Autosuspendarea e streangul fals de care atarna toti condamnatii la moarte politica. Ceva tipic romanesc, o miscare buna de inchis gura presei si de fraierit lumea. Mimezi executarea pedepsei, dar in realitate nu patesti nimic. Tragi singur de funie in sus cand vine un tsunami penal, si te lasi frumusel jos dupa ce trece. Evolutia cazului Severin ne aminteste ca minciuna autosuspendarii tine doar in statul de drept original autohton. Reactia celor de afara restabileste ordinea data peste cap in Romania. Reputatia si credibilitatea se apara cu demisie sau excludere. Restul sunt trucuri ieftine si tumbe estice.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

In prima faza, Adrian Severin a incercat, fara nici un chef, numarul de iluzionism clasic. Luni, a doua zi dupa izbucnirea scandalului, a anuntat in sila, la rugamintea fierbinte a partidului, ca se autosuspenda din PSD. In oglinda, ceilalti au reactionat rapid si fara echivoc. Europarlamentarul austriac a demisionat din politica la cateva ore dupa scandal iar seful sau de partid l-a pus sa-si ceara scuze cetatenilor care l-au votat. Slovenul, la fel: demisie fara prea multe figuri. Numai al nostru a tras istet de funie in sus. Ajutat cu toata bunavointa de Ponta si Nastase, Severin si s-a refugiat pe craca autosuspendarii.

Socialistii europeani n-au inteles ce a patit Severin si ce i-a facut PSD. Prin urmare, seful socialistilor, un neamt ursuz de la Bruxelles i-a explicat ca are doua variante: ori pleaca din Parlamentul European, ori primeste un sut in spate. Severin, de data asta istet si obraznic, s-a facut ca nu pricepe. A mai tras odata de funie in sus, anuntand ca se extrage din grupul socialistilor europeni, dar ca nu demisioneaza din PE.

Socialistii europeni si-au pierdut rabdarea si i-au strigat lui Severin, de la obraz, sa plece din Parlamentul European. Brusc, Ponta a lasat funia din maini si l-a notificat pe Severin ca nu mai poate sta pe craca decat pana maine, cand va fi dat jos definitiv si exclus din partid.

Severin, de data asta istet, obraznic si inspaimantator de amoral, a declarat razboi tuturor.

Cu lobby de la Severin, Romania exporta la Bruxelles lipsa de responsabilitate domestica. E un miracol ca ne-am abtinut patru ani. Recuperam azi, in forta, timpul pierdut. Romania - cu prim-solistii Severin, Ponta si Nastase - a dat un rasunator recital european de sfidare si dispret fata de principii elementare, de reguli clare si decenta.

Socialistii nemti l-au doborat pe Severin. Fara interventia lor, rafinatul europarlamentar era si acum pe craca iar Ponta n-avea ocazia sa faca pe zmeul anticoruptie. N-am uitat chiar toti: acum o luna si ceva, liderii PSD erau ocupati sa-l scoata pe Nicolescu din arest, nu din partid sau din functie.

Televiziunile de stiri s-au intrecut in spalarea lui Severin, in ciuda petelor imposibil de sters chiar si cu detergent marca Hurezeanu sau Chireac. Alti ziaristi lobbyisti de profesie au suferit prin studiouri alaturi de europarlamentarul PSD.

Va intrebati, poate, cand a fost inventata autosuspendarea si de ce. A devenit sport de masa in PSD acum vreo sase ani, cand au inceput marile anchete penale. Presa urla ca si azi, partidul avea de rezolvat o problema de imagine. Trebuia, deci, sa insceneze niste executii, dar fara sa curga sange. Asa au aparut autosuspendatii pe banda rulanta.

Cred ca singurul care a demisionat, in ultimii ani, din Parlament, a fost Miron Mitrea, dornic sa sa judece cat mai repede. Eroismul sau a tinut pana la instanta, unde se tot chinue sa-si amane procesul si nu stie cum sa faca sa nu se mai judece deloc. Are toate motivele sa regrete ca nu s-a autosuspendat si ca a demisionat inutil intr-o tara de autosuspendati.

Ce avantaje prezinta autosuspendarea? In primul rand, tu, partid, nu faci de fapt nimic. N-ai curajul sa actionezi, sa sanctionezi, sa decizi, sa deschizi precedente, sa-ti asumi prin urmare o pozitie ferma. Autosuspendarea prezinta avantaje majore si pentru autosuspendat. Te prefaci ca pleci, dar totusi ramai. Daca esti cercetat penal, e important sa-ti ramana sub picioare solul partidului. La o adica, partidul se mobilizeaza, face zid in jurul tau, ameninta judecatori si procurori, te apara in Parlament. Altfel spus, autosuspendatii se simt mai departe prtotejati de scutul politic. Pe de alta parte, poti cobora de pe craca autosuspendarii la loc in partid, oricand, fara prea multe explicatii. Te dai jos si gata.

PDL a preluat tehnica fofilarii prin autosuspendare, dar cu imbunatatiri simpatice. Monica Iacob Ridzi, de pilda, cercetata penal pentru coruptie, a transmis conducerii, la sfarsitul lunii februarie - atentie mare - o cerere de autosuspendare.A mai explicat ulterior ca s-ar fi autosuspendat si singura, dar ca nu-i permitea statutul. Desigur, nici Ridzi nu se gandeste la demisia din Parlament. In schimb, Dan Pasat, colegul sau de partid si de DNA, nu s-a mai incurcat in statut si s-a autosuspendat, cum ar veni, de capul lui. N-a mai cerut partidului sa-l ajute la trasul funiei, dar nici el n-a plecat din Parlament.

Cand vor forta PSD sau PDL demisia cercetatilor penal care au afectat imaginea Parlamentului Romaniei, la fel cum au procedat colegii lor din PPE sau PSE in cazul celor trei europarlamentari prinsi cu mana pe bani de jurnalistii de la Sunday Times? Cand vor avea curajul sa treaca la excluderi din partid? Cand ne vor scuti, in fine, de autosuspendari si teorii plictistioare despre prezumtia de nevinovatie?

De notat ca PSD a exportat la Bruxelles ce stie sa faca mai bine in tara. Era, deci, obligatoriu ca din cei 60 de europarlamentari contactati de Sunday Times, cel putin unul din cei trei picati in plasa sa fie roman. Desi, nici ce a facut Bodu nu e foarte clar. Severin spune in filmul realizat incognito ca s-a inteles cu europarlamentarul PDL in a promova amendamentul cerut de jurnalistii britanici deghizati in lobbyisti. Bodu neaga si zice ca modficarile cerute de Severin i-au trecut si lui prin cap fiind sincer convins de utilitatea lor. Stranie coincidenta, fericita intamplare, gand la gand cu bucurie.

P.S. Stalinisti rau europenii. Si popularii, si socialistii. Au calcat in picioare prezumtia de nevinovatie. N-au mai aseptat nici sentinta in justitie, nici macar rezultatul anchetei din PE. Le-au fortat demisia celor trei din PE in mod abuziv, ca procurorii sovietici, sub amenintarea excluderii din partidele lor. Sa-i invatam, deci, autosuspendarea democratica?