MedLife va emite primul certificat digital cu timbru securizat care va atesta în cazul persoanelor care au trecut prin boală faptul că au dobândit anticorpi pentru COVID 19

de A.T.     HotNews.ro
Vineri, 11 decembrie 2020, 11:55 WebPR


MedLife - Timbru
Foto: MedLife
În contextul restricțiilor impuse de către autorități, pentru a evita infectările în masă cu COVID-19, pneumonia virală cauzată de virusul SARS-CoV-2, precum şi a numărului tot mai mare de persoane considerate vindecate, Sistemul Medical MedLife va emite, în premieră, prin intermediul Imprimeriei Naționale, un certificat unic cu timbru securizat pentru pacienții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2. Aceste certificate vor atesta existența anticorpilor ce protejează pentru o anumită perioadă persoanele vindecate de COVID-19.

  • Certificatul unic însoțit de timbru securizat va fi disponibil, la cerere, în mai multe limbi și va ajuta persoanele care au trecut prin boală să se integreze mai ușor în comunitate sau la locul de muncă.
  • Deoarece există deja țări care condiționează intrarea pe teritoriul lor de un test RT-PCR pozitiv în ultimele 90 de zile, pacienții cu astfel de rezultate pot solicita către MedLife rezultatele istorice cu același timbru securizat aplicat.
  • Certificatele vor fi utilizate și pentru rezultatele istorice ale persoanelor care au avut o probă pozitivă PCR, rezultatele vor putea fi accesate ca și până în prezent de pe site-ul MedLife, secțiunea “contul meu”, unde pacienții își pot urmări istoricul medical din ultimii 10 ani.
  • Compania va lansa până pe 1 ianuarie un sistem de identificare digitală cu ajutorul căruia, pe baza unui cod de bare, să se poată face asocierea identității unei persoane cu rezultatele la analizele pentru coronavirus.
“Este extraordinar faptul că am avansat atât de mult la capitolul vaccinare anti COVID-19, respectiv că sunt deja state care au început procesul de vaccinare și că în România avem deja o strategie națională de vaccinare COVID-19, aprobată și publicată în Monitorul Oficial. Totuși, va mai dura ceva timp până vom avea o masă critică de persoane vaccinate. Tocmai de aceea, venim în sprijinul românilor, care au trecut prin boală, cu această inițiativă de a folosi un certificat cu timbru securizat care să ateste faptul că au dobândit anticorpi. Până la imunizarea în masă, această este o soluție de compromis, care va ajuta persoanele vindecate să se reintegreze în siguranță în comunitate și pentru revenirea la serviciu. Este de precizat faptul că acest certificat nu conferă cu certitudine o garanție a imunității la reinfectare sau la propagarea COVID-19. Nu în ultimul rând, conform studiilor publicate de principalii producători aflați în faze finale de aprobare la autoritatea Europeană EMA și cea a Statelor Unite FDA (al cărui comitet consultativ a avizat de altfel noaptea trecută primul vaccin pentru administrare), după 2-3 săptămâni de la prima doză, peste 80% dintre persoanele vaccinate dezvoltă anticorpi, iar aceste certificate vor confirma sau nu aceste rezultate pentru pacienții nostri”, a spus Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Timbrele aplicate pe certificatul digital vor fi tipărite în cadrul unei colecții unice și reproduc imaginea unui virus înconjurat de anticorpi. Colecția de timbre destinată pacienților care au dobândit anticorpi la COVID-19 este produsă într-un număr limitat, de câteva sute de mii, fiind un proiect inițiat și implementat de Sistemul Medical MedLife.

Potrivit reprezentanților MedLife, compania va utiliza aceste timbre și pentru rezultatele istorice ale persoanelor care au avut o probă pozitivă PCR, în contextul în care există deja țări care condiționează intrarea pe teritoriul acestora a unor astfel de probe realizate în ultimele 6 luni, dar nu mai noi de 30 de zile. “Considerăm că este foarte probabil ca aceste practici să fie aplicate pe scară largă în lunile următoare, inclusiv de către instituții, transportatori aerieni, stațiuni de turism și nu numai. Pacienții care vor să intre în posesia acestui certificat pentru rezultate istorice trebuie doar să acceseze site-ul MedLife, secțiunea „contul meu” să descarce rezultatele și în baza rezultatelor RT-PCR să solicite acest certificat”, a declarat Mihai Marcu.

Pe termen mediu și lung MedLife dorește să crească complexitatea acestui proiect, dar și gradul de securitate. În acest sens, compania lucrează deja la un sistem de identificare digitală cu ajutorul căruia, pe baza unui cod de bare să se poată face asocierea identității unei persoane cu rezultatele la analizele pentru coronavirus. “În acest moment, lucrăm la mai multe proiecte și ne aflam în contact și cu alte entități pentru a vedea dacă vor apărea la nivel european orice alte soluții de securitate, pe care ne propunem să le implementăm în timp real”, a adaugat Mihai Marcu.

