Pretul petrolului scade, miercuri, pe bursele electronice din Asia, dar ramane peste pragul de 53 dolari, dupa ce luni atinsese la New York cel mai mare nivel din ultimele patru luni.

In primele tranzactii matinale, un baril de petrol "light sweet crude" cu livrare in mai a pierdut 67 de centi, pana la 53,31 dolari, scrie AFP.

Aseara, la New York, cotatia petrolului brut a urcat cu 18 centi fata de luni, cand atinsese cel mai mare nivel din noiembrie 2008 (54,05 dolari).