Pandemia prin care trecem ne-a forțat să ne schimbăm obiceiurile, rutinele, felul de a ne raporta la activitățile zilnice. Cum gestionezi situația nou apăruta? Ce poți face ca timpul să treacă mai ușor, atât pentru tine, ca părinte, cât și pentru copii. Cristina Andone, scriitor, trainer de creativitate și activist în educație, ne-a răspuns câtorva întrebări pentru campania #UnSfatPeZi. E autor Nemira și Univers. Cărțile sale, printre care colecția Povești din Pădurea Muzicală, romanul Plec, antologia Nesupusele sau Școala banilor bine-crescuți, au fost vândute în 160.000 de exemplare.
Cristina, tu esti fauritor de povesti. Cum pot parintii care stau acum acasa cu copiii sa devina si ei magicieni ai povestilor chiar daca poate nu au creativitatea ta?
Magicianul nu lucrează de la zero: are un joben, o bagheta și mai are disponibilitatea de a scoate din golul negru un iepure. Am putea spune, pe scurt, că e vorba de niște instrumente plus mult entuziasm. Aceasta e trusa de baza.
Cel mai simplu este să lucrăm cu povești care există deja, pe care le știm chiar bine: părinți și copii. Apoi să schimbăm complet finalul sau să venim cu o continuare: ce-au făcut piticii după ce a plecat Albă ca Zăpada să se mărite? Ce s-a întâmplat dacă aceasta nu s-ar fi acomodat la castel cu prințul? Cum a crescut fata Albei ca Zăpada venită în fiecare vacanță la bunici, la pitici?
O altă soluție este să spunem povestea din perspectiva unui personaj secundar. Cu toții știm povestea Scufiței dar cum s-ar schimba aceasta dacă ar fi spusă de soția Lupului? Cum ar spune Mama Zmeilor un basm? Dar surorile mai mari ale Cenușăresei, vinovate mai ales că au un numar cam mare la picior și la...aroganță? Ele ce ar avea de spus?
Un alt instrument util în povestitul acasă este întrebarea de ce? Hai să vedem cum ar funcționa, aplicată unor basme bine-cunoscute: de ce toți zmeii par să aibă o singură mamă, pe Mama Lor? De ce Lupul a înghițit-o pe bunica, oare îi era teamă de ea, că bună la gust nu avea cum să fie, așa, ațoasă și cu ochelari? De ce se temea de ea, oare ce îi făcea bunica?
În fine, mai avem solutia cuburilor cu cuvinte (story cubes) pe care le aruncăm de fiecare dată cand vrem să ducem o poveste mai departe și ne trebuie o sugestie pentru continuare: pitic-ciorbă-lup. Și atunci piticul a zis: hai, mai lupule, la o ciorbă!
Ce activităti faine care au legatura cu scrisul sau povestitul ne poti recomanda pentru copiii mai mari, sa zicem intre 10 si 12 ani?
Poeziile găsite pot fi o ocupatie tare plăcută. Acesta e un trend global de scriere creativă pentru copii și adulti, destul de popular șs pune. Presupune să deschidem de mai multe ori o carte la intamplare și să luam niste cuvinte care ne atrag atenția. Apoi punem cuvintele împreună și...am găsit o poezie!
Tot în ideea colajului întâmplător, care este până la urmă o metodă de creație suprarealistă, putem decupa cuvinte din reviste ( nu din cărți, vă rog...), le punem într-un săculeț, apoi le aranjăm în siruri, aplicăm legile gramaticii și vedem ce ne iese. Ne putem imagina că este vorba de o poveste despre clarviziune: ce ne rezervă viitorul pentru fiecare dintre noi? Răspunsul e un colaj întâmplător. Ca în viață...
Cum ne pot ajuta poveștile să îi facem pe copii să fie mai puțin anxiosi și să treacă mai ușor peste aceasta perioadă de izolare?
Povestea este prin definiție antrenament împotriva anxietatii. De mii de ani, noi, oamenii, ne explicăm prin poveste lumea. Și ne arătăm unii altora cum putem trece mai departe peste obstacole. Ne transmitem valorile de bază: solidaritatea, curajul, bunătatea. Prin povești ne transmitem modele cu care ne putem identifica în situații grele.
O poveste fără piedici nu e poveste. Este...stare, tablou, stază. O poveste fără eroi este imposibil de conceput. Traim vremuri de poveste. Vremuri în care ne putem da seama dacă avem stofă de eroi. Sper ca raspunsul nostru să fie: da. Să fie pot nu poate.
