În cele două luni de izolare, unii părinți s-au simțit, de multe ori, depășiți de situație. Munca de acasă, creșterea copiilor, atenția și răbdarea, dar și treburile casnice, toate au creat un peisaj agitat pe care fiecare l-a gestionat și continuă să îl gestioneze așa cum știe mai bine. Cum școlile vor rămâne închise până în septembrie, iar multe dintre companii au decis să le acorde, în continuare, părinților șansa să lucreze de acasă, aventura va mai continua cel puțin câteva săptămâni, dacă nu chiar luni. Urania Cremene, unul dintre cel mai cunoscuți experți în parenting din România a vorbit, într-un interviu acordat HotNews.ro, despre cum trebuie să construim relația cu copiii în această perioadă, despre limitele care trebuie impuse, despre timpul petrecut la ecrane, dar și despre importanța unui program bine stabilit.
Care ar fi primele 3 sfaturi pe care le-ați da unui părinte care lucrează de acasă? Cum ar putea să gestioneze mai bine relația cu copilul?
Urania Cremene: E o perioada dificila pentru orice părinte.
Primul sfat ar fi să-și organizeze cât mai bine ziua. Daca nu știi exact ce faci (cam) în fiecare moment al zilei, sfârșești prin a pierde controlul și asta devine copleșitor, este aproape imposibil să nu ajungi la epuizare. Program înseamnă că te culci cam la aceeași oră (și copiii la fel), te trezești cam la aceeași oră, știi în ce calup orar lucrezi, când te joci cu copiii, cât timp pentru ecrane au aceștia și la ce ore, samd.
Al doilea sfat ar fi să implice copiii în toate responsabilitățile casei. Este o oportunitate extraordinară acum, nu numai să-i facă să se simtă cu adevărat parte din familie, dar să le insufle o serie de abilitați de care au nevoie în această viață. Hai să stăm gratis împreună cu ei, să facem curat împreună, să se implice în udarea plantelor, îngrijirea unui animal de casă, și alte lucruri pe care le pot face, conform vârstei lor.
Al treilea lucru ar fi să își propună timp real de conectare pentru întreagă familie, cel puțin 1 ora, în fiecare seară. Joacă împreună, board games, totul după masa de seară, care tot în familie aș sugera să fie luată. Daca reușim să redevenim un nucleu, noi - familia, atunci toată lumea este bine. Cred cu tărie asta: daca noi suntem bine, și copiii sunt bine.
Știm că este un adevăr general că, la un moment dat, orice copil îl ia pe NU în brațe. Cum ar trebui să procedăm în acest caz?
Urania Cremene: Cu empatie, în primul rând, iar mai apoi cu înțelegerea faptului că orice luptă de putere este o șansă de-a căuta soluții de tip câștig-câștig. Pare o filosofie întreagă, dar până la urmă este o abordare cu multe tehnici care merită învățate, în așa fel încât să poți satisface nevoia de autonomie a copilului, iar acesta să simtă că-ți împarți controlul cu el, acolo unde este cazul. Obținerea cooperării copilului este una dintre cele mai complexe abilități ale unui părinte echilibrat, acesta fiind și motivul pentru care atât de multor părinți nu le iese. Pentru că nu știu ce să facă și ce să spună și pendulează între autoritate și permisivitate.
De obicei, dar cu atât mai mult acum, copiii cer atenție aproape exclusivă de la părinți. Știm și că uneori le putem oferi această atenție, alteori nu. Cum am putea să le explicăm acest lucru sau cum am putea să îi “redirecționăm” către alte activități?
Urania Cremene: Am să mă întorc la program. Știu că pare o abordare militarías, dar nu este deloc așa. Este cam singura șansă să ne iasă să fim și părinți, și parteneri, și profesioniști și prieteni sub același acoperiș. Depinde foarte mult de vârsta copiilor, desigur, tot ceea ce spun acum. Copiii până în 2 ani au nevoie de supraveghere permanentă. Nu este vorba despre atenție. Pur și simplu nu poți lăsa prea mult timp singur un copil de această vârstă. Mai mult, copiii până în 2 ani nu prea se joacă singuri. După această vârstă și în funcție de copil, de activitatea fiecărui părinte și de ajutorul celuilalt părinte, putem programa timpul în așa fel încât să reușim să facem față acestei situații. De ce este important programul? Daca un copil știe că te joci cu el jumătate de oră, apoi jumătate de oră vei face altceva (în care este implicat, sau nu), atunci poate accepta asta, DACĂ ești 100% prezentă cu el, când te joci. De aceea ne ajută un program, pentru a fi 100% în fiecare activitate pe care o facem. Dacă te joci cu copilul și în același timp vorbești la telefon, sau ești cu mintea la nu știu ce proiect, devine frustrant pentru toată lumea.
