Parteneriat media

Cum se va desfășura primul festival din România unde accesul se face pe baza certificatului digital european COVID-19, iar spectatorii vor purta mască. Interviu cu Edy Chereji, Untold

de Marius Ghenț     HotNews.ro
Joi, 9 septembrie 2021, 11:38 Untold


Untold festival
Foto: Facebook
Cel mai mare festival din România își deschide azi porțile la Cluj-Napoca. Untold are loc în perioada 9-12 septembrie și are toate șansele să fie unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică organizate în Europa pe perioada pandemiei de COVID-19. Am discutat cu Edy Chereji, Head of Marketing and Communication, despre această ediție specială unde masca va fi obligatorie.

Ajuns la ediția cu numărul șase, festivalul Untold din Cluj-Napoca adună în fiecare an cei mai importanți DJ comerciali din lume. Anul acesta, pe scenele de la Cluj Arena și Sala Polivalentă, vor urca DJ ca David Guetta, DJ Snake, Afrojack, Martin Garrix, Nina Kravitz sau Paul Kalkbrenner.

Sunt așteptați zeci de mii de participanți, ceea ce ridică niște semne de întrebare. Suntem în continuare într-o pandemie, avem o rată de vaccinare de doar 31% la nivelul țării, iar scenariile apocaliptice cu varianta Delta s-ar putea transforma în realitate odată cu venirea sezonului rece.

În contextul actual, un eveniment de o asemenea magnitudine pare mai puțin atractiv. Dar organizatorii asigură că Untold va fi cel mai sigur loc public din România. Au pregătit o serie de măsuri de siguranță, de la posibilități de acces care minimalizează tentativele de fraudă până la obligativitatea purtării unei măști pe tot parcursul festivalului.

Înainte să înceapă distracția, l-am sunat pe Edy Chereji, Head of Marketing and Communication la Untold, să vorbim despre organizarea unui festival de asemenea amploare în contextul pandemiei, dificultățile care au apărut din cauza restricțiilor de călătorie și implementarea regulilor controversate, cum ar fi purtatul măștii în aer liber.


Edy Chereji, Head of Marketing and Communication la Untold. FOTO via Facebook

Untold e pe ultima sută de metri. Cum te simți în aceste momente înainte de revenirea festivalului?

E o perioadă extraordinar de frumoasă, mai ales după doi ani de pauză. Ne-am revăzut cu toții, întreaga echipă, continuăm pregătirile pe care le-am început de la distanță. Am spus-o de mai multe ori că sunt implicați mii de oameni în organizare.

La Cluj estimăm că sunt aproximativ 12 mii de oameni care lucrează la festival. E o atmosferă foarte frumoasă. De-abia așteptăm să ne reîntâlnim și cu fanii.

Având în vedere că anul acesta nu au fost multe festivaluri de muzică în Europa, există un interes ridicat din partea publicului străin pentru Untold?

Da, normal că există, în fiecare an există interes din partea străinilor, cu atât mai mult în acest an. Untold e printre singurele festivaluri care vor avea loc în Europa. Și e de departe festivalul cu cel mai atractiv line-up din Uniunea Europeană. Ne așteptăm la participanți din aproximativ o sută de țări.

Ați primit mesaje de sprijin din partea colegilor din industrie pentru determinarea de a organiza un festival atât de mare și fără compromisuri în pandemie?

Suntem în permanentă legătură cu industria, fie că e vorba de cea de la noi sau din afară. Împreună cu colegii din industrie am încercat să facem totul posibil să ajungem în momentul de față, să putem organiza evenimentele.

Am reușit să convingem autoritățile să ne acorde încrederea pe care ne-o doream. Suntem în legătură și cu organizatorii din alte țări. Ne-am bucurat când am văzut că în alte țări s-au făcut evenimente test dar ne-am întristat când am văzut că organizatorii nu au reușit să pregătească totul astfel încât să-și poată organiza evenimentele în această vară.

Au apărut dificultăți în ceea ce privește angajamentul unor artiștii din străinătate pentru ediția din 2021, din cauza restricțiilor de călătorie?

