Avertismentul agricultorilor romani privind efectele secetei din ultima perioada si apelul lor la instituirea starii de urgenta vin intr-o perioada in care seceta extrema din multe state americane si din alte parti ale lumii si cresterea preturilor la cereale au determinat speculatii privind o noua criza alimentara internationala.

Joi, un expert al Centrului american de monitorizare a secetei declara pentru AFP ca seceta a atins doua treimi din statele aflate in centrul SUA si ca situatia critica se intensifica intr-un ritm fara precedent.

Reuters scrie, la randul sau, ca situatia se agraveaza in SUA, unde transportul fluvial pe Mississippi este afectat de scaderea nivelului apelor, creste ingrijorarea ca preturile la alimente si combustibil vor fi si mai mari, iar inaintea alegerilor din noiembrie Congresul este supus unor presiuni crescande sa intervina in sprijinul fermierilor.

La bursa din Chicago, pretul pentru livrarea mai multor tipuri de cereale in lunile august si septembrie a inregistrat, joi, o usoara scadere, in conditiile unor ploi usoare intr-unele din zonele afectate de seceta. Scaderea nu a depasit, insa, 7 procente, la o saptamana dupa ce preturile au atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Incertitudinile privind evolutia meteo se mentin, iar specialisti guvernamentali citati de Reuters arata ca ploile razlete din ultimele zile au venit prea tarziu pentru multe dintre recolte.

  • Departamentul pentru Agricultura al SUA estimeaza ca preturile la alimente pe piata americana vor creste cu pana la 3,5% anul acesta si cu pana la 4% anul viitor, peste nivelul estimat al inflatiei.

Pretul granelor - precum si cel al altor materii prime - ar putea fi afectat si de scaderea nivelului apelor pe Mississippi, ce ii determina deja pe multi operatori sa diminueze incarcatura pe un traseu pe care sunt transportate produse in valoare de 180 de miliarde de dolari, scrie Reuters.

  • SUA sunt principalul exportator de porumb, soia si grau, iar agentia de presa citata arata a multe piete din lume devin ingrijorata de posibila crestere a preturilor la alimente, deoarece importurile vor fi mai scumpe, iar pentru tari sarace nu vor fi disponibile ajutoare alimentare, ceea ce a starnit revolte in trecut.

Tot Reuters noteaza ca situatia se complica avand in vedere seceta si temperaturile extrem de ridicate din Europa Centrala si de Est, din Polonia pana in Romania; scaderea productiei agricole din Rusia, cauzata tot de seceta; scaderea productiei agricole din India, unde ploile musonice au cea mai slaba intensitate din ultimele patru decenii.

Presa internationala atrage de mai multe saptamani atentia asupra posibilelor efecte ale celei mai grave secete din ultimele cinci decenii si jumatate, din America. Publicatia britanica The Telegraph scria, acum o saptamana, ca "cea mai grava seceta din 1956 incoace ameninta o criza alimentara globala" si ca aceasta "a naruit sperantele unor recolte abundente, sperante care mai existau in urma cu cateva luni". Publicatia citeaza specialisti potrivit carora efectele situatiei din SUA se vor simti in afara acestei tari, in conditiile in care cresterea preturilor i-a socat, deja, pe multi actori pe piata agricola americana: in ultima luna, pretul porumbului a crescut cu 51%, pretul graului - cu 40%, iar cel pentru soia - cu aproape 20%.

  • Totusi, pe 20 iulie, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), citata de Reuters, aprecia ca pietele globale nu sunt inca in fata unei crize iminente, similara celei din 2007-2008, cu toate ca preturile tot mai mari la cereale sunt o sursa de ingrijorare. O experta FAO arata atunci ca, spre deosebire de acum cinci ani, in prezent productia de orez este mult mai buna, iar cantitatile disponibile de grau sunt mai mari.