Cât de important este că cel mic să se joace și singur? Și cât timp? Și cum putem să îl ajutăm să facă și să își dorească acest lucru? În special pe cei care nu au acest obicei.
Urania Cremene: Depinde de vârsta copilului, de nevoile lui psihologice de bază, de vârsta la care au apărut gadget-urile în viața copilului și cât de mult timp au fost folosite. Un copil care a avut acces la tehnologie de mic și mult timp în fiecare moment liber, nu va ști să se joace singur. Va dori tableta. Jocul se inventează, jocul cere plictis, cere reinventare. Copilul care nu are ecrane în jur, se va juca singur mai devreme și mai mult.
Am auzit de la mai mulți părinți că acum, mai mult ca înainte, copiii au tot mai puțină răbdare, lucru care de multe ori devine valabil și în cazul părinților. Cum le explicăm lor fără să ne pierdem noi răbdarea?
Urania Cremene: Oare vedeți vreo legătură între creșterea numărului de ore în fața ecranelor și lipsa de răbdare? În plus față de asta, nevoile noastre psihologice de bază nu mai sunt satisfăcute. Nu mai suntem conectați, nu ne mai simțim competenți, nevoia noastră de autonomie nu este nici ea satisfăcută. Și aici este nevoie de reinventare, de învățare.
E o perioadă grea în care noi părinții avem o mulțime de gânduri și temeri, cum facem acum să fim “cu chef de joacă” și cu toată atenția la copil atunci când el are nevoie?
Urania Cremene: Dacă îți propui să fii prezent în tot ceea ce faci, ai chef și de joacă, și de muncă, și de spălat vasele. Nu putem schimba realitatea, putem însă să înțelegem un lucru important: nu suntem în aceeași barcă cu toții, așa cum se spune. Suntem în aceeași furtună, dar fiecare este în propria barca. De tine depinde cum plutești în această furtună, și cum ai grijă de “echipajul” tău.
Educația lucrurilor mici: învățăm copilul să spună “mulțumesc”, “te rog”, “cu plăcere”. Este acesta un moment bun? Ar trebui să insistăm în perioada aceasta, când exista deja o presiune mare pe copii, plictiseala își spune cuvântul, la fel și lipsa răbdării?
Urania Cremene: Educația nu se oprește în vremuri grele, ci devine și mai importantă. Copiii învață de la noi toate aceste comportamente, nu este necesar să insistăm inutil asupra lor. Daca noi spunem mulțumesc, te rog, cu plăcere, apreciez, etc, asta vor face și ei. Durează…2-3 ani …(râde), dar tot atât durează și dacă insistăm. Tocmai pentru că ne petrecem mai mult timp acum cu ei, educația lucrurilor mici - cum spui tu, extrem de importante - aș spune eu, este exact ce-ar fi folositor de făcut.
Cât de importantă este rutina în această perioadă? Programul meselor, al somnului, al activităților, al jocului, etc?
Urania Cremene: Așa cum am subliniat mai sus, este crucială. Nu știu de ce, oamenii susțin că spontaneitatea, lipsa programului îi face să se simtă liberi. Adevărul este că a nu avea un program fixat, o rutină, te face sclavul unei realități asupra căreia nu ai control. Viața ți se întâmplă, în loc s-o faci așa cum vrei tu să fie.
Cum ar trebui să le explicam copiilor ce se întâmplă în această perioada, câte detalii trebuie să le oferim și cum gestionăm întrebările de genul “de ce nu putem ieși afara?” sau “de ce nu ne putem vedea cu alți copii?”