Contextul pe care-l cunoaștem cu toții a creat niște provocări dar am reușit să trecem peste ele. Avem un line-up foarte generos în acest an. Cel mai important lucru e că artiștii și-au dorit să ajungă la Untold.

Cei care erau confirmați în 2020 au găsit soluții să ajungă în acest an. Au fost și situații în care unii artiști nu au turnee în Europa. Oricâte provocări ar fi fost am reușit să trecem peste ele. Asta e important. Va fi un festival fără compromisuri, la amploarea edițiilor precedente.

Ați vrut să oferiți și mai multe oportunități artiștilor români, după un an în care au suferit direct din cauza pandemiei?

Da, ăsta e și motivul pentru care avem foarte mulți artiști români în line-up. Artiști cunoscuți, cum ar fi Delia, Smiley sau Vama, dar și mai underground. Estimăm că vor fi în jur de 60 de artiști români din toate genurile muzicale prezenți pe scenele festivalului.

Dar dincolo de artiști e important de menționat și partea de producție. Sunt implicați mii de români care lucrează la Untold. Fie că vorbim de tehnicieni sau cei care se ocupă de securitate.

Anul acesta Untold are o competiție, cel puțin pe foaie. Vorbesc despre festivalul Saga, care are un line-up cu artiști pe care i-am văzut la Untold, se adresează unui public asemănător. Crezi că această competiție e benefică pentru scena de evenimente din România?

Orice formă de competiție e benefică, dar cred că trebuie să ne uităm la lucruri așa cum sunt ele. Deocamdată singura competiție pentru Untold e la nivel internațional. Sunt festivaluri pe care noi le considerăm ca fiind un punct de inspirație.

Aici mă refer la evenimente precum Tomorrowland, Cochella sau Sziget, festivaluri care au demonstrat, au o tradiție. Pot fi comparate cu Untold din punct de vedere al artiștilor, numărul de participanți. Să nu uităm că Untold a fost clasat în 2019 pe locul 8 într-un top mondial realizat de DJMag.

Deci da, competiția este bună dar pentru noi competiția înseamnă evenimentele mari din străinătate.



Ați anunțat că accesul în festival se va face doar cu EU Digital COVID Certificate. De ce nu e suficientă dovada vaccinării?

Pentru că e singura modalitate prin care noi ne putem asigura că sunt eliminate orice tentative de fraudă. Acest certificat limitează orice încercare de fraudare a sistemului.

Noi ne-am luat un angajament atunci când am anunțat că vom face din Untold cel mai sigur eveniment posibil. Nu aveam cum să nu-l respectăm. De aceea am luat măsuri suplimentare față de ceea ce legislația în vigoare ne impune în acest moment.

Untold e primul eveniment la care se folosește acest certificat european COVID. Accesul se poate face și de cei care își fac un test rapid. Avem 28 de centre de testare în toată România, nu doar la Cluj.

Ați anunțat că masca va fi obligatorie pe tot parcursul festivalului. Cum va fi implementată această regulă?

Lucrurile stau în felul următor. Noi ca organizatori avem obligația de a permite accesul la intrarea în festival doar persoanelor care poartă mască. În cazul în care nu au mască, vom avea pregătite măști, să le putem oferi la intrare.

Mai apoi, în tot perimetrul festivalului vom avea mesaje prin care vom îndruma oamenii să poarte această mască. Bineînțeles că mai departe fiecare individ e responsabil. El decide în privința felului în care utilizează mască. Noi avem în jur de 80% dintre participanți vaccinați sau trecuți prin boală.

Deci cred că aceste persoane vor veni cu o oarecare dorință și încredere că sunt în siguranță. Fiind un spațiu deschis, iar masca nu mai e obligatorie nicăieri în spațiu deschis, probabil unii oameni vor decide să nu o poarte.

Dar noi avem datoria să le comunicăm ce impune legea în această perioadă.

Nu va fi o regulă implementată la sânge?

Va fi implementată la sânge, doar că noi nu suntem o autoritate care să poată veghea aplicarea legii. Noi ca organizator privat avem obligația de a comunica, de a pune la dispoziție măști.

