Numarul de turisti straini care au vizitat Spania, a doua destinatie turistica a lumii, a scazut sensibil in noiembrie, dupa reducerea masiva a sosirilor din Marea Britanie si din Germania, pe fondul crizei economice, potrivit Reuters.

Sosirile au scazut cu 11,6% comparativ cu noiembrie 2007, in conditiile in care numarul turistilor britanici a cazut cu 15%, iar cel al turistilor din Germania cu 7%.

Numarul turistilor straini a scazut cu 2%, pana la 54,6 milioane, in primele 11 luni ale anului. Reducerea turismului se adauga astfel colapsului sectorului de constructii si imobiliar, cele mai puternice industrii ale Spaniei.

Pe langa conjunctura mondiala nefavorabila, veniturile britanicilor au fost afectate si de devalorizarea lirei sterline la un nivel record fata de euro.