Traficul rutier se desfasoara cu dificultate, vineri seara, pe ambele sensuri ale Drumului National 1, in zona statiunilor Sinaia si Busteni formandu-se coloane de masini care se intind pe o distanta de pana la patru kilometri, anunta Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de politistii de la Dispeceratul de Monitorizare a Traficului Rutier de la Sinaia, DN 1 este aglomerat, pe Valea Prahovei, atat pe sensul de urcare, cat si pe cel de coborare dinspre munte. In zona statiunilor Sinaia si Busteni, soferii sunt nevoiti sa circule in coloana, cu o viteza medie de 30 - 40 de kilometri pe ora.

Conform sursei citate, pe sensul de mers Bucuresti - Brasov coloanele de masini se formeaza incepand de la iesirea din Sinaia catre Busteni si se intind pe o distanta de aproximativ trei-patru kilometri, iar pe celalalt sens de mers sunt coloane de masini pe mai bine de un kilometru.

Politistii au explicat ca drumul este aglomerat pe sensul de coborare dinspre munte din cauza ca in cursul zilei de vineri DN 1 A a fost complet blocat in judetul Brasov, pentru repunerea pe carosabil a masinilor MApN, care au fost implicate in accidente rutiere in urma cu cateva zile, iar in aceste conditii circulatia rutiera a fost redirectionata de pe DN 1 A pe DN 1. Pe DN 1 A, traficul, inchis de la orele diminetii, a fost reluat incepand cu ora 14:30.