Un avion al companiei Tarom, care efectua cursa Cluj-Bucuresti, a aterizat cu bine in Capitala duminica dupa-amiaza, cu o intarziere de 15 minute, dupa ce pilotul observase ca exista probleme tehnice cu trenul de aterizare, anunta NewsIn.Aeronava decolase de la Cluj, iar pilotul a observat la scurt timp ca sunt probleme cu trenul de aterizare, care nu s-a mai retras.

"La decolarea de pe Aeroportul International Cluj Napoca pilotul aeronavei ATR RO 654 a observat ca nu s-a inchis trenul de aterizare. Cu toate acestea, comandantul aeronavei a decis sa continue drumul in aceste conditii. Aeronava trebuia sa aterizeze pe Otopeni in jurul orei 15:25, dar pilotul a considerat ca este necesar sa dea un tur al pistei pentru ca cei din turnul de control sa observe daca trenul de aterizare este deschis", a declarat Madalin Tudor, purtatorul de cuvant al Tarom, pentru NewsIn.

Comandantul aeronavei a ales sa continue drumul spre Capitala, insa, inainte de a ateriza la Bucuresti, aeronava a survolat un timp aeroportul, pentru a se consuma combustibilul.