Zeci de mii de pakistanezi au sosit vineri la mormantul fostului premier Benazir Bhutto, cu o zi inainte de comemorarea unui an de la asasinarea sa, a declarat un oficial din cadrul partidului acesteia, potrivit AFP.

Peste 35.000 de persoane au ajuns deja in cursul diminetii in satul Garhi Khuda Bakhsh din sudul tarii, unde va avea loc o ceremonie sambata, in jurul mausoleului familiei Bhutto, a declarat purtatorul de cuvant al Partidului Poporului Pakistanez (PPP), Ijaz Durrani, potrivit Mediafax.

Mai multe sute de mii de persoane sunt asteptate sa participe sambata la aceasta ceremonie.

Benazir Bhutto, in varsta de 54 de ani, a fost ucisa intr-un atentat sinucigas la 20 decembrie 2007, la Rawalpindi, in timp ce se afla in campanie electorala pentru alegerile legislative, la doua luni dupa revenirea sa din exil.

Acest atac, care a provocat moartea a circa 20 de persoane, a plonjat Pakistanul in haos politic si violente, care s-au incheiat in septembrie, odata cu venirea la presedintie a sotului lui Bhutto, Asif Ali Zardari.

Zardari si fiul sau, Bilawal Bhutto Zardari, copresedinte al PPP, sunt asteptati sambata sa conduca procesiunea in memoria sotiei si, respectiv, mamei Benazir Bhutto.

Peste 8.000 de politisti, paramilitari, membri ai PPP si voluntari au ajuns deja la locul procesiunii pentru a-l proteja pe Zardari, pe fiul acestuia, pe premierul Yusuf Raza Gilani si pe alti demnitari asteptati, potrivit PPP.

Autoritatile au decretat zi de sarbatoare pentru a le permite pakistanezilor sa aduca un omagiu celei care a fost prima femeie din timpurile moderne care a guvernat o tara musulmana si a carei moarte a avut ecou la nivel mondial.