Urania Cremene: Este la latitudinea fiecărui părinte, să transmită propria versiune copiilor. Sunt unii părinți care refuză să vorbească cu copiii, alții care, în panică fiind, exagerează orice mic detaliu. Singura sugestie pe care o am este legată de măsură și de adecvare. Mai exact, să le spunem copiilor ce se întâmplă, fără să alarmăm, fără să creăm sentimentul de frică, discutând despre responsabilitatea de a respecta legile, și importanța de a gândi cu propriul cap, în același timp. Spun asta pentru că oamenii nu se informează și exagerează, fie în măsurile aplicate (copiii nu mai ies nici măcar în curtea propriei case sau oameni care aleargă cu masca pe față), fie în încălcarea acestora.
Ar trebui să fim mai înțelegători decât de obicei în ceea ce privește tantrumurile? Cum le abordăm?
Urania Cremene: Ar trebui să fim mai prezenți și mai autoreglați. Tantrumurile nu sunt întotdeauna reale. Acest cuvânt este de multe ori greșit folosit. Este o diferență mare între un tantrum real și o luptă de putere, în care copilul se trântește pe jos pentru că nu se poate uita la încă un desen animat. Tocmai pentru asta este necesară o înțelegere a acestor manifestări, abordarea acestora este diferită și presupune învățare.
Știu că răstitul la copil este întotdeauna o idee proastă și nu rezolvă nimic pe termen lung, ba din contra. Dar cum facem să ne controlăm noi, adulții, impulsurile de genul acesta? Ce sfaturi le puteți da părinților?
Urania Cremene: Pentru a te putea menține calm, este important să faci (și) lucruri care iți fac plăcere. Dacă scoți din viața ta tot ceea ce te împlinește, tot ce te relaxează, și sportul pe deasupra, îți tai practic șansa de a încerca o stare de bine, care să te ajute să faci față acestor provocări. Nu poți să scoți tot ceea ce-ți place să faci, să adaugi momente de stres suplimentar, și să te aștepți să fii calm, echilibrat și în control. Așadar, a include în programul zilnic timp pentru ceea ce-ți place să faci, este extrem de important. Citit, sport, baie caldă, discuții cu prietenii - chiar dacă la telefon…fiecare are propriile mecanisme de relaxare.
Cât de stimulați trebuie să fie cei mici în această perioadă?/ Ce îi sfătuiți pe părinții care lucrează acum de acasă și au un copil sau poate doi, dar niciun alt ajutor?/ Tot mai mulți părinți spun că au prelungit timpul la ecrane sau au oferit copiilor mai multe dulciuri în această perioada. Cât de greșit este? Va afecta comportamentul copilului pe viitor?
Urania Cremene: Eu cred mult în autodisciplină, iar cei care mă cunosc înțeleg că asta vine la mine și cu foarte mult umor. Asta înseamnă că fermitatea și căldura pot coexista, este nevoie doar să înveți, cum să faci asta. Daca ridici limitele, sau restricțiile, pare că îmbunătățești situația. De fapt, o faci și mai dificilă pentru tine. Și pentru prezent, nu numai pentru viitor. Copiii au nevoie de limite, de aceea și împing în ele. Au nevoie de un adult, care ferm și cald, le spune “știu că ți-ai dori încă o ciocolată. Ciocolata este delicioasă, este însă nesănătoasă în exces, motiv pentru care ciocolată vei mai primi mâine”. Și care rămâne la fel de cald și de ferm, pe măsură ce copilul insistă. Este despre empatie, despre respect față de copil, și despre înțelegerea responsabilității noastre, ca părinți. Să creștem copii sănătoși, educați, autoreglați, autodisciplinați, cooperanți, cu stima de sine ridicată, responsabili, care să poată lua decizii bune pentru ei și pentru alții.
Este cel mai ușor să crești un copil oferindu-i tot ce cere. Oricât televizor, oricâte dulciuri, orice DA, la orice cere. E mult mai provocator să fii ferm și cald. Asta nu iese oricui.
Părinții se pot înscrie la seminarii online gratuite, care au loc zilnic de la 14:00 la 16:00, pe www.uraniacremene.ro
Acest material face parte din seria de articole "#UnSfatpeZi. Soluții pentru azi și sfaturi pentru mâine", susținută de Banca Comercială Română, în contextul pandemiei COVID-19. Pentru mai multe sfaturi, intrați pe www.scoaladebani.ro/unsfatpezi
