Guvernul australian a anuntat un plan de stimulare in valoare de 26 de miliarde de dolari, pentru a proteja economia in fata crizei financiare mondiale, anunta BBC, citat de Rador.

Ministrul australian al Finantelor, Wayne Swan, a declarat ca banii vor fi cheltuiti pentru infrastructura, scoli si locuinte, precum si pentru plati in numerar destinate celor cu venituri mici si medii.

Premierul Kevin Rud a spus ca momentele fara precedent necesita masuri extraordinare. "Acesta este un plan cu un obiectiv fara precedent, din cauza ca provocarea cu care ne confruntam este realmente fara precedent", a spus premierul australian.

In decembrie, Australia a investit 6,5 miliarde de dolari in economie.

In acelasi timp, in Japonia, Banca Centrala a anuntat ca va cheltui aproximativ 11,2 miliarde de dolari pentru a cumpara actiuni in bancile comerciale, ca masura de a reduce criza creditelor.