Presedintele Traian Basescu a semnat decretul de eliberare a lui Mihai Stanisoara din functia de consilier prezidential, ca urmare a faptului ca acesta a devenit ministru al apararii in Cabinetul Emil Boc.

"Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat Decretul pentru eliberarea din functia de consilier prezidential pentru aparare si securitate nationala a domnului Mihai Stanisoara", informeaza un comunicat postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale, potrivit Mediafax.

Stanisoara a fost numit consilier prezidential la data de 15 martie 2007. Pana atunci el detinuse functia de presedinte al Comisiei pentru aparare din Camera Deputatilor.

Mihai Stanisoara a depus juramantul ca ministru al apararii, luni, iar marti a preluat oficial functia. Tot marti a avut loc si prima sedinta a Guvernului condus de Emil Boc.