Poți să ne împărtășești un lucru important din rutina ta zilnică alături de copiii tăi?
Un cuvânt tare important: rutina. Știu, pare contra-intuitiv să vorbim despre rutină în antrenamentul creativității. Dar e un concept-cheie. Marii creatori au nevoie de rigoare, de disciplină, de....tabieturi ca să-și îmblânzească tema de eșec, teama de nimicul de dinainte de creație. Copiii au nevoie de rutină bună în orice timp. Iar acum, în vremuri de incertitudine, au nevoie de aceasta mai mult ca oricând. Rutina înseamna predictibilitate. Deci liniște.
Copiii mei sunt mari. Dar de cand erau mai mici aveam Cuibul nostru de Citit și ora (mereu aceeași) de poveste. Obiceiul acesta l-am pastrat cu Sasha, pe el probabil încă îl mai consider un pui deși acum citește sigur Razboi și Pace. În fine, cu baiatul meu mai mic citesc în fiecare seară jumatate de oră dintr-o carte de istorie. Acum am ajuns la Revolutia Franceza din Istoria Lumii de Van Loon și ne minunăm cât de inadecvat era Ludovic al XVI-lea ca lider. Altfel, deloc malign, doar ezitant, necunoscător, depășit dar... lăcătuș pasionat. Un exercițiu de imaginție pe care îl fac cu Sasha este să luăm un personaj istoric și să-l aducem în prezent: cum ar fi Cezar dacă ar conduce acum Italia? Dar Alexandru Macedon in Grecia? Oare ar grăbi expeditia pe Marte unde s-ar imbolnavi de dizenterie? Sau...și-ar deschide un lanț hotelier peste tot în lume apoi ar da faliment? Concluzia lui Sasha este că un Ludovic francez adus în prezent nu ar fi bun să schimbe țara dar ar merita angajat să ne schimbe yalele.
Cu Thea am obiceiul să avem ora de pian si de... pălăvrăgeală. De două ori pe saptămână. Repetăm în aceeasi ordine piesele din repertoriul actual de bază: Shostakovici valsul nr 2, La Valse d Amelie, Comptine d une autre ete, Preludiul nr 1 de Bach. Apoi descifrăm o partitură nouă. Am terminat Chopin, Preludiul nr 1, acum am trecut la Beethoven, Sonata Lunii. Ne mai oprim, mai povestim, ne amintim de una, de alta. E un fel de șezatoare doar că, în loc sa brodăm, lăsăm degetele să alunece pe claviatură. Ah, și mai e ceva, care ar putea fi util de încercat: suntem detectivi de sens si de structuri într-o partitură. Avem niste creioane cu care colorăm părțile care se repetă ( lait-motivul), colorăm contrastele, marcăm calupurile de sens, chiar dacă nu apar notate de compozitor. Astfel piesa devine mult mai ușor de înțeles și de ținut minte.
Daca ar fi sa te gandesti la o poveste scurta, de o fraza, care sa contina cuvintele: izolare, dor, copilarie, scoala, vacanta, sanatate, spital si fapte bune, cum ar suna?
Domnul Doru Izolare a găsit din întâmplare conducta ruginită cu fapte bune care lega copilăria de școli, sănătatea de foarte puține spitale, a spart-o și uite așa a fost o revărsare de bine pentru toți...Sfârșit? Vacanță.
E o perioadă plină de emoții negative atât pentru parinti, cât și pentru copii. Cum putem să le depășim mai ușor și la ce ar trebui să fim atenți?
Compasiunea este cuvântul-cheie. Dacă un copil țipă, dacă noi suntem tensionați, dacă totul pare atât de greu de controlat și de înțeles...să respirăm și să avem compasiune: pentru însingurarea celuilalt, pentru teama lui, pentru nervozitatea pe care probabil o transmitem mai departe. Compasiune inclusiv pentru noi. E un moment în care, paradoxal, nu ar trebui să punem prea multă presiune pe noi. Când ești pe munte și e ceață pe potecă nu e înțelept să alergi. E momentul să nu mai alergăm, să ne liniștim, să ne uităm mai puțin în afară și mai mult înăuntru. E momentul să ne simțim în cuib, pentru că da, afară e negură și nesiguranță.
