Tablourile "Car cu boi", de Nicolae Grigorescu, si "Golf (Hendaye)", de Theodor Pallady, vor fi vedetele licitatiei organizate, duminica, de Casa Goldart, avand preturi de pornire de 175.000 de lei si, respectiv, 92.000 de lei, informeaza Mediafax.

Printre piesele cheie ale actualei sesiuni de licitatii se numara lucrari de Lucian Grigorescu, precum "Nud" (estimata la 8.500-9.000 lei), Abcar Baltazar, Gheorghe Vanatoru, Ion Pacea, Dem Iordache si Spiru Chintila.

Licitatia are loc la Biblioteca Centrala Universitara, din Strada C. A. Rosetti, de la ora 11.00, iar expozitia cu lucrarile prezentate in licitatie va fi deschisa vineri si sambata (30 si 31 ianuarie), intre orele 10.00 si 19.00, in acelasi loc.