"Institutul Geologic Roman prin domnul director general Stefan Marincea a transmis presei cateva scenarii posibile, interpretabile in opinia specialistilor, privind impactul evenimentelor seismice din zona satul Izvoarele, (...) generand concluzii distorsionate din partea presei si conducand astfel la un efect de confuzie a opiniei publice", a declarat astazi, 17 octombrie, secretarul de stat pentru invatamant superior din cadrul Ministerului Educatiei, Gigel Paraschiv.

Gigel Paraschiv, secretar de stat in Ministerul EducatieiFoto: Agerpres

"Stefan Marincea, directorul Institutului de Geologie al Romaniei, nu a fost schimbat din functie ca urmare a declaratiilor, actiunilor si manifestarilor dumnealui impotriva proiectului minier de la Rosia Montana", a precizat Paraschiv intr-o declaratie de presa.

Declaratiile secretarului de stat pentru invatamant superior din cadrul Ministerului Educatiei, Gigel Paraschiv:

  • Directorul Institutului de Geologie al Romaniei, Stefan Marincea, a fost eliberat din functia de director general, functie pe care o ocupa temporar, cu delegatie. Adoptarea acestei decizii a avut in vedere urmatoarele aspecte:
  • la data de 4 octombrie, in urma evidentierii evenimentelor seismice din zona comunei Slobozia Conachi, satul Izvoarele, judetul Galati, s-a decis la nivelul ministrului delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare si Dezvoltare Tehnologica constituirea unui comandament stiintific de analiza a fenomenelor naturale din zona, precum si pentru estimarea impactului pe care il pot avea acestea.
  • constituirea acestui comandament a fost realizata ca urmare a solicitarii conducerii Institutului National pentru Fizica Pamanatului, in vederea unei analize interdisciplinare a fenomenelor inregistrate.
  • prima sedinta a acestui comandament a avut loc pe 8 octombrie. Vreau sa va spun ca decizia a fost din 4 octombrie, deci pe 8 octombrie a avut loc prima intalnire a acestui comandament stiintific. Aceasta intalnire a avut loc la sediul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului Magurele, cu participarea urmatoarelor entitati din domeniu: Institutul National pentru Fizica Pamantului, Institutul Geologic Roman, Facultatea de Geologie si Geofizica din cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Geodezie din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Inspectoratul general de stat pentru situatii de urgenta, URBAN-INCERC.
  • In cadrul acestei prime sedinte au fost prezentate datele acumulate pana in ziua respectiva de catre instalatiile montate de catre Institutul National pentru Fizica Pamantului si Facultatea de Geodezie cu privire la cutremurele de pamant de mica intensitate din zona satului Izvoarele, precum si la cel din zona Vrancea si s-au desprins cateva concluzii primare referitoare la cauzele acestora.
  • De asemenea s-au stabilit si cateva concluzii legate de influenta forajelor petroliere din zona asupra evenimentelor seismice, de influenta reciproca a celor 2 zone seismice, Vrancea si Izvoarele, etc. si s-a luat decizia continuarii activitatii de monitorizare a fenomenelor naturale din zona satului Izvoarele, precum si a extinderii determinarilor in mai multe locuri din zona.
  • Precizam ca tot in cadrul acestei intalniri s-a luat decizia de a se elabora rapoarte comune corelate, exclusiv in cadrul intalnirilor de comandament, sub cooordonarea specialistilor de la Institutul National pentru Fizica Pamantului, urmand ca doar ulterior sa fie date publicitatii
  • In acest context, in zilele premergatoare intalnirii de comandament din data de 15 octombrie, Institutul Geologic Roman a publicat un raport preliminar propriu privind analiza fenomenelor seismice din zona satului Izvoarele, fara consultarea membrilor comandamentului constituit in acest scop.
  • Mai mult, Institutul Geologic Roman prin domnul director general Stefan Marincea a transmis presei cateva scenarii posibile, interpretabile in opinia specialistilor, privind impactul evenimentelor seismice din zona satul Izvoarele - subliniem inca o data: in nume propriu si fara a se consulta cu ceilalti membri ai comandamentului stiintific - generand concluzii distorsionate din partea presei si conducand astfel la un efect de confuzie a opiniei publice.
  • In cadrul intalnirii comandamentului stiintific din data de  15 octombrie, toti membrii acestuia au sustinut concluziile anterior stabilite, iar reprezentantii IGR, este vorba despre domnul director general Stefan Marincea si domnul director Marcel Maruntiu, s-au raliat si dumnealor acestor opinii, desi in declaratiile de presa anterioare domnul Marincea afirmase pareri contrare. Totodata, in acest extras domnul Marincea afirma ca nu se pune problema ca exploatarile sa fie cauza cutremurelor din Galati
  • Un alt aspect este urmatorul: dorim sa mentionam ca exista numeroase probleme in ceea ce priveste respectarea prevederilor legale care au fost identificate de-a lungul timpului, precum si deficiente in actul managerial legate de activitatea domnului Marincea la conducerea IGR.
  • In plus, precizam ca prin adresa nr S9397 din 2013 emisa de catre Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS), domnul Stefan Marincea a primit aviz negativ privind accesul la informatii clasificate, institutul fiind o unitate care gestioneaza astfel de informatii.
  • Domnul Stefan Marincea, directorul Institutului de Geologie al Romaniei, nu a fost schimbat din functie ca urmare a declaratiilor, actiunilor si manifestarilor dumnealui impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. Ministerul Educatiei Nationale nu a facut niciun fel de aprecieri stiintifice referitoare la raportul intocmit pe acest subiect de catre Institut si transmis comisiei de analiza tehnica din Ministerul Mediului. Nu se pune problema inlocuirii domnului Marincea ca urmare a pozitiei dumnealui exprimate impotriva proiectului minier Rosia Montana
  • Mentionam ca aceasta pozitie nu a fost exprimata in cursul acestei saptamani, ci la data de 8 octombrie, in cadrul comisiei parlamentare de analiza a proiectului Rosia Montana.