Dacă ar mai fi să adaug un cuvânt de bază în această perioadă, acela ar fi ritualul. Da, e incertutudine afară. Să fie previzibilitate acasă. Noi să fim repere de liniște și de încredere pentru copii. Și sa avem un rutină bună, plus reguli. Copiii au nevoie de rutină. Și au mare nevoie de reguli. Vor să știe pe ce se bazează. Dacă vrem ca fiul nostru să...picteze, să zicem, putem avea Ora de Culori mereu la 10.00. Vom include o degustare de culori si așa combinăm de fapt Ora de Fructe: ce gust are culoarea galben-banană, dar galben-lâmâie, galben-pepene, galben-pară? Ne facem un program bun, în care atingem tot ce ne propunem dar adăugăm și un gram de joacă de fiecare dată. Veți vedea că după câteva zile cel mic vă va trage de mânecă dacă ați uitat programul și a venit Ora de Poveste sau Ora Numerelor Înțelepte.
Știm cu toții că de multe ori copiii ne pun răbdarea la încercare, cu atât mai mult acum când stăm mai mult în casă. Cum facem să ne păstrăm calmul și totodata să fim atenți să nu ranim sentimentele copiilor?
Cred că ar trebui să ne vedem în perspectivă: cum am vrea să ne amintim peste ani despre această perioadă? Ca despre o poveste cu țâfnă, haos, nervi? Sau ca despre o poveste în care am fost împreună, umăr la umăr, și am trecut mai departe?
Apoi ar trebui să ne spunem că nemulțumirea este molipsitoare. Dacă vom fi nervoși cu copiii, acestia ne vor fi oglindă. Dar ce spun eu oglindă, mai degraba oglinzi cu mii de fațete. Vor multiplica ad infinitum nervozitatea noastră. Și tot noi va trebui apoi să stingem ceea ce știm foarte bine că este o reflectare a stării noastre interioare. Dacă tot ne temem să nu ne molipsim copiii de noul virus, poate în egală masură ar trebui să ne ferim să nu-i îmbolnăvim de nemulțumire și de anxietate.
În fine, să mai mai spunem că aceasta e cea mai bună perioadă pentru a-i învața pe copiii noștri ce e curajul, ce e speranța. Câte ore am petrecut cu ei, învâțandu-i ce sunt fracțiile? Poate acum vom gasi resurse sufletești să îi învățăm ce e multiplicarea...optimismului și a rezistenței.
Încercarea aceasta nu ne va înfrânge. Vom trece peste ea. Vom iesi mai buni. Cu noi, cu ceilalți. Da, aceasta e adevarata temă pentru acasă pe care o avem de făcut cu copiii noștri: cum să trecem prin apa răului și să ieșim din ea mai buni. Fracțiile pot avea grija de ele și mai tarziu ( vă spune un om de litere și de muzică, dar vă rog să luați aceasta recomandare cu un bemol sau...cu un grăunte de umor: nicio fracție nu trebuie să aibă de suferit în timpul acestui interviu).
Daca ar fi sa le dai copiilor o tema distractiva pe care sa o faca acasa care ar fi aceea si cum ar suna?
Pentru că sunt multe zile de petrecut acasă, aș propune două teme. Prima este teatrul de acasă. Creați o sală de teatru în camera voastră. Puneti în scenă Albă ca Zăpada, Albul ca Varul și cei trei pitici. Sau o piesă complet nouă. Pregătiți costumele, afișele, decorul. Și...vindeți bilete părinților! Prețuri de criză, bine? Adică mici...Puteți transmite prin telefon ca să vadă și bunicii, astfel vă extindeți baza de clienți. Vă rog să nu uitați de efectele de scenă. O lampă de birou care luminează în întuneric personajul central. Pentru debut, un polonic într-un fund de tigaie va fi numai bun. Gong!
Ar mai fi lista cu rezoluții de carantină scrise caligrafic într-un tablou de pus pe perete: ce vrem sa facem atunci cand vom ieși din izolare? Ce ne promitem să schimbam la noi? Ce ne rezervă viitorul? Trecem răspunsurile pe o coală neagră de hărtie, folosim un pix de culoare albă, facem niște decorațiuni pe margini, și avem cel mai frumos tablou de pus în holul casei noastre, să ne dea energie bună când plecăm sau când ne întoarcem. Ideea este că tot iureșul acesta va trece. Important e să rămânem întregi sufletește, cu o poveste frumoasă de spus despre rezistența noastră. O poveste despre curaj, despre speranță, despre împreună. Și...despre joacă, firește.
Acest material face parte din seria de articole "#UnSfatpeZi. Soluții pentru azi și sfaturi pentru mâine", susținută de Banca Comercială Română, în contextul pandemiei COVID-19. Pentru mai multe sfaturi, intrați pe www.scoaladebani.ro/unsfatpezi
0
0
