Raportul pe justitie al Comisiei Europene "reflecta in mod corect situatia de fapt" si puncteaza "neajunsuri de care membrii CSM sunt constienti", a declarat miercuri, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica. Raportul contine referinte negative in ce priveste activitatea CSM, facand o referire ce ar putea viza cazul judecatoarei de la ICCJ, Gabriela Barsan, care, desi anchetata pentru coruptie, si-a pastrat functia de presedinte al sectiei de contencios administrativ. Potrivit Alinei Ghica, "dispozitiile legale in vigoare la acel moment nu permiteau revocarea din functia de conducere sau suspendarea" judecatoarei. Aceeasi explicatie o da si fostul presedinte al CSM, Horatius Dumbrava, dar aminteste ca a cerut "personal in mod public demisia judecatorului in cauza".

Horatius Dumbrava (fost presedinte CSM) si Alina Ghica (actual presedinte)Foto: Colaj foto: Agerpres / Infocsm

HotNews.ro a prezentat pe larg, inca de marti seara, raportul tehnic al Comisiei Europene referitor la progresele facute de Romania in cadrul Mecanismului de Verificare si Cooperare (MCV).

Raportul Comisiei aduce o noutate fata de rapoartele din anii precedenti: noteaza progrese in activitatea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, apreciaza accelerarea judecarii dosarelor si recomanda continuarea reformelor la instanta suprema. Rapoartele anterioare criticau, de regula, absenta progreselor la Inalta Curte si la Consiliul Superior al Magistraturii. Activitatea DNA si ANI este ca de obicei apreciata ca eficienta.

In prezent, potrivit raportului, doar CSM mai primeste o bila neagra pentru modul in care a fost abordata problema magistratilor acuzati de fapte de coruptie, lasand se se inteleaga ca este vorba de cazul judecatoarei de la Inalta Curte, Gabriela Barsan, sefa sectiei de contencios administrativ.

Din raport: "cateva investigatii penale recente care au inclus magistrati cu vechime au afectat increderea publica in capacitatea Consiliului de a rezolva si proteja integritatea si raspunderea in sistemul judiciar. Intr-unul din cazuri suspectate de mare coruptie, autoritatile judiciare nu l-au inlocuit pe judecatorul in cauza din pozitia de management (n.r. Posibila referire la cazul Gabriela Barsan)".

Alina Ghica, presedintele CSM: Dispozitiile legale in vigoare la acel moment nu permiteau revocarea din functia de conducere sau suspendarea judecatoarei Barsan

Alina Ghica

Alina Ghica

Foto: InfoCSM.ro

Potrivit presedintelui CSM, judecatoarea Alina Ghica, raportul Comisiei Europene "reflecta in mod corect situatia de fapt de la ultima evaluare anuala in cadrul MCV, punctand neajunsuri de care membrii Consiliului sunt constienti".

"Luam act de constatarile CE referitoare la anumite limite ale capacitatii leadership-ului din sistemul judiciar in perioada iulie 2011 - ianuarie 2012 de a lua masuri concrete in cazuri legate de integritatea unor magistrati si reamintim ca intre prioritatile noii echipe de conducere a CSM se afla cresterea responsabilitatii sistemului judiciar, dar si a capacitatii institutionale a CSM si a Inspectiei Judiciare", a declarat Ghica in cadrul unei conferinte de presa.

Atat presedintele CSM, Alina Ghica, cat si vicepresedintele, Oana Schmidt Haineala, au precizat ca "dispozitiile legale in vigoare la acel moment nu permiteau revocarea din functia de conducere sau suspendarea ca urmare a declansarii unei anchete penale in absenta punerii in miscare a actiunii penale".

Oana Schmidt Haineala, vicepresedinte CSM: In noua lege a Inspectiei judiciare exista si suspendarea unui magistrat care este cercetat disciplinar

Schmidt Haineala a precizat ca CSM a "receptat concluzia Comisiei referitoare la unele situatii care au facut ca angajamentul CSM sa fie pus sub semnul intrebarii. Este necesar ca CSM sa ia actiuni ferme si rapide in cadrul legal pe care il avem la ora aceasta in vigoare".

Oana Schmidt Haineala

Oana Schmidt Haineala

Foto: InfoCSM.ro

"In noua lege a Inspectiei judiciare care va intra in vigoare in primavara acestui an exista si suspendarea unui magistrat care este cercetat disciplinar. In cadrul legal incident in cursul anului trecut suspendarea din functie este posibila doar ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale. Ceea ce nu se intamplase in acel caz. La acel moment consiliul a aplicat legea in vigoare. Noile dispozitii legale vor oferi cu siguranta alte parghii", a mai spus vicepresedintele CSM, Oana Schmidt Haineala.

Referitor la celelalte aspecte sesizate de raportul CE, conducerea CSM a declarat ca va acorda prioritate ocuparii posturilor vacante la ICCJ si ca va sprijini in continuare publicarea online a hotararilor judecatoresti.

Horatius Dumbrava, fost presedinte CSM, despre cazul Barsan: Am incuviintat perchezitiile si nu am blocat procedurile procurorilor

Fostul presedinte al CSM, judecatorul Horatius Dumbrava apreciaza si el, intr-o declaratie scrisa trimisa HotNews.ro, ca raportul CE "este unul corect si obiectiv".

Referitor la bila neagra data de Comisia Europeana si posibila referire la cazul Barsan, fostul presedinte al CSM sustine ca "nu exista un cadru legal prin care CSM sa poata revoca din functia de conducere un magistrat cercetat pentru coruptie" si reaminteste ca a cerut personal in mod public demisia judecatorului in cauza.

