Fiul cel mic al primarului din Deta, Calin Roman, arestat alaturi de alte trei persoane in urma altercatiei din localitate, sustine ca se teme pentru viata sa si ca inca este amenintat de partile vatamate din dosar, relateaza Mediafax.

Fiul cel mic al primarului din Deta, Calin Roman, a declarat, miercuri, la iesirea din sala de judecata a Tribunalului Timis - instanta care urma sa judece recursul depus de cei patru suspecti impotriva masurii arestarii preventive - ca inca se teme pentru viata sa si ca este amenintat in continuare de partile vatamate si de rudele acestora.

Intrebat de jurnalisti daca au fost amenintati de partile vatamate si rudele acestora, Calin Roman a raspuns: "Inca ne ameninta".

De asemenea, el a fost intrebat daca este o victima a acestui scandal si a raspuns afirmativ.

Acesta a precizat ca, in noaptea de sambata spre duminica, atunci cand a avut loc conflictul, el si ceilalti suspecti au fost atacati cu "bate" de catre partile vatamate, care au inceput scandalul, si ca una din partile vatamate avea un pistol pe care a incercat zece minunte sa il armeze.

Magistratii Tribunalului Timis au aprobat, miercuri, cererea inculpatilor de a amana judecarea recursului impotriva masurii de arestare preventiva, pana in 3 august, pentru ca acestia sa isi poata angaja aparatori.

Cei patru suspecti vor ramane in arestul Politiei Judetene Timis pana la judecarea recursului, in timp ce fiul cel mare al primarului, Bogdan Roman, pentru care s-a emis mandat de arestare in lipsa, este in continuare cautat de politisti.

In noaptea de sambata spre duminica, pe o terasa din centrul localitatii Deta a izbucnit un conflict intre mai multe persoane, in urma caruia trei tineri au fost injunghiati.

Agresorul a fost identificat ca fiind Bogdan Daniel Roman (31 de ani), fiul primarului din orasul Deta, Petru Roman (PDL). Potrivit politistilor, si fratele acestuia, Calin Roman (27 de ani), a fost implicat in scandalul de la terasa din centrul orasului Deta.