Bursa de pe Wall Street a inchis mixt sedinta de marti, indicele Dow Jones inregistrand a cincea zi consecutiva de pierderi.

Dow Jones Industrial a scazut cu 25.41 puncte, sau 0.30%, pana la valoarea de 8448.56 puncte. Indicele S&P 500 a castigat 1.52 puncte, in timp ce Nasdaq Composite s-a apreciat cu 7.67 puncte, sau 0.50%, pentru a termina la 1546.46 puncte.

FoxBusiness precizeaza ca bursa a evoluat fara tinta marti, in contextul informatiilor nesigure despre viitorul Citigroup si dupa ce presedintele Fed, Ben Bernanke, a declarat ca sustine planul de salvare a lui Barack Obama.

Bank of America (-18.33%), producatorul de aluminiu Alcoa (-5.27%), General Electric (-5.82%) si General Motors (-2.67%) s-au numarat printre perdantii zilei, in timp ce JPMorgan Chase (5.88%) si Kraft (1.02%) au inregistrat castiguri.