Pentru a putea intra în posesia unui astfel de certificat unic cu timbru securizat va fi nevoie ca pacientul care a trecut prin boală și care a dobândit anticorpi să completeze pe site-ul companiei un formular în baza căruia solicită acest certificat. Pentru pacienții care vor să facă dovada unui rezultat istoric PCR, este nevoie să acceseze secțiunea „Contul meu” de pe site-ul MedLife, să descarce rezultatul PCR și în baza acestuia să solicite online sau fizic, în recepție, certificatul cu acest timbru securizat. Certificatul va fi disponibil în mai multe limbi, la cerere. Abonații vor putea beneficia gratuit de acest certificat.

Ce presupune măsurarea anticorpilor

Anticorpii sunt proteine, numite imunoglobuline, produse de organism şi aflate în sângele unei persoane care a avut o anumită boală şi a trecut prin etapele necesare de vindecare. Alături de anticorpi, organismul produce şi celule T, care recunosc şi elimină patogenul din corp. Această imunizare celulară poate preveni, în funcție de eficiența sistemului imunitar personal, o reinfectare cu acelaşi virus, în cazul acesta SARS-CoV-2.

Testele de laborator ce detectează prezența anticorpilor specifici, diferiți de cei ai altor tipuri de coronavirusuri, pot fi inexacte, şi anume fals pozitiv sau fals negativ. De asemenea, diferențierea tipurilor de anticorpi este esențială, întrucât există deja şase coronavirusuri umane, care provoacă răceala comună, MERS şi SARS.

***

Nu în ultimul rând, reprezentanții MedLife și-au arătat disponibilitatea de a achiziționa un număr de peste un milion de vaccinuri COVID-19 din cele în curs de aprobare de către EMA. “Desi nu avem, deocamdată, un răspuns pozitiv cu privire la disponibilitatea acestor vaccinuri, MedLife dorește să fie pregătită pentru un astfel de scenariu, având deja antamate discuții atât cu finanțatorii, cât și cu producătorii de frigidere medicale care pot depozita astfel de vaccinuri la temperaturi de până la -100 grade Celsius”, a mai declarat Mihai Marcu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2840 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Bun ! (Vineri, 11 decembrie 2020, 17:43)

    sipu [utilizator]

    cat costa ?


Abonare la comentarii cu RSS
Asigurari si Pensii
Stiri Auto

ESRI

Vremea la


/
Maine:
|
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Spovedania unui om... bun la toate
Un tânăr intră în biserică: - Părinte, vreau să mă spovedesc. - Haide, fiule, ușurează-ți sufletul! - Săptămâna asta, am ajutat o prietenă să monteze un dulap. L-am montat, a început să plouă și ea îmi spune...
Caricatura Zilei: Minivacanță
Din păcate realitatea nu este de multe ori conform așteptărilor...
Mema zilei: În toate lucrurile rele există și un bine
Despre greve, bmw-uri și viața noastra care curge liniștit...
citeste mai multe articole din LIFE
​​H O R O S C O P  G E N E R A L  2 0 1 7
de Tina Rizea HotNews.ro
Miercuri, 7 Dec 2016 Life | Horoscop
2017 va fi un an fara renastere economica pe plan mondial. Lunile cu cele mai multe evenimente importante vor fi mai si iunie. Deciziile din prima luna de vara vor fi extreme si vor defavoriza revirimentul financiar. Se vor stabiliza valutele si se vor initia planuri economice utopice. Problemele sanitare si farmaceutice nu vor putea fi rezolvate in totalitate. Meteorologic, se vor pastra tendintele de temperaturi extreme si fenomene imprevizibile (in egala masura, inundatii si secete). Iata cateva dintre previziunile transmise de astrologul Hotnews.ro, Tina Rizea. Intra in articol si vezi pe larg ce ne rezerva astrele pentru anul care vine.
PREVIZIUNILE 2017 PENTRU FIECARE ZODIE
de Tina Rizea HotNews.ro
Miercuri, 7 Dec 2016 Life | Horoscop
Astrologul Hotnews.ro, Tina Rizea a descifrat misterele astrelor in anul 2017 si ne prezinta previziunile pentru fiecare zodie in parte. Intra in articol si vezi ce spune zodia ta!
Anul CHINEZESC 2017: Cocosul de foc
de Tina Rizea HotNews.ro
Marți, 20 Dec 2016 Life | Horoscop
Noul an chinezesc se va "instala" incepand cu 28 ianuarie 2017 si va "activa" pana pe 15 februarie 2018. Semnul zodiacal al acestui an va fi Cocosul de foc. Este un an in care se vor construi averi sau se vor reface unele risipite din diverse motive. Nu se va obtine nimic prin diplomatie, relatiile internationale pastrandu-se la nivelul anului precedent.

Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by