Absolventii de liceu care au picat de doua ori Bacalaureatul vor plati anul acesta pentru sustinerea examenelor de Bacalaureat suma de 230 de lei. Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro o serie de precizari privind sustinerea examenelor de finalizare a studiilor in sesiunile anului scolar 2012 - 2013 si cuantumul taxelor care sunt achitate, dupa caz, de absolventii invatamantului liceal, profesional si postliceal.

In cazul elevilor care au picat de doua ori Bacalaureatul, dar care solicita recunoasterea unor probe promovate in sesiunile anterioare, "stabilirea sumei de plata pentru examenul de bacalaureat se face diferentiat, in functie de numarul probelor pe care le sustine candidatul, luandu-se in calcul toate cheltuielile necesare examinarii fiecarui candidat, cu aplicarea prevederilor articolelor 3, 4, 36 si 37 din Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat, aprobata prin OMECTS nr. 4799/2010", informeaza Ministerul Educatiei.

Taxele in cazul Examenului pentru obtinerea Atestatului de catre absolventii claselor de matematica-informatica, intensiv informatica, ai claselor cu studiu intensiv si bilingv al limbilor straine, ai claselor cu profil pedagogic, specializarea invatatori - educatoare se stabilesc la nivelul fiecarui inspectorat scolar judetean, luandu-se in calcul toate cheltuielile per candidat.

Tot inspectoratele sunt cele care stabilesc taxele si pentru candidatii care au sustinut deja examenul de certificare a calificarii profesionale de doua ori.

Amintim ca metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat prevede: "Candidatii au dreptul sa sustina examenul de bacalaureat, fara taxa, de cel mult doua ori. Prezentarile ulterioare la examen sunt conditionate de achitarea unor taxe". Tot metodologia statueaza ca taxele de examen se stabilesc anual, pana la data de 1 martie, de catre Ministerul Educatiei.

Precizarile publicate miercuri, 27 februarie, de catre Ministerul Educatiei arata ca aceeasi regula (respectiv candidatii pot sustine examenul de absolvire fara taxa doar de doua ori) se aplica si la examenele de certificare a competentelor profesionale nivel 2, 3 si 3 avansat.

In ce priveste Diplomele de bacalaureat, acestea pe acestea "se aplica stampila unitatii de invatamant la care candidatul a absolvit ultima clasa de liceu".

Citeste si: