Cu cat este glicemia mai mare, cu atat riscul de a dezvolta complicatii este mai mare. Fiecare crestere a hemoglobinei glicozilate cu 1 la suta, adica valoarea glicemiei in ultimele trei luni, creste riscul cardiovascular cu 15 la suta, spune profesorul Cristian Baicus de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila", potrivit News.ro.
"Un criteriu de cauzalitate care este indeplinit, este cel privitor la gradient (relatia doza-efect): cu cat este glicemia mai mare, cu atat riscul de a dezvolta complicatii este mai mare - la fiecare crestere a hemoglobinei glicozilate cu 1 la suta (hemoglobina glicozilata=HbA1c ne arata cat de mare a fost glicemia in ultimele trei luni si se masoara in procente; normalul este sub 6 la suta), se observa o crestere a riscului cardiovascular cu 15 la suta. Pentru a demonstra relatia de cauzalitate pana la capat, ar trebui ca si reversul sa fie valabil - scazand glicemia si implicit hemoglobina glicozilata, sa fie scazut riscul de complicatii macro si microvasculare. Asadar, tratamentul diabetului zaharat de tip II, al carui scop si efect este scaderea glicemiei, ar trebui sa scada si complicatiile", spune Cristian Baicus, specialist in medicina interna la Spitalul Colentina din Bucuresti si profesor la UMF "Carol Davila".
Riscul cardiovascular al diabeticilor se calculeaza la 10 ani si este, global, de 20-24 la suta, in timp ce cel de neuropatie (senzatie de amorteala sau arsura la nivelul picioarelor, lipsa sensibilitatii la acest nivel) este de 6 la suta (adica 6 la suta dintre diabetici, cel putin dintre cei din lumea civilizata, fac neuropatie in fiecare decada a bolii), mai spune Baicus, in cadrul campaniei "Asuma-ti sa fii sanatos!", lansata de UMF "Carol Davila".
De asemenea, riscul celorlalte complicatii se apreciaza la nivelul intregii vieti, si este de 4 la suta pentru orbire, si de 2 la suta pentru dializa.
"Bineinteles, dupa cum am spus, riscul cel mai mare este al celor care au glicemia si hemoglobina glicolizata cele mai mari. Asadar, medicamentele pentru diabet scad glicemia (si implicit hemoglobina glicozilata), in speranta ca astfel acestea previn si complicatiile diabetului. Toate medicamentele pentru diabet sunt aprobate pe baza studiilor care arata scaderea glicemiei (un efect mai putin important=surogat=intermediar), si nu a complicatiilor (un efect important, acest lucru il intereseaza de fapt pe pacient, sa nu moara, sa nu faca infarct, sa nu paralizeze, sa nu aiba simptome de neuropatie, sa nu ajunga la dializa sau sa nu orbeasca)", a continuat Baicus
Cele mai multe studii cu aceste medicamente, indiferent cat de noi sau scumpe sunt, urmaresc doar scaderea glicemiei, nu si prevenirea complicatiilor, explica profesorul.
"Logic ar fi ca, daca glicemia este intr-adevar cauza complicatiilor, scaderea glicemiei sa duca la scaderea riscului de complicatii. Din pacate, studiile care urmaresc efectele cu adevarat importante sunt putine (vreo patru-cinci, pentru diabetul de tip II). Spre surpriza generala, aceste studii nu au reusit sa demonstreze ca scaderea glicemiei/HbA1c duce si la evitarea substantiala a efectelor importante (complicatiile enumerate mai sus ale diabetului), ceea ce ridica serioase semne de intrebare privind rolul cauzal al glicemiei in aparitia acestor complicatii. Si arata, totodata, ca demonstrarea faptului ca un tratament scade glicemia nu este de ajuns pentru a credita acel tratament si pentru scaderea complicatiilor de care ne temem. Oricum, scaderea tensiunii arteriale (atunci cand ea este peste 140 mmHg) si o statina pentru colesterol scad incomparabil mai mult riscul cardiovascular decat tratamentul de scadere a glicemiei", a continuat medicul.
Potrivit unor studii mai recente, daca tratam intensiv diabetul in primii ani ai existentei lui (atat prin scaderea glicemiei, dar si tratament multifactorial cuprinzand dieta, scadere ponderala, miscare, scaderea tensiunii arteriale), chiar daca in acea perioada nu observam efecte importante in ceea ce priveste aparitia complicatiilor, aceste efecte sunt evidentiate si zece ani mai tarziu, chiar daca intre timp pacientul renunta la acea ingrijire intensiva.
"In concluzie, pentru cei care au diabetul de mai multi ani, recomandarea este sa se mentina controlul tensiunii arteriale, o glicemie rezonabila, pacientii sa nu fie prea grasi si sa nu duca o viata lipsita de miscare. Desi, teoretic, depistarea activa a diabetului nu foloseste, daca se confirma ideea ca este important ca in primii zece ani ai bolii sa o tratezi intensiv atat medicamentos cat si ca regim de viata si miscare, pentru ca apoi sa privesti totul mult mai relaxat, atunci poate ca depistarea precoce merita tocmai pentru a nu pierde acesti ani de inceput in care ingrijirea chiar are efect", a adaugat Cristian Baicus.
