Procurorii americani care instrumentează dosarul împotriva lui Changpeng „CZ” Zhao, fondatorul celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, Binance, cer o pedeapsă de 36 de luni de închisoare pentru acesta, relatează Reuters.

Changpeng „CZ” Zhao, cofondatorul BinanceFoto: Vincent Isore / Zuma Press / Profimedia Images

Zhao, care urmează să își afle sentința pe 30 aprilie la Seattle, și-a dat demisia din funcția de CEO al Binance în luna noiembrie, când Binance a admis o serie largă de ilegalități și a fost de acord să plătească o amendă de 4,32 miliarde de dolari, una dintre cele mai mari din istoria corporațiilor americane.

„Dată fiind amploarea încălcării voite a legislației SUA de către Zhao și a repercusiunilor acesteia, se justifică o sentință de 36 de luni, peste directive”, au notat procurorii federali în documentele depuse în instanță.

Directivele federale privind sentințele în astfel de cazuri prevăd că sentința maximă pentru infracțiunile admise de Zhao este de 18 luni de închisoare. Ca parte a acordului încheiat cu procurorii în noiembrie, Zhao a acceptat să nu conteste o pedeapsă cu închisoarea de până la 18 luni.

El se află în libertate în Statele Unite după ce a plătit o cauțiune de 175 de milioane de dolari.

Acuzații grave la adresa Binance

Autoritățile americane au acuzat Binance că nu a raportat peste 100.000 de tranzacții suspecte efectuate pe platforma sa de tranzacționare inclusiv de grupări desemnate drept organizații teroriste de guvernul SUA, precum Hamas, Al Qaeda și Statul Islamic.

„Binance a devenit cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor în parte datorită infracțiunilor pe care le-a comis. Acum va plăti una dintre cele mai mari amenzi corporative din istoria Statelor Unite”, a declarat în noiembrie anul trecut procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Procurorii americani susțin de asemenea că platforma Binance a fost folosită pentru a „spăla” fonduri obținute din vânzarea de conținut cu abuzuri asupra copiilor și că a fost folosită pentru tranzacții cu sume mari de bani obținute în urma unor atacuri cibernetice de tip „ransomware”.

Ca parte a acordului în care și-a admis culpa personală, Zhao a fost de acord să plătească o amendă de 50 de milioane de dolari și să se retragă de la Binance, companie pe care a fondat-o în 2017.

„CZ” a încercat să se prezinte drept un antreprenor crypto „altfel”

Acuzațiile au trimis o undă de șoc în lumea crypto întrucât Zhao, mai cunoscut sub porecla de „CZ”, a cultivat timp de ani de zile, atât pentru el personal, cât și Binance, o imagine de seriozitate și investiții de încredere într-o lume crypto cunoscută pentru ascensiuni și prăbușiri spectaculoase pe fondul volatilității și al multor escrocherii.

Contrastul dintre „CZ” și alți antreprenori din domeniul crypto a părut să devină cu atât mai evident după prăbușirea companiei FTX în noiembrie 2022 și arestarea fondatorului său, Sam Bankman-Fried.

FTX era la momentul respectiv a doua cea mai mare platformă de tranzacționare crypto din lume în ceea ce privește volumul tranzacțiilor, depășită doar de Binance.

În luna martie Bankman-Fried a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru devalizarea FTX și înșelarea investitorilor săi,