Proiect 1990 va găzdui pentru următoare perioadă lucrarea Oestridae Dominant, ce îi aparține sculptorului Ștefan Radu Crețu. Soclul din Piaţa Presei va fi ocupat de Oestridae Dominant care este un parazit - hibrid și simbolizează sistemul politic- vermínă - din România.

Stefan Cretu: Oestridae DominantFoto: Proiect 1990

Oestridae, o specie de muscă, care trăiește sub pielea animalelor, se transformă, în viziunea lui Crețu, într-un aparat mecanic bine pus la punct, care, precum un elicopter, își supraveghează, de la altitudine, supușii pe care-i parazitează.

Ștefan Radu Crețu (n. 1983) a absolvit Universitatea de Artă vizuală și Design din Cluj-Napoca și a participat la simpozioane de sculptură: European music and art festival, Mazieres de Touraine, Franța (2011), Ars et sequentia - Culture Festival, Monchenholzhausen, Germania (2011), Caravan of culture, Regionale !0, Festival of contemporary art, Austria (2010), Plastic Schmalkalden, International art symposium, Schmalkalden, Germania (2009) și a expus la 13th Toronto International Art Fair (Canada), București, Sibiu, Sângeorz Băi etc.

Proiect 1990 însumează o serie de evenimente ce au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990. Iniţiatorul Proiect 1990 este Ioana Ciocan, asist. univ. dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar sculptura lui Ștefan Radu Crețu este cea de-a cincisprezecea lucrare expusă în cadrul Proiect 1990, de la demararea acestuia în 26 ianuarie 2010.

Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste, unde speră să mute statuia lui Petru Groza și Leninul lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia.

Proiect susținut de Fundația cultural umanitară Om bogat, om sărac-OBOS, Uniunea Artiștilor Plastici din România, și Pro-Mac-Modfloor.