Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns marti dupa-amiaza la Targu Mures, el afirmand ca nu exista niciun temei legal pentru ca vizita sa in Romania sa nu poata avea loc, intrucat aceasta nu are legatura cu reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, ci este efectuata in calitate de "persoana fizica si datorita statului pe care il detine in PCM", respectiv presedinte de onoare. Kover a sustinut totodata ca nu isi va prezenta scuze pentru declaratiile facute la adresa Guvernului roman, explicand ca nu a facut "barbar" Guvernul, ci doar metodele la care acesta a recurs. De asemenea, el s-a declarat convins ca dupa alegeri "apele se vor linisti".

Kover LaszloFoto: Agerpres

"Ca persoana fizica si datorita statutului pe care-l detin in PCM, este cat se poate de normal sa fiu prezent. Nu este niciun temei legal ca sa nu fiu prezent azi la dumneavoastra in tara. In calitate de cetatean al Uniunii Europene imi este permis sa fac vizite in orice tara imi doresc din cadrul UE si sunt la dumneavoastra in tara in calitatea mea de persoana fizica", a declarat Kover Laszlo la sosirea pe Aeroportul din Targu Mures, conform traducerii oficiale, citat de Agerpres.

El a sustinut ca a venit la cererea prietenilor sai din Partidul Civic Maghiar, pentru a-i sustine in calitatea sa de presedinte de onoare al PCM.

"In zilele urmatoare o sa fiu prezent in circa 50 de localitati din Tinutul Secuiesc unde PCM are candidati, am venit sa-i sustin, sa le strang mana si sa plantam bradul (logo-ul PCM -n.r.), care speram sa-i ajute in campania electorala. Deci sunt aici in calitatea mea de presedinte de onoare si am venit sa-mi sustin prietenii si sa sustin PCM la alegerile locale (...) Dat fiind faptul ca sunt aici cu alta ocazie decat acest subiect - reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef - nu am ce sa va mai spun, dar sper totusi ca legile in vigoare si intelegerile dintre cele doua tari ne vor permite sa ducem la bun sfarsit si acest subiect", a aratat Kover Laszlo.

Intrebat despre locul in care se afla ramasitele pamantesti ale scriitorului Nyiro Jozsef, Kover a precizat ca acestea sunt la Budapesta si ca nu a facut "barbar" Guvernul roman, ci doar metodele la care a recurs. "Nu era vorba despre Guvernul Romaniei, ci despre niste metode la care a recurs acest Guvern", a aratat Kover, care a precizat ca nu va prezenta scuze.

"Nu (nu va prezenta scuze - n.r.). In primul rand sa clarificam, nu sunt aici pentru a discuta despre reinhumarea lui Nyiro Jozsef. Sunt ferm convins ca dupa ce se vor termina alegerile administrative din Romania apele se vor linisti si vom ajunge iarasi la relatiile pe care le-am avut, pe care le-am realizat cu fostul Guvern din Romania, si lucrurile vor reveni la normal. Cel putin eu asa sper ca asa se va intampla", a sustinut Kover, precizand ca mai multe declaratii va face marti, la ora 19.00, intr-o conferinta de presa pe care o va sustine la Targu Mures.

Presedintele Parlamentului Ungariei a sosit pe Aeroportul "Transilvania" din Targu Mures cu o cursa low-cost, impreuna cu secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, Zsolt Nemeth. Aeronava Wizz Air in care se afla Kover a aterizat la Targu Mures in jurul orei 13.45, avand o intarziere de aproape o jumatate de ora.

De la aeroport, Kover Laszlo a plecat cu caravana electorala a PCM, in timp ce Zsolt Nemeth a plecat cu masina Corpului Diplomatic, secondat de masini cu inscriptiile Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). Zsolt Nemeth a refuzat sa faca vreo declaratie.

Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, face, incepand de marti, o vizita neoficiala de cateva zile in Transilvania, in care se va implica in actiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar, al carui presedinte de onoare este, relateaza Mediafax.

