Duminică, 17 februarie, a avut loc la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, Conferința ”Evreii din România”. Cu această ocazie, Revista 22 și Grupul pentru Dialog Social au fost distinși cu Medalia de Onoare Prieten al Comunității Evreiești de către Federația Comunităților Evreiețti din România (FCER). Au primit aceeași distincție Neagu Djuvara, Andrei Pleșu și Adrian Cioroianu, precum și Centrul de Studii Ebraice din cadrul Facultății de Litere a Universității București.

Pentru Revista 22, motivația acordării distincției a fost: Se acordă Medalia “Prieten al evreilor”: săptămânalului “Revista 22” (reprezentat de dnul Armand Gosu,, redactor şef) pentru modul echilibrat, dar ferm în care a susţinut societatea deschisă şi statul de drept în România, pentru promovarea constantă a drepturilor omului şi ale minorităţilor. În multe articole publicate, această revistă independentă a prezentat obiectiv contribuţia importantă a evreilor-români la modernizrea economică, politică şi culturală a ţării, istoria comunităţii evreieşti din România, dar şi discriminările şi pogromurile la care a fost supusă de-a lungul timpului. Capitolul românesc al Holocaustului a fost înfăţişat în mod corect, luându-se atitudine civică împotriva manifestărilor antisemite şi negaţioniste prezente în România de ieri şi de azi.

În cazul GRUPULUI PENTRU DIALOG SOCIAL (reprezentat de Magda Cârneci, preşedinta Consiliului Director al GDS), motivatia a fost „pentru participarea activă la constituirea şi sprijinirea societăţii civile din România. Încă de la întemeiere (decembrie 1989), GDS a militat constant pentru principiile societăţii deschise şi ale statului de drept, promovând valorile democraţiei, libertăţile fundamentale ale omului şi drepturile minorităţilor. Prin dezbaterile şi simpozioanele organizate de această importantă ONG, precum şi prin poziţiile publice adoptate, membrii GDS au militat împotriva manifestărilor antisemite şi xenofobe şi pentru sprijinirea identităţii culturale a evreilor din România“.