In ultimul discurs tinut la Casa Alba, presedintele american George W. Bush si-a aparat cu tarie deciziile din timpul celor opt ani ai mandatului sau prezidential, dar a afirmat ca ar fi facut unele lucruri altfel daca ar fi avut ocazia.

Bush a afirmat ca, in timpul administratiei sale, Irakul si Afganistanul au fost transformate in doua state democrate, prevenind astfel un alt atac terorist impotriva Statelor Unite, transmite BBC citat de Rador.

In ceea ce priveste economia, Bush a afirmat ca a actionat decisiv pentru a infrange amenintarea colapsului economic.