Declaratia de presa de la sediul Ministerului Educatiei vine dupa ce ministrul Remus Pricopie a declarat astazi ca "au existat din partea domnului director [Stefan Marincea - n.red.] mesaje neverificate stiintific si care au produs si pot in continuare sa produca o serie de probleme la nivelul societatii". De asemenea, miercuri seara, dupa ce Marincea a declarat pentru HotNews.ro ca a fost demis, Ministerul Educatiei a anuntat printr-un comunicat de presa ca directorul IGR a fost schimbat din functie "ca urmare a modului defectuos in care a gestionat si a comunicat public rezultate ale cercetarilor efectuate in zona Izvoarele-Slobozia Conachi, din judetul Galati".

Stefan Marincea: Am fost demis prin fax. Am cerut desecretizarea unor documente legate de Rosia Montana care erau falsuri, probabil ca nu trebuia sa ajung la ele

Stefan Marincea

Stefan Marincea

Foto: Agerpres

Directorul Institutului Geologic al Romaniei (IGR), Stefan Marincea, a declarat miercuri seara pentru HotNews.ro ca a fost demis "prin fax". El nu a exclus posibilitatea ca demiterea sa sa aiba legatura cu faptul ca a cerut desecretizarea unor documente legate de proiectul exploatarii miniere de la Rosia Montana "care sunt falsuri". "Probabil ca nu trebuia sa ajung la ele", a comentat acesta.

Demiterea sa vine, de asemenea, dupa un raport preliminar al Institutului Geologic al Romaniei care includea, intre posibilele cauze ale fenomenelor de instabilitate a terenului din zona Izvoarele - Slobozia Conachi si exploatarea de petrol si gaze in regiune.

Stefan Marincea a precizat, pentru HotNews.ro, ca a fost demis prin fax pentru faptul ca nu ar avea aviz ORNISS (necesar pentru acces la informatii secrete), in conditiile in care fisa postului de director nu prevede necesitatea acestui aviz. Marincea afirma ca a detinut avizul ORNISS, dar acesta nu i-a mai fost prelungit, motiv pentru care i-a solicitat directorului general al SRI, George Maior, sa declanseze o ancheta in acest sens.

Amintim ca Stefan Marincea a acuzat pe 8 octombrie un director din Ministerul Mediului care a insotit-o pe Rovana Plumb la audierea in fata Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul minier de la Rosia Montana ca i-a mintit pe parlamentari. Potrivit Centrului de Investigatii Media, reprezentantul Ministerului Mediului, Octavian Patrascu, a dat informatii continute intr-un document al Institutului Geologic Roman despre care Marincea afirma ca "a fost cosmetizat" in favoarea companiei, in 2011. Detalii aici despre acest caz

Ulterior, Institutul Geologic al Romaniei a publicat un raport preliminar care includea, intre posibilele cauze ale fenomenelor de instabilitate a terenului din zona Izvoarele - Slobozia Conachi, si exploatarea de petrol si gaze in regiune. Detalii aici

Miercuri, 17 octombrie, cu cateva ore inainte de aparitia informatiei demiterii directorului IGR, premierul Victor Ponta le atrasese atentia ministrilor fata de "tot felul de indivizi exaltati care, ca sa apara la televizor, vin cu tot felul de prostii si baga panica in oameni".

Citeste si: