Compozitorul Florin Bogardo, autor a peste 300 de piese de muzica usoara, a incetat din viata sambata, in urma unui atac cerebral, potrivit Evenimentului Zilei. El ar fi implinit maine 67 de ani.

Potrivit Wikipedia, Bogardo s-a nascut in 1942, in Bucuresti. El a compus si interpretat multe dintre piesele sale, uneori in duet cu Stela Enache, sotia sa.

Bogardo a inceput sa studieze pianul inca de la virsta de cinci ani, iar la 17 ani compune fantezii si preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variatiuni.

A studiat la conservatorul „Ciprian Porumbescu”, compunand in aceasta perioada lucrari camerale.

Din 1963, s-a dedicat muzicii usoare.

Printre cei care i-au interpretat melodiile, s-au numarat Margareta Paslaru, Aurelian Andreescu, Mihaela Mihai si, mai ales, Stela Enache.

A compus peste 300 de piese de muzica usoara, majoritatea cintecelor lui fiind pe versurile lui Eminescu, Blaga, Alecsandri, Marin Sorescu. Printre cele mai cunoscute dintre melodiile compuse de el se numara: Cindva o luntre alba, Ani de liceu, N-ai sa ma poti uita, Balada pescarusilor albastri, Sa nu uitam trandafirii, Tablouri, Sa pot, Frumoaso cu ochi limpezi.

Florin Bogardo a compus coloana sonora pentru diferite filme, intre care "Liceenii" si "Declaratie de dragoste".

Stela Enache si Florin Bogardo - Ani de liceu

Stela Enache si Florin Bogardo - Sa pot

Florin Bogardo - Astept o clipa rara

Florin Bogardo - Sa nu uitam nicicand sa iubim trandafirii