerintelor de formare si dezvoltare profesionala a potentialilor candidati intr-un sens mai flexibil ca derulare si constructie, cu accent pe dimensiunea reflectorie asupra practicilor profesionale dar cu respectarea acelorasi standarde inalte de calitate academica.

Citeste pe site-ul UNIBUC intreg comunicatul

Citeste si:

Cum a "legalizat" Guvernul conflictul de interese prin modificarea Legii Educatiei

Mircea Miclea: Este un pact national anti-educatie, readuce impostura in doctorate, rectorii pot fi pe viata, universitatile private isi fac regulile. Este o grozavie

Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Se poate organiza o a treia sesiune de BAC, elevii fara bacalaureat se pot pregati la facultate, terenurile cluburilor elevilor pot trece in domeniul autoritatilor locale, se pot organiza doctorate si la formele de invatamant cu frecventa redusa