"In cursul anului trecut CSM a incuviintat perchezitia si luarea masurilor preventive cu privire la mai multi magistrati, cercetati pentru coruptie, indiferent ca erau de la instanta suprema sau de la instante sau parchete mai mici, nefiind blocate astfel in nici un fel procedurile desfasurate de procurori.

Desi este oarecum criticata in raport neluarea unei decizii de catre CSM cu privire la un magistrat de la curtea suprema cercetat pentru o astfel de infractiune, arat ca personal am cerut in mod public judecatorului in cauza demisia; oricum, nu exista un cadru legal prin care CSM sa poata revoca din functia de conducere un magistrat cercetat pentru coruptie", spune Dumbrava.

Dumbrava: Am cerut MJ eliminarea pensiei de serviciu pentru magistratii condamnati pentru coruptie. Nu am primit raspuns

"Reamintesc in acest sens ca in cursul anului trecut am solicitat ministrului justitiei initierea unei modificari legislative astfel incat un magistrat, sotul sau o ruda apropiata care este cercetata pentru coruptie sa nu mai poata solutiona cauze penale, dar propunerea nu a fost primita.

Raportul mentioneaza ca un aspect pozitiv eliminarea posibilitatii ca magistratii sa scape de sanctiuni disciplinare prin metoda pensionarii daca procedura cercetarii disciplinare este declansata. Reamintesc ca, desi am cerut ministrului justitiei eliminarea pensiei de serviciu si pentru magistratii condamnati pentru coruptie, pana in prezent nu avem nici un raspuns favorabil", mai declara fostul presedinte al Consiliului.

Horatius Dumbrava

Horatius Dumbrava

Foto: Agerpres

In privinta legii privind raspunderea disciplinara a magistratilor, lege apreciata de raportul pe justitie al Comisiei Europene, Dumbrava sustine ca "aceasta lege constituie un regres in domeniul reformei justitiei".

"Ea pune inspectorii judiciari sub controlul ministrului justitiei, care va putea nu numai sa sesizeze Inspectia judiciara cu privire la modul in care judecatorul sau procurorul ia anumite masuri sau chiar pronunta o anumita solutie, ci va putea sa ignore solutiile inspectorului judiciar si sa exercite actiunea disciplinara inclusiv in timpul solutionarii dosarului de catre magistrat, ceea ce constituie o grava imixtiune a politicului in actul de justitie, sustine Horatius Dumbrava.

Fostul sef al CSM aminteste ca raportul critica lipsa de evolutii semnificative in domeniul inspectiei judiciare si se declara "de acord cu aceasta constatare si am ridicat-o eu insumi in cadrul CSM, anul trecut. Din pacate, opinia mea nu a fost impartasita de majoritatea membrilor, care nu au fost de acord cu evaluarea activitatii conducerii Inspectiei Judiciare si, mai mult, chiar a dispus promovarea sefului acestei institutii la instanta suprema".

"Raportul face mentiuni cu privire la durata de solutionare a dosarelor si lauda grabirea proceselor penale la ICCJ. Durata proceselor a constituit preocuparea majora a CSM in cursul anului trecut. Pentru prima data in istoria justitiei, am decis impreuna cu colegii mei sa demaram o inspectie pentru dosarele mai vechi de 1 an in toata tara. Primele rapoarte deja se afla pe masa Consiliului si luna viitoare va fi finalizat raportul privind instanta suprema", mai sustine Dumbrava.

Catalin Predoiu: CSM trebuie sa se concentreze mai mult pe procedurile disciplinare

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu a declarat miercuri ca CSM-ul trebuie sa se concentreze mai mult pe procedurile disciplinare.

"Raportul nu nominalizeaza un anumit caz aflat pe rolul instantelor noastre sau in alte proceduri la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. Pare ca acel pasaj se refera la acel caz (n.r. cazul Barsan), datorita unor detalii destul de precise si confirma faptul ca trebuie sa ne concentram mai mult la nivelul CSM pe procedurile disciplinare. Deci mesajul a fost nu numai unul principial, dar s-a dat si o exemplificare destul de concreta", a spus Predoiu, la Palatul Victoria, intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.

Catalin Predoiu

Catalin Predoiu

Foto: Agerpres

Predoiu a sustinut ca la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi cazul sa se depaseasca o "logica a cooperarii limitate intre grupurile de idei" si sa se treaca la cooperarea totala a acestora pentru ca agenda CSM sa fie "impinsa" mai departe.

"Daca pana in prezent greutatea reformei a apasat mai mult pe Guvern si Parlament, efortul de a elabora legislatia - nu mai putin de 14 legi extrem de importante pentru justitie - au fost elaborate in ultimii ani de catre aparatul ministerului, dar si specialisti externi, cu aportul magistratilor, acum odata adoptate, sarcina reformei trece in primul rand in atentia si responsabilitatea CSM si a sistemului judiciar. Dincolo de activitatea curenta, rutiniera, pe care o face CSM, trebuie sa vedem acolo un altfel de puls, o alta emulatie, un nerv care sa impinga inainte sistemul judiciar, cooperand foarte strans cu presedintii curtilor de apel, sefii parchetelor", a adaugat Predoiu.

Predoiu: Greutatea procesului de reforma s-a transferat pe umerii CSM

Facand referire la raportul CE, Predoiu a precizat si ca la nivelul instantelor si al CSM au fost remarcate progrese, cu recomandari, si ca principala realizare o reprezinta implementarea cu succes a noului Cod civil.

"Acum greutatea procesului de reforma s-a transferat pe umerii CSM si ai sistemului judiciar in general. Ne aflam intr-o noua faza a reformei de implementare a legislatiei, actorii principali sunt de acum inainte CSM, instantele si parchetele", a subliniat Predoiu.