În cazul în care un participant nu poartă mască, există posibilitatea să fie dat afară din festival?

Nu există o astfel de prevedere de care să am cunoștință. Dar cred că această întrebare trebuie adresată autorităților. Jandarmeriei și așa mai departe, cei care sunt în măsură să aplice legea.

Crezi că atmosfera de festival va fi asemănătoare cu edițiile anterioare?

Va depăși orice fel de atmosferă de la edițiile anterioare. Există o așteptare, o energie acumulată în ultimii doi ani. Chiar dacă vor fi mici impedimente, că se poartă mască sau că se va comunica acest lucru, cred că oamenii vor savura festivalul din toate punctele de vedere.

Până la urmă nu e altceva decât o dovadă că ne putem întoarce la o normalitate raportată la anul 2021. Probabil că ne vom duce viața încă câțiva ani în acest context. De aceea e important să ne bucurăm de fiecare moment cu adevărat.

Să nu stăm într-o permanentă nemulțumire. Vreau să profit de ocazie și să le mulțumesc de pe acum tuturor celor care vor veni la festival, pentru faptul că vor fi înțelegători. Da, e un an special, un context diferit, apelăm la răbdarea și înțelegerea lor.

Untold ar putea să devină un exemplu în toată lumea prin care să arătăm că evenimentele se pot organiza în condiții de maximă siguranță. Părerea mea e că nu ar trebui să refuzăm să trăim.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6174 vizualizari

  • +5 (27 voturi)    
    Veti avea (Joi, 9 septembrie 2021, 11:44)

    human_nature [utilizator]

    foarte multe morti pe constiinta. nu ca v-ar pasa.
    • +5 (19 voturi)    
      "cel mai" (Joi, 9 septembrie 2021, 15:05)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui human_nature

      I-auzi aici:
      "are toate șansele să fie unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică organizate în Europa pe perioada pandemiei"
      De parca asta ar fi un lucru bun!!! :))))
      Asa-i la Cluj, totul trebuie sa fie "cel mai", "primul", "smart"... Indiferent daca vorbim de oameni care scormonesc in noul morman de gunoi de langa groapa "ecologizata" de la Patarat, sau de zecile de mii de tineri care au fost atrasi acolo prin propaganda, neavand nici macar domiciliu sau flotant, fiind buni doar ca masa de munca sau de muls bani prin taxe universitare, chirii, consum local...
      Clujul e o mizerie morala!
    • +7 (15 voturi)    
      stai ca trag ! (Joi, 9 septembrie 2021, 16:23)

      iuon [utilizator] i-a raspuns lui human_nature

      Sper ca autoritatile o sa fie in alerta si o sa l amendeze din nou pe cele trei babute penticostale din Mugur Racatau, care se aduna duminica la casa de cultura din sat, sa raspandeasca cu rea intentie Covidul ... de care autoritatile cu atata grija incearca sa ne protejeze!
  • +7 (17 voturi)    
    Sigur ca da (Joi, 9 septembrie 2021, 11:55)

    costicatrombon [utilizator]

    Totul se va desfasura in mediu steril. Va fi imposibil de explicat de ce Clujul va fi in doua saptamani cu mult peste Ilfov-Bucuresti la numar de infectari covid.
    • +4 (20 voturi)    
      Iată și explicația (Joi, 9 septembrie 2021, 14:07)

      Rolly [utilizator] i-a raspuns lui costicatrombon

      Ba da, iată și responsabilii: șoșocii, aurișitii, în general, antivaxerii vor fi de vină pentru infectările Covid de la Untold.

      Cum poți să te îndoiești de vaccinuri, sau de competența și de bunele intenții ale organizatorilor și ale autorităților?

