La doar 15 minute distanță de Palatul Culturii din Iași își deschide porțile crama Gramma Wines, o „podgorie urbană” care se mândrește cu vinul său emblemă Aligoté, pe ale cărui sticle stau etichete realizate de Horațiu Mălăele. La acesta se adaugă și alte vinuri ale căror ambalaje nu sunt doar artistice, ci înglobează concepte inedite, propunându-și cât mai multe conversații reușite inspirate de vinurile produse în această cramă.

Mihai Focea, winemaker al Gramma WinesFoto: BASF

Vinul conversației - evoluția și echipa pornită de familia Olteanu

Gramma Wines a apărut în urmă cu 13 ani. Familia Olteanu, de altfel o familie de munteni, a produs aici, în 2009, primul vin al acestei crame, după modelul producătorilor mici, de familie, din Franța sau Italia.

Ca business, acesta a evoluat în timp.

„Am pornit de la o plantație de 50 de ha, o parte proprietate, o parte arendă, și am ajuns la 20 ha, 100% proprietate. Fiind o podgorie urbană, la doar 15 minute de Palatul Culturii din Iași, zona a căpătat și un iz rezidențial, iar cei mai mulți proprietari de vii au ales să renunțe la plantații in scopuri mult mai bănoase. Noi avem în proprietate 20 ha, compuse din 7 ha cu vii vechi de 60 de ani, din care obținem cele mai complexe vinuri. Anul trecut am început un program de replantare pe fonduri europene, prin care ne propunem modernizăm 13 ha cu o diversitate de soiuri mult mai mare. Până în prezent am finalizat primele 3,5 hectare”, povestește Mihai Focea, winemaker al Gramma Wines.

În primii ani au vinificat Feteasca Regală, Feteasca Albă și Aligoté, iar acum, pe lângă cele trei soiuri, au adăugat și Feteasca Neagră, Busuioacă de Bohotin, Sauvignon Blanc și Merlot. Iar pentru anul 2023 au în plan să planteze și două soiuri locale - Golia și Arcaș.

Numele de „Gramma Wines” a fost ales atunci când familia Olteanu a realizat că nu poate să adere la „moda” de la acea vreme, de a numi crama după numele familiei care o deține.

„În 2009, primul an de producție, era o modă de a numi crama după numele de familie al proprietarilor - în cazul nostru Olteanu, veniți din Muntenia, făcând vinuri în Moldova. Ar fi fost cam ciudat. Am căutat în istoria familiei - nicio picătură de sânge albastru, am căutat în istoria locului - nicio picătură de sânge vărsat pentru vreo cauză nobilă. Astfel, a trebuit să ne asumăm contemporaneitatea și să spunem o poveste atemporală: povestea efectelor vinului asupra omului. Încă de la "in vino veritas" s-a constatat ca asta face vinul cu oamenii, îi îmbie la conversatii, si de aici și Gramma, vinul conversației”, spune Mihai Focea.

De altfel, în sensul clasic al termenului, cuvântul “gramma” - cu origini în limba greacă veche - este sinonim cu scrisoare, literă, cuvânt. „Pentru noi însă, Gramma este mai mult decât atât: este vinul conversației cu oamenii dragi, ce deschide apetitul pentru povești și degustări prelungite”, afirmă reprezentantul cramei.

Cine se ocupă astăzi de Gramma Wines? Echipa este mică și foarte tânără, media de vârstă fiind sub 40 de ani. Întreagul univers al Gramma Wines este reprezentat de o structură simplă a echipei, dar eficientă: câte una sau două persoane talentate pentru fiecare departament - cramă/vie, financiar, marketing, ambalare și vânzări.

Etichetele și creativitatea - de la maestrul Horațiu Mălăele, la NFT-uri românești

Gramma Wines se distinge prin creativitate și cel mai evident mod în care aceasta se manifestă este prin etichetele sticlelor. Nu mai puțin de trei artiști au creat până acum etichete pentru vinurile Gramma, iar unul dintre aceștia este chiar maestrul Horațiu Mălăele.

