La inceputul anului viitor Romania ar putea fi acceptata in Schengen cu granitele aeriene si portuare, chestiuni care vor fi discutate, din luna iulie, si in cadrul Forumului Salzburg a carui presedintie va fi preluata de tara noastra. Declaratia a fost facuta de Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, pentru agentia Agerpres.

"Despre Schengen vom discuta sub aspectul faptului ca din punct de vedere tehnic toate conditiile sunt indeplinite de Romania, a ramas numai o problema exclusiv de ordin politic, faptul ca la sfarsitul acestui an, deci chiar in perioada imediat urmatoare a Consiliului Ministerial din noiembrie cat si in decembrie ar urma sa se reia pe ordinea de zi a Consiliului JAI problema admiterii Romaniei in Schengen in cele doua trepte, maritim si aerian, in prima etapa si in cea de-a doua etapa, terestru. Si suntem un cumul de tari destul de consistent, noua tari din cadrul UE, si ele toate vor actiona, sper, sunt convins - in acelasi mod, in aceeasi idee cu Romania. Chiar le-am si multumit astazi pentru sustinerea de la sfarsitul lunii martie si anticipat le-am multumit si pentru sustinerea viitoare, astfel incat Romania la inceputul anului 2014 sa fie acceptata cu granitele aeriene si portuare (n.r - in Spatiul Schengen)", a spus Radu Stroe.

Totodata, ministrul de Interne va avea pe 6 si 7 mai o intalnire la Munchen cu ministrul de interne al Germaniei cu care va discuta despre aderarea Romaniei la Schengen, in conditiile in care Germania si Olanda s-au opus intrarii tarii noastre in aceasta zona.

"Pe data de 6 si 7 mai vom avea o intalnire in Bavaria, la Munchen, cu ministrul de interne al Germaniei, precum si cu ministrul de interne al landului Bavaria si cu o serie de alti ministri din tarile riverane Dunarii. Este o intalnire pe zona asta a Dunarii, pentru ca si aici exista nu numai o actiune economica importanta, implicit este o zona care tine de activitatea de afaceri interne ,si aici vom incerca sa armonizam politici, decizii, norme pe care impreuna sa facem sustinere in Consiliul JAI, la momentul la care se va ridica problema", a precizat Radu Stroe.

Romania urmeaza sa preia, de la 1 iulie, presedintia Forumului Salzburg, unde vor fi discutate chestiuni legate de aderarea la Schengen, precum si fenomenul migratiei.