      Chiar sunt chestii mai presus de bani și de profit, iar Untold este una dintre ele.
      • +13 (23 voturi)    
        artistic (Joi, 9 septembrie 2021, 17:06)

        Levellers [utilizator] i-a raspuns lui Rolly

        vorbind, festivalul asta e de un kitsch monumental.
    • +6 (14 voturi)    
      doar Cluj? (Joi, 9 septembrie 2021, 15:08)

      Vic_Tor [utilizator] i-a raspuns lui costicatrombon

      la Untold merg oameni din toata tara. daca vor fi focare de covid acolo, oameni infectati vor putea propaga boala doar dupa cateva zile, adica cand ajung acasa. deci nu doar la Cluj vor fi cazuri in plus. dar la cum creste valul, cred ca tot aia este , cu sau fara Untold
  • +14 (18 voturi)    
    Primul? (Joi, 9 septembrie 2021, 12:43)

    Ion Popescu NT [utilizator]

    Pai Electric Castle Special din august ce a fost?
  • +10 (20 voturi)    
    Marketing ieftin (Joi, 9 septembrie 2021, 13:14)

    your_nightmare [utilizator]

    "Va fi implementată la sânge, doar că noi nu suntem o autoritate care să poată veghea aplicarea legii."

    Cum se spune "what a load of horseshit". E ca si cum ar spune un patron de restaurant ca el nu e o autoritate care sa vegheze la respectarea legii anti-fumat in locuri publice.

    "Bineînțeles că mai departe fiecare individ e responsabil."

    Asta spune totul despre interesul organizatorului in prevenirea raspandirii Covid.
  • +6 (16 voturi)    
    Mda... (Joi, 9 septembrie 2021, 13:37)

    Rolly [utilizator]

    Pe bune, este chinuitor să stai cu masca pe față câteva ore și în Atheneu, unde lumea stă pe scaun și se ascultă muzică clasică. Oare cum o fi la un astfel de festival?

    Sigur, vor fi dați afară toți cei care nu poartă mască...

    Apoi, de ce trebuie să poarte mască cei imunizați?
    • +1 (7 voturi)    
      Pentru ca (Vineri, 10 septembrie 2021, 9:46)

      Ion Popescu NT [utilizator] i-a raspuns lui Rolly

      transmit virusul ca si cei neimunizati. Doar ca ei in teorie fac o forma mai usoara.
    • +1 (3 voturi)    
      Sigur nu vorbim de acelasi public (Vineri, 10 septembrie 2021, 10:22)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Rolly

      Varsta, kilogramele, sedentarismul.. unii au dificultati de respiratie fara masca. ;)

      Nu vor fi dati afara decat daca Jandarmeria decide sa aplice legea.

      Poarta masca pentru ca vaccinul ii da o sansa in plus sistemului imunitar, dar nu te face "imun" la boala.
      Daca un grup de 10 vaccinati intalneste un purtator asimptomatic (indiferent daca este vaccinat), utilizarea mastii scade semnificativ sansele ca cei 10 sa devina si ei purtatori asimptomatici. Mult mai important, cel care este purtator asimptomatic nu va imprastia virusul daca isi pune masca aia corect.
  • +8 (12 voturi)    
    cum primul cu ECertificate ? (Joi, 9 septembrie 2021, 15:06)

    Vic_Tor [utilizator]

    la Electric tot cu certificatul electronic de vaccinare am intrat, ca doar nu car dupa mine xerox la hartia de la vaccin. si acolo s-a putut intra si cu test PCR sau rapid. practic si la Untold pot intra cei nevaccinati doar sa isi faca testul si sa il prezinte la poarta. sunt convins ca in festival nu se va purta masca, este aer liber, se bea si se mananca. dar sunt curios daca la scena din Sala Polivalenta care este spatiu inchis, se va permite fara masca ...
  • +6 (12 voturi)    
    . (Joi, 9 septembrie 2021, 15:12)

    Simbad [utilizator]

    Am fost ieri acolo, în incinta spațiului delimitat din Parcul Central. Niciunul dintre cei care participau la amenajarea standurilor nu purta mască. De ce am crede că se va purta la festival? Doar s-a și zis, ”...doar că noi nu suntem o autoritate care să poată veghea aplicarea legii. Noi ca organizator privat avem obligația de a comunica, de a pune la dispoziție măști”.
  • +7 (15 voturi)    
    sa moara vaca vecinului (Joi, 9 septembrie 2021, 16:18)

    iuon [utilizator]

