Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, vineri, la Spitalul Militar Central, unde medicii au constatat ca are o fractura si o contuzie la cotul stang, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax. Antebratul i-a fost pus in ghips, pentru 10 - 14 zile, au declarat surse medicale.

Fractura, de cateva zile, era fara deplasarea osului.

"In urma evacuarii in forta de acum trei zile, de la sediul PRM, presedintele partidului a reclamat dureri ale antebratului, pe langa alte echimoze pe care le avea pe corp", a declarat pentru AGERPRES vicepresedintele PRM, Codrin Stefanescu, care l-a insotit pe europarlamentar la spital.

In aceste conditii, spune Stefanescu, echipa de conducere a PRM a decis sa se deplaseze cu liderul partidului, care acuza dureri foarte mari la mana stanga, la spital.

"Ne-am deplasat la IML, pentru a face niste analize, dar si pentru a scoate un certificat care sa ateste ca echimozele de la mana sunt ca urmare a metodelor si masurilor de evacuare intreprinse de autoritati. Surpriza a fost ca, odata ajunsi la IML, dupa primele cercetari facute de doctori si specialisti, acestia au descoperit ca presedintele PRM avea o problema mai grava decat banuiam la mana stanga. Medicii au banuit ca este vorba despre o fractura de la cot spre incheietura, pentru ca bratul stang era tumefiat, umflat si avea o culoare cenusie si ne-au trimis cu el urgent la Spitalul Militar. Cu noi s-a aflat si prof. dr. Ioan Carciumaru care a lucrat la Spitalul Militar. Acolo, doctorii au confirmat temerile celor de la IML, au facut mai multe radiografii si seturi de analize si au gasit o fractura si o contuzie la cotul stang", a explicat vicepresedintele PRM, adaugand ca mana liderului PRM a fost pusa in ghips si din cauza ca acesta nu s-a prezentat imediat dupa evacuare la spital, ci numai dupa "dureri atroce".