Un batran din Curtea de Arges a murit dupa o altercatie in trafic, dupa ce a fost lovit de un alt sofer. Seful Serviciului de Medicina Legala Arges spune, insa, ca in urma necropsiei care a fost efectuata miercuri, nu s-a putut stabili cu exactitate daca exista o relatie de cauzalitate intre loviturile primite si deces, potrivit Agerpres.

"Au rezultat semne de violenta pe cadavru, provocate prin lovire cu sau de un corp dur, leziuni care, daca victima ar fi trait, necesitau sase-sapte zile de ingrijiri medicale. Decesul s-a produs din cauza instalarii unui edem pulmonar masiv, pe fondul unei suferinte cardiace", a declarat seful Serviciului de Medicina Legala Arges, doctorul Dan Manu.

Medicii legisti urmeaza sa faca analize suplimentare pentru a stabili cu exactitate daca decesul victimei s-a produs ca urmare a loviturilor primite.

Potrivit procurorului Alexandru Petre de la Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, care se ocupa de caz, agresorul, un barbat de 32 de ani, are calitatea de invinuit in dosar, dar deocamdata nu pot fi luate impotriva lui masuri preventive, fiind necesare investigatii suplimentare: "Exista patru martori oculari care au asistat la incident si vor fi audiati. (...) Urmeaza sa solicitam de la medicul de familie dosarul medical al victimei, pentru a vedea daca suferea de afectiuni cronice", a declarat procurorul Alexandru Petre.

Din primele cercetari efectuate in acest caz a rezultat ca barbatul in varsta de 67 de ani stationa pe o strada din municipiul Curtea de Arges, blocand partial un sens de mers si a refuzat sa mute autoturismul, in ciuda semnalelor luminoase facute de soferul unei alte masini, aflata in spatele sau. Potrivit declaratiilor martorilor, intre cei doi conducatori auto a izbucnit o altercatie, in timpul careia barbatul de 67 de ani a fost lovit cu pumnii. Agresorul a fost imobilizat in cele din urma de cateva persoane care il insoteau, iar victima a urcat in masina si a plecat.

Pe drum, batranul batut s-a intalnit cu un echipaj al Politiei si in timp ce relata cele intamplate, i s-a facut rau. El a fost transportat la spitalul din localitate, unde in scurt timp a decedat.

Agresorul, care in momentul producerii incidentului se afla sub influenta alcoolului, este audiat de procurori, in functie de concluziile finale ale medicilor legisti putand fi acuzat de lovituri cauzatoare de moarte.

Cazul aminteste de un incident asemanator petrecut, in luna mai, la Craiova, cand un barbat de 62 de ani a fost batut pe trecerea de pietoni de un sofer deranjat de faptul ca aceasta traversa strada prea incet. In urma loviturilor primite, barbatului de 62 de ani i s-a facut rau si a murit.