Regizorul si producatorul francez Claude Berri, detinator al unui premiu Oscar, a incetat din viata, luni dimineata, intr-un spital din Paris, dupa ce a suferit un atac cerebral, a anuntat luni impresarul cineastului, citat de AFP.

In varsta de 74 de ani, Berri fusese internat duminica dimineata in sectia de neurochirurgie a spitalului Pitie-Salpetriere din Paris, la terapie intensiva.

Claude Berri este detinator al premiului Oscar, obtinut in 1966, pentru scurtmetrajul "Le Poulet" si a unui premiu BAFTA pentru "cel mai bun film" cu lungmetrajul "Jean de Florette".

A regizat filme precum "Unul ramane, altul pleaca" (2005), "Lucie Aubrac" (1997), "Germinal", "Manon, fata izvoarelor" (1986), iar ca producator, Berri este cunoscut, in principal, pentru productia "Tess", a lui Roman Polanski, dar si pentru "Amen" (2002) sau "Asterix si Obelix - Misiune: Cleopatra" (2002).