Potrivit vicepresedintelui PCM Kiss Istvan, programul propus pentru vizita lui Kover Laszlo in judetul Mures include, marti, localitatile Acatari, Pasareni, Galesti, Miercurea Niraj, unde va sta cate zece minute sau un sfert de ora. Kover se va opri sa manance la Hodosa, in satul Sambrias, iar apoi, de la ora 16.00, va merge, tot pentru putin timp, in Eremitu, Sovata, Balauseri, Sighisoara, de unde se va intoarce prin Livezeni la Targu Mures.

Kover urmeaza sa participe, marti seara, dupa ora 19.00, la festivitatea de inchidere a campaniei PCM pentru Targu Mures, cand se asteapta sa faca si declaratii de presa. Marti seara, acesta se va indrepta spre Odorheiu Secuiesc, la ora 22.00.

Miercuri, Kover ar urma sa fie prezent in Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc (Harghita) si in Covasna, iar joi - ultima zi programata pentru aceasta vizita - in Salaj si Satu Mare, a spus Kiss Istvan.

Presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, Vasile Blaga, respectiv Roberta Anastase, ii adresasera o scrisoare presedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, in care apreciaza ca ar fi "utila" amanarea vizitei acestuia "pentru orice perioada de dupa desfasurarea alegerilor locale".

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului i-au cerut omologului ungar sa-si amane vizita in Romania pentru perioada post alegerile locale din 10 iunie, motivand faptul ca este "imperios necesar" ca participarea la procesul alegerilor sa fie "libera de orice ingerinta".

"Pentru Romania si Ungaria, existenta comunitatii maghiare din Transilvania si reprezentarea politica a acesteia pot constitui un liant puternic. Speram ca veti intelege ca, pentru aceasta, este imperios necesar ca participarea la procesul democratic romanesc a reprezentantilor acestei comunitati sa fie libera de orice ingerinta", sustin, intr-o scrisoare adresata lui Kover Laszlo, Roberta Anastase si Vasile Blaga.

In finalul scrisorii se mentioneaza ca, "dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade", presedintii celor doua Camere ale Parlamentului considera "utila amanarea vizitei" pentru orice perioada de dupa desfasurarea alegerilor locale.

"Suntem convinsi ca o asemenea decizie ar permite evitarea unor eventuale neintelegeri si ar da expresie celor mai bune traditii de dialog si responsabilitate din relatiile noastre", se precizeaza in scrisoarea semnata de Blaga si Anastase.

In plus, cei doi lideri politici spun ca dificultatile cu care se confrunta cetatenii celor doua state "impun nevoia unor politici publice echitabile si curajoase, ferite de derapaje de orice natura".

Presedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a declarat ca insista sa vina in Romania marti, dupa ce luni presedintii celor doua Camere ale Parlamentului de la Bucuresti, Vasile Blaga si Roberta Anastase, i-au cerut sa isi amane vizita dupa alegerile locale, relata MTI.

Intr-o scrisoare de raspuns adresata presedintilor celor doua Camere, Kover spunea ca va face o vizita neoficiala in Romania, o tara prietena, ca persoana privata, ca politician, ca presedinte de onoare al Partidului Civic Maghiar (PCM) si nu in ultimul rand ca cetatean european dar nu in calitate de demnitar public.

Kover a subliniat ca, inaintea diferitelor alegeri, politicienii romani au efectuat vizite similare in R. Moldova si Spania pentru a sustine fortele politice romanesti locale in mod democratic.

Kover si-a exprimat speranta ca va putea dispersa ingrijorarile politice si a cerut partii romanesti sa il informeze imediat daca exista vreun obstacol legal pentru vizita sa.

Presedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a participat la evenimentele PCM din Romania si intre 24 si 27 mai. La Ohorheiu Secuiesc, unde urma sa aiba loc reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care a fost anulata, Kover a criticat refuzul autoritatilor romane de a permite reinhumarea poetului la Odorheiul Secuiesc, calificand atitudinea Guvernului roman drept "neprietenoasa, necivilizata si barbara".

Sambata, premierul roman Victor Ponta i-a cerut omologului sau Viktor Orban sa se distanteze de declaratiile lui Kover. Secretarul de presa al lui Orban i-a raspuns insa ca Ungaria considera cazul mai mult un act de reverenta decat unul de natura politica.