    Emil al nostru, cel curajos si iubit, pus in fata tentatiei, a plonjat din nou. Sa compenseze sentimentele de inferioritate, a predat din nou jumatate din oras celor care promit, sai ofere mult ravnitul drog, popularitatea, posibilitatea de a iesii in putin in evidenta. Fiind dusmanul jurat al proprietarilor de masini (si platitorilor de taxe dupa masini), loveste doua vrabii dintro impuscatura, paralizand total traficul si asa infernal din Cluj. Apropiandune de inceperea scolii si ai facultatilor, asta e numai o incalzire pentru amenintarile livrate pe banda rulanta spre proprietarii de masini. Ce i drept, e mult mai ieftin, decat construirea centurii ocolitoare.
    Deja astept sa citesc articolele grandioase, scrise cu plata de doua bilete gratis la Untold, unde curajosul nostru conducator se va lauda, ca nimeni nu a fost deranjat de acest eveniment cultural de inegalat. Rusine sa i fie copiilor proaspat operati din spitalele apropiate, batranilor si altor categorii de oameni, care nu aprecieaza un eveniment asa de valoros! Daca nu va place, puteti sa plecati din oras ... dar sa nu uitati sa reveniti si sa platiti taxele la zi! Sa moara vaca vecinului ... in caz ca are alte preferinte muzicale si de distractie.
    Pandemie! Unde? Ce? Cand? ... o sa compensam cu restrictii inutile, dupa 15 septembrie!
  • +7 (9 voturi)    
    Ce festivaluri !? (Joi, 9 septembrie 2021, 18:05)

    Timonierul [utilizator]

    Țara nici de un guvern nu este capabilă
  • +1 (3 voturi)    
    cu aceleasi masuri ... (Vineri, 10 septembrie 2021, 10:22)

    GNG [utilizator]

    ... de securitate sanitara au calatorit toti in aceasta vara, acum ne intrebam de ce cresc cazurile? Clujul, locul 3 in topul imbolnavirilor zilnice cu toate ca este si pe 3 (cred) la numarul de vaccinati, organizeaza un festival cu mii sau zeci de mii de participanti. Ce vrem sa demonstram cu asta?
  • +3 (5 voturi)    
    Chereji (Vineri, 10 septembrie 2021, 11:38)

    ionescu.pop2222 [utilizator]

    E atat de smecher incat s-a asociat cu toti la Cluj: Armata a venit la festival sa recruteze talente, chiar cu niste Hummere de lupta. Politia a fost si ea cu stand. Chiar si Consiliul Judetean a avut stand. Un stand gol, fara nimeni, caci oricum salariul merge (nu e o problema).
    Artisti a adus mult mai slabi ca in alti ani. Chirie pe toata povestea doar 100 000 euro (din cele 10 milioane castigate direct din bilete). Asta desigur la mica intelegere cu Boc si Tise, ca altfel cine iti da intreg orasul pe bani marunti. Linii deviate, artere de circulatie inchise, etc.
    Legat de masti, nu se poarta in interiorul incintei festivalului, nici in sala polivalenta (unde e mediu ideal de transmitere, cald si ne-aerisit). Politia si jandarmeria au primit si ei instructiuni clare de la sefi sa nu deranjeze.

    Pe de alta partea, atmosfera e buna, chiar si cu muzica slaba, tinerii din toata tara se intalnesc si incepe sa le placa Clujul, care ii asteapta cu preturi piperate si chirii ridicate. Si la fel, noi ii asteptam cu bratele deschise, sa ia credit sau sa aduca din banii parintilor la Cluj! Si asta asteapta constructorii care cedeaza din pre-plinul lor spre Boc, si de aceea Boc e atat de prietenos cu Chereji.
  • +2 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 10 septembrie 2021, 12:59)

    [anonim]

  • +2 (2 voturi)    
    Nu poarta masca (Vineri, 10 septembrie 2021, 20:36)

    winston_smith [utilizator]

    Nici macar unu din 1000. Nu poarta nimeni.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by