Aeroportul International Cluj-Napoca a fost, in noaptea de vineri spre sambata, tinta unei amenintari cu bomba, care s-a dovedit falsa, anunta Agerpres. Un tanar a sunat la 112 si a anuntat ca in incinta aeroportului s-ar afla o bomba.

"Politistii s-au deplasat la fata locului pentru efectuarea controlului de specialitate. In urma evaluarii situatiei existente, s-a stabilit ca nu se impune evacuarea persoanelor aflate in incinta aeroportului, dovedindu-se o ca a fost o alarma falsa"', a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Cluj, Gina Pop.

Politistii au reusit sa il identifice si pe autorul alarmei false - un tanar de 28 de ani, pe numele caruia s-a intocmit dosar penal.

Aeroportul International Cluj-Napoca este folosit lunar de circa 80.000 de pasageri.