„Avem colecția cu etichetele desenate de maestrul Horatiu Mălăele, ce cuprinde vinurile Aligoté, Fetească Regală, Cuvee Visan alb, rosé și roșu. Aici fiecare ilustrație s-a ales în funcție de personalitatea fiecărui vin. Avem gama Metaph, ce poartă ilustrații realizate de tânăra ilustratoare Maria Zurbagiu, inspirate din basme tradiționale românești, și gama Splash - pete de culoare, cu ilustrații realizate de Luminița Lupuca”, detaliază oenologul cramei.

În prezent, cei de la Gramma Wines lucrează la o colecție de NFT-uri (Non-Fungible Tokens), inspirate din folclorul românesc, cu care clienții își vor putea crea propriile lor colecții limitate de vinuri. Însă momentan, membrii echipei ne lasă în suspans, urmând să aflăm detalii în viitor despre acest concept unic pe piața de vinuri.

Vinul Aligoté, cartea de vizită al Gramma Wines

Dacă îi întrebi care este vinul emblemă, cei de la Gramma Wines nu stau pe gânduri - Aligoté.

„S-a născut in regiunea Burgundia din Franța, dar s-a adaptat perfect în România. A fost unul dintre cele mai populare soiuri cultivate în țara noastră, însă majoritatea producătorilor au renunțat la el în detrimentul altora cu o cotă de piața mai mare, spre exemplu Chardonnay”, explică reprezentantul cramei.

„Noi l-am găsit în plantație și l-am vinificat în stilul nostru, aplicându-i o tehnologie de care nu mai avusese parte: cules în lădițe de 18 kg, astfel încât să nu se zdrobească, desciorchinat, presat pneumatic și fermentat controlat în vase de inox. Încă din primul an, crama Gramma Wines a fost asociată cu Aligoté-ul și este, în continuare, cartea noastră de vizită”, subliniază acesta.

Ce va aduce viitorul? Sală de degustare și spații de cazare

Pentru anii următori, cei de la Gramma Wines își propun să se apropie mai mult de comunitate, de clienți și de pasionații de vin. După replantarea tuturor suprafețelor, își doresc să implementeze un proiect de modernizare a cramei ce presupune atât un update tehnologic, cât și unul arhitectural, într-o direcție mai tourist-friendly. Un alt obiectiv îl reprezintă construirea unei săli de degustare și a unor spații de cazare, la fel de speciale precum vinurile pe care le produc.

„Apropierea de orașul Iași, unul dintre cele mai importante din țară, cresterea numărului de turiști, cât și a popularității turismului oenologic, sunt doar câteva motivații în acest sens”, spune Focea.

Există însă și provocări pe care reprezentanții cramei le identifică în această industrie,. Fie că este vorba de forța de muncă pentru vie, condiții meteo tot mai dure sau lipsa notorietății la export, important pentru Gramma Wines este găsirea celei mai bune soluții.

Participantă la ultimele cinci ediții ale concursului „Povești cu Vinuri Românești”

Gramma Wines a participat, începând cu anul 2017, la toate edițiile concursului Povești cu Vinuri Românești organizat BASF, despre care spune că este unul dintre cele mai exigente și bine organizate concursuri naționale de vinuri, fiind un deschizător de drumuri pentru vinurile și cramele românești

„Rigurozitatea și expertiza juraților este unul din motivele pentru care an de an vom participa la acest concurs și recomandăm tuturor celor care nu au făcut-o până în prezent, să o facă. Și nu în mod special pentru a câștiga premiile puse în joc, dar cu siguranță pentru o evaluare obiectivă a vinurilor”, argumentează Mihai Focea.

Încă de la prima participare la faza regională din 2017, Gramma Wines a avut vinuri care au ajuns în marea finală națională și, spun ei, vor continua să se înscrie la toate cele trei categorii de vin (alb, rosé, roșu).

“În ediția din acest an, ne-am calificat în finală la toate cele trei categorii - la cea dedicată vinurilor roșii cu Fetească Neagră, la vinuri albe cu Fetească Regală + Fetească Albă + Sauvignon Blanc, iar la cele rosé cu Pinot Noir + Fetească Neagră. Acest lucru a fost o adevărată onoare pentru noi și o confirmare a muncii depuse în toți acești ani”, a încheiat Mihai Focea.

Articol susținut de BASF