Un numar de 69 de elevi din judetul Gorj au promovat examenul de Bacalaureat in urma contestatiilor, a precizat, vineri, pentru Agerpres, inspectorul scolar general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Gorj, Ion Isfan. In urma promovarii celor 69 de absolventi, procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat a crescut la 47,59 % de la 46,29 %, cat a fost initial.

In judetul Gorj, la examenul de Bacalaureat au fost depuse 1.055 de contestatii, dintre care 411 au fost admise. Dintre acestea, 299 s-au modificat 'in plus', iar 119 'in minus'. Procentul de promovabilitate a crescut astfel cu 1,3%", a precizat, vineri, pentru Agerpres, inspectorul scolar general adjunct al ISJ Gorj, Ion Isfan.

La examenul de Bacalaureat de anul acesta, in judetul Gorj s-au inscris 5.640 de elevi, dintre care patru au fost eliminati, iar 452 au absentat.

Au fost prezenti 5.184 de elevi, dintre acestia fiind declarati reusiti 2.469 si respinsi 2.715. A fost obtinuta o singura nota de 10, la Colegiul National 'Spiru Haret' din Targu-Jiu, iar cea mai mare promovabilitate a fost inregistrata la Colegiul National 'Ecaterina Teodoroiu', din municipiu, unde 99,05 % dintre elevi au promovat examenul.